Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu BotiÈ™ pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 18 Octombrie , 2010
GAZETA DE VISEU DE SUS / Calea ferata „Valea Vaserului”, monument istoric
* Calea ferata ingusta „Valea Vaserului” a fost clasata, printr-un ordin al Ministerului Culturii, ca monument istoric de categorie „B”. Pe langa protectia oferita de o astfel de clasare, decizia Ministerului Culturii inseamna si oportunitatea atragerii unor fonduri europene si guvernamentale pentru dezvoltarea turistica a zonei.
Calea ferata ingusta „Valea Vaserului” din orasul Viseu de Sus a fost clasata ca monument istoric, categoria ansamblu, grupa valorica „B”, prin Ordinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National nr. 2558 din 30 septembrie 2010.
Conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, clasarea caii ferate a Vaii Vaserului ca monument istoric va produce beneficii concrete: comisiile care dau avize de constructii vor putea sa supravegheze tot ce se construieste acolo, iar cel mai mare avantaj este ca proprietarii sau cei care gestioneaza Valea Vaserului vor putea accesa bani europeni sau bani de la Guvernul Romaniei pentru dezvoltarea turistica a zonei.
Calea ferata a Vaserului este ultima linie forestiera din Europa exploatata in tractiune cu aburi. Linia care a fost construita dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm duce intr-o vale de o salbaticie fermecatoare, de-a lungul raului Vaser, peste poduri si prin tunele. Calea ferata traseaza o zona impadurita enorma, unde nu exista drumuri sau sate, ci este locuita doar de ursi si lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a initiat de la inceputul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Colonistii vorbitori de limba germana au patruns primii in padurile virgine si cu ajutorul plutaritului au adus lemnul taiat la gaterele din Viseu de Sus.
In 1932 s-a inceput constructia la Calea Ferata Forestiera, care in comparatie cu plutaritul insemna un enorm progres tehnic.
Caile ferate forestiere s-au raspandit in acea vreme in toata Europa, in special in zona carpatica. Principiul lor de functionare era simplu: urmand cursul raului, a fost necesara o raza ingusta a curbelor (de aceea calea ferata are ecartament ingust); era in asa fel organizat incat trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici in sus, pe cand trenurile cu mare incarcatura coborau la vale, inspre gater, doar din cand in cand ajutate de locomotive si infranate.
Desi in majoritatea tarilor europene, cel mai tarziu dupa anul 1945 caile ferate forestiere au fost inlocuite cu drumuri forestiere, in Romania acestea s-au mentinut destul de mult.
In 1970, administratia silvica publica se practica pe o distanta de peste 3000 km, pana in anul 1986, Romania chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru caile ferate forestiere, si in 1989 inca au mai existat peste 15 cai ferate forestiere cu putin peste 1000 km de sina.
Schimbarile economice de dupa ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor nationale de atunci: pe parcursul a catorva ani au fost toate scoase din functiune, demontate, locomotivele si vagoanele date la fier vechi sau vandute. Singura cale ferata forestiera care astazi mai functioneaza este Mocanita de pe Valea Vaserului. Ea isi indeplineste pana astazi scopul sau initial de cale ferata forestiera, transportul lemnelor.
Exploatarea feroviara este realizata din anul 2003 de firma romana R.G.Holz Company S.R.L., careia ii apartine de asemenea si suprafata depoului si majoritatea vagoanelor si locomotivelor. La fel ca si inainte, calea ferata si o mare parte din padurile de pe Valea Vaserului sunt in proprietatea statului.
Din anul 2000, calea ferata forestiera este sprijinita si din strainatate prin asociatia „Hilfe für die Wassertalbahn“. Cu ajutorul elvetienilor s-au repus in functiune locomotive care fusesera retrase din functiune, s-au procurat noi vagoane de persoane si s-au restaurat depoul si cladirea istorica a garii. In jurul garii din Viseu de Sus exista o infrastructura importanta care poate fi folosita pentru dezvoltarea turismului.
Din anul 2005, circula pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program si tractate de locomotive cu abur, iar din 2007, Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Muntii Maramuresului“, fiind sub protectie europeana.
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.