GAZETA DE RELIGIE / Tatal nostru (II)

“Pe cand se ruga Iisus intr-un loc, cand a incetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam.” (Luca 11,1) Voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin! (Matei 6,9-13) Al treilea cuvant din rugaciunea domneasca „Tatal Nostru” pe care Fiul lui Dumnezeu l-a descoperit noua oamenilor este: “Sa vie imparatia lui Dumnezeu”. Lumea a fost ocupata de Satana dupa ce omul a calcat porunca lui Dumnezeu si l-a ascultat pe el, pe diavolul. Aceasta lume este a mea, a zis si a mintit Satana, si de atunci si pana acum Satana a cautat sa-i faca pe oameni robi ai lui, sa se lepede de Dumnezeu, sa faca fapte potrivnice lui Dumnezeu, sa calce poruncile lui Dumnezeu. El a incercat in mod nebunesc ca sa-L insele si pe Iisus Hristos, despre care el, in intunecimea, lui nu stia ca este Dumnezeu. El vedea in Domnul, in pustia Carantaniei, numai pe Iisus Omul, de aceea in mod prostesc a strigat: toata lumea aceasta este a mea si ti-o dau tie daca mi te inchini mie. Nerusinarea diavolului a infruntat-o atunci Mantuitorul cu suverana si dumnezeiasca putere zicand: Inapoia Mea, Satano... nu se cuvine sa I te inchini decat numai lui Dumnezeu. Nu tu, ci El este Stapanul cerului si a pamantului. A Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh este Imparatia. Tu esti stapan mincinos al lumii si pe multi vei insela si aceia se vor lepada de Dumnezeu si de Mine si se vor inchina si vor sluji tie si impreuna cu tine vor fi aruncati in “intunericul cel dinafara unde este plansul si scrasnirea dintilor.” Omul s-a simtit intotdeauna un surghiunit, un alungat intr-un spatiu si intr-o lume straina de el. Intr-o lume fara stapan, dar a carui Stapan trebuie sa vina, a carui Stapan va veni. Stapanul adevarat al lumii si-a trimis inainte slugile care sa le aminteasca permanent oamenilor de stapanul lor, de Cel pe care ei Il numesc Dumnezeu, dar despre care Iisus Hristos ne-a spus ca El, Dumnezeu, Stapanul cerului si al pamantului, este Tatal nostru. Dumnezeu, Stapanul cel vesnic al cerului si al pamantului, si-a trimis slugile cele neinsufletite, dar care toate ne vorbesc de Tatal nostru, de Dumnezeu. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor lui vestesc taria Lui.” (Ps. 18,1) Natura, cu frumusetile ei, cu miracolele si bogatiile ei, ne vorbeste despre Dumnezeu. Dumnezeu a facut ca din pamant sa rasara toate plantele cu frumusetea lor, cu culorile lor, cu mirosul lor minunat, cu aroma lor, cu gustul lor. Din aceeasi brazda, din acelasi pumn de pamant in mod minunat rasar si cresc flori cu miros si in culori minunate. Acestea vorbesc despre Dumnezeu, despre Creatorul tuturor. Din acelasi pumn de pamant rasar si cresc plantele care ne dau hrana minunata. Graul, porumbul, cartofii, varza, fasolea si cate mai rasar din pamant, fiecare din acelasi pumn de pamant, si dupa cum le-a creat Dumnezeu de la inceput isi pastreaza calitatile lor, calitati pe care oamenii le imbunatatesc, dar nu pot sa le schimbe, ci ele raman si ne dau noua hrana si viata. Si acestea toate vorbesc despre Dumnezeu. Daca printr-o nefericita cauza ele si–ar schimba firea data lor de Dumnezeu - gustul lor sa devina amar, mirosul lor si mirosul florilor sa devina gretos, culorile florilor sa devina cenusii la toate, toate plantele, toate animalele si-ar pierde sau si-ar schimba darurile lor, calitatile lor, frumusetile lor, firea data lor de Dumnezeu- oamenilor, intelegeti ce s-ar intampla pe pamant? Dar toate vietuitoarele, toate necuvantatoarele si plantele si brazdele pamantului, si aerul, si apa isi pastreaza firea lor, viata lor, darurile date lor de Creatorul de la inceput. Respecta intru totul legile puse si date lor de Dumnezeu si asa prin ascultarea lor de legile date lor de Dumnezeu ne vorbesc noua despre Dumnezeu. Corpul omenesc, trupul acesta neputincios, este un lucru asa de miraculos. Din cauza ca primul om, folosindu-se de voia libera pe care i-a acordat-o Dumnezeu, a calcat legile date de