GAZETA DE SIGHET / Unirea si ciuntirea Maramuresului (I)

Tragedia de la Sarajevo din 28 iunie 1914 dezlantuie razboiul mondial si, in ziua de 2 august, feciorii Maramuresului pleaca voiosi spre Sighet, Satmar, Eger si Balasagyarmat, la regimentele 5,12,85, fiind convinsi ca in 2-3 luni vor ispravi cu Serbia. Insa, e doar inceputul unui episod istoric care isi va lasa adanc urmele asupra batranului Maramures. La finele lunii septembrie, soseste acasa sublocotenentul rez. Dr. V. Filipciuc, ranit la brat si picioare in luptele din jurul Lembergului. Impartasind impresiile culese de pe front, sustine sus si tare ca razboiul se va termina cu caderea monarhiei austro-ungare si formarea statelor nationale. Ca urmare, il indruma pe fratele sau sa-si continue studiile la Beius, deoarece Romania va avea nevoie de tineri crescuti in spiritul si mediul romanesc. Previziunea lui avea sa se implineasca. Insa dupa patru ani sangerosi. In aceeasi toamna, timp de trei zile, intre 3 si 6 octombrie, Maramuresul a stat sub ocupatia trupelor rusesti. Armata si functionarii s-au retras spre Satmar, Baia Mare si Nasaud. Dupa aceasta, Maramuresul a fost ocupat de trupele germane, sub comanda generalului Conta. Timp de doi ani si jumatate, frontul s-a aflat de-a lungul Carpatilor, la granita dintre Borsa, Viseu de Sus, Poienile de sub Munte si Frasin, fiind vizitat de personalitati de seama, in frunte cu domnitorii Carol al IV-lea si Vilhelm al II-lea. Pe varfurile Copilasului si Prislopului s-au construit adevarate orase de baraci, prevazute cu electricitate si o autostrada lunga, care comunica de-a lungul crestelor muntilor cu soseaua Borsa-Iacobeni si cu alte doua sosele Copilas-Poienile de sub Munte si Viseu-Lutoasa, construite de prizonieri rusi. Regimentele maramuresene au luptat cu eroism pe toate fronturile pentru idealuri straine. Victoriile de la Lemberg, Doberdo, Manilova si Piave vor ramane marturiile vesnice ale disciplinei de fier si vitejiei legendare a urmasilor lui Dragos si Bogdan. Aici si-au gasit insa sfarsitul si sute, mii de feciori ai Maramuresului, printre care si tinerii universitari Nicolae Doros din Slatina, Ion Marina din Apsa de Mijloc, Amos Chisiu din Dragomiresti. Moartea nu i-a crutat insa nici pe cei de acasa. Conform Istoriei Maramuresului a prof. Alexandru Filipascu: „La 14 octombrie 1914 moare dr. Ion Mihalyi de Gherla, unde se refugiase, urmandu-i la 13 noiembrie fratele sau Petru, refugiat la Blaj. In 1915 moare parintele Ion Fanea din Sarasau, lasand pe seama bisericii din Sighet o gradina cu pomi de 52 de jug., iar pe seama bisericii din Sarasau o alta gradina, cu casa in valoare de 30.000 cor. La 3 ianuarie 1916 moare, la Budapesta, episcopul Dr. V. Hossu, in casa lui dr. Bilascu, unde-si stabilise cartierul, pentru a fi pururea aproape de acest prieten nedespartit, care-l ingrijise cu devotament pana la sfarsit. La 23 noiembrie se stinge dr. Ilie Maris, lasandu-si intreaga avere in valoare de 500.000 de coroane, poporului roman, care din venitul ei sa acorde burse studentilor merituosi, indeosebi celor care vor imbratisa comertul si industria”. Cu toate victoriile de pe front, ungurii au devenit nesiguri de victoria finala, asa ca au recurs la un „certificat de buna purtare” din partea romanilor: „Noi, reprezentantii bisericesti si laici ai romanimii, respingem afirmatia ca ne-am gasit sub domnie straina. Suntem cetateni egal indreptatiti cu ungurii, avem vechi traditii de credinta fata de tron si patrie. Nu vrem eliberare, ne alipim la indestructibilitatea patriei noastre maghiare. Noi, romanii din Ungaria, tinem cu tot pretul sa traim sub domnia sfintei coroane ungare. Vom lupta cu toate armele spirituale si fizice pentru apararea integritatii Ungariei etc. Pentru semnarea declaratiei, contele Tisza a trimis, in ianuarie 1917, pe dr. Mihaly Peter. In cazul unui refuz, soarta poporului a fost descrisa in cele mai sumbre culori. Asa ca, declaratia a fost semnata cu mentiunea: „nu vreau sa fiu calaul neamului meu”. Dupa aceasta declaratie, scade insa elanul romanilor, iar in Maramures se stabilesc jandarmi de tabara pentru urmarirea ostasilor fugiti de la unitatile lor. Potrivit lui Filipascu: „Cei cazuti in prinsoare se inroleaza in legiunile de voluntari romani, unde gasim peste 1.000 de maramureseni, in frunte de dr. G. Iuga, T. Pop si S. Balin in Rusia, Ion Filipciuc, Gh. Petrovanu si Teodor Hodor in Italia. Dr. Iuga a fost unul dintre organizatorii legiunii romane de voluntari din Rusia si unul dintre semnatarii declaratiei de razboi adresate Puterilor Centrale in numele poporului roman subjugat si redactata in tabara de concentrare de la Darnita”. Din cauza aceasta, el a fost condamnat de doua ori la moarte, in absenta, de curtile martiale de la Casovia si Sibiu. La 8 iunie 1917, dr. Iuga a condus la Iasi primul esalon de 1.200 de ofiteri voluntari romani si zeci de mii de ostasi, reinviind increderea in puterile neamului, a carui suveranitate se marginea numai la cateva judete din Moldova. Acesti voluntari au luat parte la luptele de la Marasti si Marasesti, care se insira printre cele mai stralucite victorii ale neamului”. Dupa esecul ofensivei de la Piave, pentru a mai salva ceva din teritoriile condamnate la destramare, la 1 octombrie are loc o sedinta festiva a Congregatiei Comitatului, unde participa reprezentantii romanilor si rutenilor, care, siliti si amenintati, fac din nou declaratii de loialitate. Neseriozitatea declaratiilor, retractate de altfel, ulterior, in mod oficial, rezulta si din vorbele pretorului ungur Majoros Istvan, care i-ar fi spus unui preot prezent la eveniment: „valahii vor veni totusi, iar tu sa-ti strangi catrafusele”. Dupa victoria generalului Diaz de la Vittorio Veneto, ostasii parasesc fronturile si, reintorcandu-se acasa, se inroleaza in garzile nationale. Cu toata amenintarea mitralierelor unguresti, in 22 noiembrie, se tine la Sighet o impunatoare adunare nationala, cu peste 10.000 de participanti, care a proclamat alegerea comitetului „Sfatului National Roman”, compus din 34 de intelectuali, in frunte cu dr. V. Chindris ca presedinte. (Va urma).