GAZETA l-a descoperit pe singurul campion mondial născut în Maramureş

Este singurul campion mondial şi vicecampion olimpic născut în Maramureş. Vasile Tomoiagă este antrenor de canotaj, vicecampion olimpic şi multiplu campion mondial de canotaj, dar, mai presus de toate, este un om care a ştiut să vâslească printre provocări, devenind un învingător pe toată linia. După 1990 a plecat în Franţa, devenind antrenor, profesor de sport şi „părintele” unei metode de învăţământ prin alternanţă brevetată şi „exportată” în întreaga lume. Un sistem extrem de performant, echivalentul modern al şcolilor profesionale vândut pe bani grei în lume, pe care, fostul campion a vrut să-l pună gratuit la dispoziţia Statului Român. Degeaba însă... Urmează povestea impresionantă a unui băiat simplu, din Vişeu, devenit campion mondial şi vicecampion olimpic, profesor, inventator şi responsabil de relaţiile internaţionale ale unei şcoli de renume din Paris, mărturisită în exclusivitate GAZETEI de Maramureş. 

La prima vedere nu ştii dacă seamănă mai mult cu urmaşii dacilor liberi din Maramureş – impozanţi, înalţi, dârzi, cu constituţie atletică sau cu un francez rafinat, venit de pe Champs-Élysées şi şcolit la Sorbona. De fapt, probabil tocmai acesta e „secretul” lui Vasile Tomoiagă: echilibrul. Un „atu” care l-a ajutat să „vâslească” prin viaţă şi să iasă mereu primul. Tânărul simplu, devenit sportiv datorită calităţilor fizice, sportivul devenit profesor şi fondatorul unui sistem inovativ şi performant, datorită minţii. Genul de om care ne aminteşte de ce suntem mândri de Maramureş, de România.

Deşi are o „panoplie” de medalii, dintre care multe de campion mondial şi două de vicecampion olimpic, Vasile Tomoiagă vorbeşte despre performanţa sa firesc. De fapt, pentru el, reuşita a intrat oarecum în sfera normalului. S-a născut în Vişeu de Sus, în 1964, şi tot acolo a urmat primele 8 clase, după care a plecat în Cluj. Îi plăcea sportul, făcuse fotbal, handbal, rugby, dar niciunul nu l-a prins total. La 15 ani, a fost descoperit prin sistemul naţional de selecţie comunist. Un sistem extrem de performant şi bine pus la punct la acea dată, care detecta calităţile native ale tinerilor şi înclinaţia spre un anumit sport. A fost invitat la Bucureşti, la următoarea fază de selecţie. Nu avusese deloc tangenţă cu canotajul până atunci, aşa că, mai în glumă, mai în serios, spune că, fără să le zică nimic părinţilor, a plecat, cu gândul că măcar va vizita capitala. Din 3000 de tineri, s-a clasat al doilea, după Dimitrie Popescu, cel care i-a fost partener în mai toate competiţiile importante, cu care a câştigat cele mai multe medalii, în prezent antrenorul Lotului Olimpic de Canotaj masculin. De aici a început drumul succesului. După un an şi jumătate a devenit campion mondial la juniori, iar la 20 de ani participa la Jocurile Olimpice, devenind vicecampion.

Evident, n-a primit succesul „de-a gata”. Ci prin muncă şi disciplină, dar, spune că nu a suferit niciodată din această cauză. Ştia că performanţa presupune sacrificii, ori acesta era drumul pe care l-a ales şi oricum „era mai uşor decât la coasă”, mărturiseşte râzând Tomoiagă: „Nu ne obliga nimeni. Eu am făcut sport de performanţă şi fac şi în ziua de azi pentru că mi-a plăcut. A fost o decizie personală. În momentul în care intri în sistemul acesta de pregătire, te întrebi câţi fac pregătire, din 1956 încoace, o să vedeţi că cei mai mulţi dintre sportivi au făcut unul - maxim două cicluri olimpice. Foarte puţini au dublat jocurile olimpice. Pot fi număraţi pe degete. Şi te întrebi ce fac? Fac performanţă şi îmi las numele undeva sau îmi văd de distracţie, sau faci şi una şi alta şi n-ai făcut nimic bine”. El, evident, a ales performanţa.

Are 9 medalii la jocurile olimpice de la Los Angeles, Seul şi Barcelona şi campionatele mondiale. Nu sunt toate de aur, dar Vasile Tomoiagă a învăţat că obligatorie nu e întotdeauna victoria, ci lupta. Iar lui i-au plăcut întotdeauna provocările şi şi le-a asumat fără ezitări, fără regrete. A dat tot ce a putut în acel moment, iar asta înseamnă că, cel puţin, bătălia cu el a câştigat-o de fiecare dată.