Dumnezeu pentru el, pentru viata lui, pentru trupul lui, acest trup s-a imbolnavit si a pierit. Daca omul nu ar fi calcat legile zise porunci, legile date de Dumnezeu pentru el, daca omul nu ar fi pacatuit, el nu ar fi pierit. Daca omul nu s-ar fi abatut cu nimic de la legea data lui de Dumnezeu, trupul lui nu s-ar fi imbolnavit niciodata, trupul lui nu ar fi fost supus bolilor, suferintelor, durerilor, tristetii, spaimei, nefericirii. Toate acestea sunt fructul pacatului. Plata pacatului este moartea. Plata pacatelor de la inceput pana azi este suferinta. Lupta impotriva pacatului este sarcina suprema pentru noi, dar cati inteleg, cati vreau sa inteleaga, cati pot intelege acest lucru? Firea ne-a slabit, cand trupul se imbolnaveste slabeste si sufletul, si de aceea Dumnezeu ne-a dat Harul si darurile de care ne vorbeste Biserica lui Hristos. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si lucrarea mainilor ne vorbeste de Dumnezeu”. Natura, deci, este cea dintai slujitoare a lui Dumnezeu. Pe aceasta a creat-o Dumnezeu ca sa le vorbeasca oamenilor despre Dumnezeu. Prin ea ne invrednicim de Revelatia naturala. Dumnezeu a trimis apoi alte slugi, fapturi harismatice, “oameni ai lui Dumnezeu”, cum le zice Scriptura. Dreptii, Profetii, barbati si femei care ne-au vorbit despre Dumnezeu, care ne-au vorbit si ne-au vestit voia lui Dumnezeu, care ne-au spus ce doreste, ce asteapta Dumnezeu de la om. Iar la “plinirea timpului” Dumnezeu a trimis pe Insusi Fiul Sau, care a fost darul suprem pe care Dumnezeu L-a facut oamenilor. Prin Acesta, prin Iisus care este Hristos, Dumnezeu ne-a invrednicit de Revelatia totala. El, Fiul lui Dumnezeu, ne-a facut cunoscut ca Dumnezeu este Tatal nostru. El, Fiul, si-a dat viata pentru noi, ca sa ne rascumpere din robia diavolului care se facuse domn si stapan peste lume si peste om. Hristos, prin moartea lui, pe toti ne-a vindecat de puterea mortii. Unde iti este moarte puterea?, strigau fiii lui Adam dupa invierea lui Hristos. “Vie Imparatia Ta” ne-a facut Hristos cunoscut sa ne rugam in fiecare clipa. „Vino Doamne Iisuse”, zice in incheiere Apocalipsa. “Vie Imparatia Ta” ne-a invatat Hristos sa ne rugam. Prin aceasta sa ne exprimam cea mai sfanta, cea mai dreapta, cea mai inalta dorinta a noastra a omului, a neamului omenesc, care se simte surghiunit in lume, in viata, in societatea din care este alungat Dumnezeu. In lumea in care nu arde lumina lui Hristos, in lumea in care nu se rosteste nici un cuvant despre Dumnezeu, in lumea in care nu se rosteste nici o rugaciune si nu exista nici o sarbatoare, in lumea in care nu exista nici un altar, in lumea in care copiii cand se nasc nu sunt inchinati lui Dumnezeu, in lumea in care barbatii si femeile traiesc ca animalele fara binecuvantarea Lui. Intr-o astfel de lume, daca ar exista, omul s-ar simti profund nefericit, izolat, sughiunit, parasit. Intr-o astfel de lume, omul ar vedea ca viata nu are nici un rost, nici un scop. Dar si popoarele cele mai inapoiate si tarile care nu fac parte din popoarele crestine si acestea Il au pe Hristos, Il au pe Dumnezeu si se roaga si ele ziua si noaptea in felul lor: Tata, vie imparatia Ta. Spre acea imparatie aspira toate popoarele lumii, spre Imparatia care a intemeiat-o Hristos pe pamant. Lumina lui Hristos nu lumineaza deplin pe pamant, pretutindenea lumina lui Hristos este umbrita de greselile noastre, de pacatele noastre. Dar pretutindeni pe pamant exista oameni care zic „Tatal nostru” si aspira sa vina, sa se implineasca cuvantul acesta, pe care omul l-a rostit, l-a soptit, l-a strigat intotdeauna. Mai ales atunci cand intunericul se facea mai adanc pe pamant si cand intunericul, pentru cateva momente, va domni pe pamant si lumina lui Hristos va fi parasita, arzand numai in unele locuri izolate, numai in unele suflete izolate. Atunci, toti oamenii, toti fiii lui Adam, vor cadea in genunchi si vor striga : “Vie imparatia Ta!” † Justinian Chira, Arhiepiscop al Maramuresului si Satmarului