Spune, zâmbind, că s-a întâmplat să piardă şi la 3 secunde diferenţă şi la 3 zecimi faţă de locul I. Dar competiţia era totdeauna pe apă. După aceea, de fiecare îşi strângea mâna cu ceilalţi şi a şi rămas prieten cu mulţi canotori şi din generaţiile de dinaintea lui şi generaţiile mai tinere. După performanţa de la Clubul Dinamo, a urmat o altă etapă. Campionul spune: „parcursul meu e relativ simplu şi complicat. Am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi am plecat apoi în Franţa, unde am lucrat ca şi antrenor şi profesor de sport, dublă calificare, am avut norocul să ajung la Paris, la clubul înfiinţat de Pierre de Coubertin (considerat fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, organizatorul Jocurilor Olimpice din Atena din 1896)”. A intrat în sistemul de învăţământ francez şi a adus şi aici performanţa. De 16 ani lucrează la CEPROC, Centrul de Profesii Culinare din Paris şi în paralel predă şi la Politehnică, dar tot timpul a păstrat legătura cu canotajul, obţinând numeroase medalii mondiale şi olimpice cu sportivii antrenaţi. Ba mai mult, în celălalt segment de activitate, învăţământul, a devenit „părintele” unui sistem extrem de performant, de învăţământ prin alternanţă. Cum gastronomia franceză face parte din patrimoniul UNESCO, şcoala din Franţa e în domeniul gastronomic, dar sistemul poate fi aplicat în orice domeniu, fiind un fel de echivalent modern al vechilor şcoli profesionale. Pe scurt, pregăteşte specialişti desăvârşiţi în orice meserie, alternând o săptămână de curs, cu una de practică. Specifică sistemului e pregătirea intensă, 600 de ore pe an, iar ciclul minim e de 2 ani.

Şcoala din Paris este una de renume şi una extrem de mare, are circa 1200 de elevi şi studenţi, care se formează pe diferite cicluri profesionale. Iar pentru a dovedi performanţa e suficient să spunem că 99% dintre absolvenţi sunt încadraţi în muncă. Ba mai mult, cererea e cu mult mai mare decât oferta. Şcoala are circa 350 de absolvenţi anual, pentru diferite cicluri, iar cererea este undeva la 800-900 de locuri de muncă, dintre care, o bună parte la nivel internaţional.

Sistemul a fost „exportat” şi în alte ţări, deocamdată în 8: Thailanda, Japonia, Malaezia, Maroc, şi la nivel privat în SUA, Germania, Polonia, România. Evident, în fiecare ţară, sistemul este adaptat condiţiilor socio-economice, iniţiat şi supervizat de CEPROC, care nu numai că îl pune „pe picioare” dar se şi asigură că funcţionează şi că formatorii pregătiţi de ei sunt gata şi pot duce centrul mai departe.

În timp ce alţii cumpără sistemul pe bani grei: 15-20.000 de euro franciza, plus formarea iniţială şi continuă, Tomoiagă a vrut să pună la dispoziţia Statului Român gratuit acest sistem, numai că, nu l-a dorit nimeni, deşi, inclusiv UE oferă bani în cadrul programelor de finanţare pentru implementarea sistemelor de învăţământ prin alternanţă. În schimb, a fost deschis un centru la Constanţa, tot în domeniul artei culinare şi în regim privat. Tomoiagă şi-ar dori să adapteze acest sistem Maramureşului şi crede că un centru axat pe meşteşuguri, prelucrarea lemnului, manufactură şi tradiţii ne-ar ajuta să ne păstrăm identitatea şi acel „ceva” pentru că turiştii străini se mai încumetă să înfrunte gropile şi mizeria să ajungă la noi. Numai că, totul începe de la voinţă şi interes, ori, din păcate asta lipseşte românilor.

Tomoiagă îşi face toate concediile în ţară şi se întoarce cu drag, în Maramureş, de câte ori are ocazia. Şi nu singur, ci însoţit de prieteni, cunoştinţe, turişti. A devenit un fel de ambasador neoficial al ţării şi al judeţului şi suferă că vechile case de lemn se sting în mormanul de betoane, că ne pierdem tradiţiile şi obiceiurile. De aceea, în Vişeul natal a încropit o gospodărie autentică maramureşeană, de care are grijă o familie. Astfel că, turiştii şi cei care-l vizitează pot vedea, „pe viu”, cum trăiesc, cum muncesc, ce mănâncă maramureşenii autentici. Şi-ar dori ca şi alţii să facă astfel de gospodării, numai că, încă avem de luptat cu mentalitatea.

Nu numai pentru sistemul de învăţământ prin alternanţă a făcut drumuri pe la ministere, ci şi pentru sistemul sportiv de selecţie. Imediat după alegerea Elisabetei Lipă (pe care a sprijinit-o) în funcţia de preşedinte a Federaţiei Române de canotaj, i-a scris o scrisoare în care a vorbit despre necesitatea implementării unui sistem de selecţie în sport, adaptat condiţiilor socio-economice actuale. Pe vremuri era „Daciada”. Azi, nu mai e nimic. Astfel că, mulţi tineri se pierd.

Tomoiagă recunoaşte că, dacă azi avea 20 de ani, nu avea nicio şansă, pentru că sistemul actual nu-i dădea nicio şansă să fie descoperit. Şi mulţi campioni sunt în situaţia lui. Mai mult, un astfel de sistem ar încuraja sportul de masă, ar îmbunătăţi sănătatea şi lupta contra „maladiei secolului”: obezitatea. „Când am plecat din România, erau legitimaţi la canotaj vreo 4.200 de sportivi, Franţa avea 10.000 şi aveau rezultate zero, eu personal aveam mai multe rezultate decât avea Franţa în 100 de ani. Astăzi Franţa are 100.000 de legitimaţi, anual au două-trei medalii, iar România are 380 de legitimaţi. Orice ai vrea să faci, dacă nu ai competitivitate, nu ai cum. Cândva, dacă luam locul 5-6, zicea că e rezultat prost, acum, cu greu, un echipaj de băieţi   s-a calificat la olimpiadă şi era o mare performanţă că s-au calificat. S-au întors toate”.

Tomoiagă e însă şi încă optimist. Cu curaj şi tărie şi România ar putea vâsli printre probleme.

S-a născut pe 20 ianuarie 1964, la Vişeu de Sus.

Dublă cetăţenie: română şi franceză. Din 1991 s-a stabilit în Franţa;

Studii: - Academia de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

- Masterat în sport (Bucureşti) şi psihologie – pedagogie (Paris);

- Absolvent al Şcolii de Antrenori din Bucureşti

Activitate profesională:

Din 1995 până în prezent - profesor de sport la Liceul C.E.P.R.O.C. din Paris – Franţa;

Din 1987 a devenit antrenor de canotaj la mai multe cluburi din Franţa;

1992 - Finalist la Jocurile Olimpice de la Barcelona;

1990 - Locul 6 la Campionatul Mondial din Tasmania (4+);

1989 - Locul 1 la Jocurile Universitare de la Duisburg (4+);

- Locul 1 la Campionatul Mondial de la Bled (4+);

1988 - Locul 2 la Jocurile Olimpice de la Seul (4+)

- Locul 4 la Jocurile Olimpice de la Seul (2+)

1987 – Locul 1 la Jocurile Universitare de la Zabreb (4+)

- Locul 3 la Campionatele Mondiale de la Copenhaga (2+);

1986 - Locul 4 la Campionatele Mondiale de la Nottingham (2+);

1985 – Locul 2 la Campionatele Mondiale de la Hazenwinkel (2+);

1984 - Locul 2 la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (2+);

A fost de 24 de ori campion naţional al României şi de 4 ori campion al Franţei;

Ca antrenor: sportivii pregătiţi de el au urcat pe podium la Campionatele Franţei de canotaj. Cea mai bună performanţă ca antrenor a obţinut-o cu Vincent Maliszewski, care a devenit campion mondial în 1997 în proba de (4+SM). Totodată, Daniel Blin a devenit campion mondial de juniori în 2001, în proba de 4x.

A traversat, fără escală, Marea Mediterană

În 2006, un echipaj, format din şase persoane, 5 francezi şi Tomoiagă, a parcurs în trei zile şi două nopţi 370 de km, traversând, fără escală, Marea Mediterană.

„Am discutat de acest sistem de învăţământ prin alternanţă, am ajuns până la Minister. Vând această formare profesională pe bani mulţi în lumea întreagă şi formarea profesională iniţială şi continuă. Am spus că îl dau României gratis. Dar răspunsul a fost că nu sunt bani”. - Vasile Tomoiagă.