GAZETA DE RELIGIE / Sanzienele

* La fiecare sfarsit de iunie, crestinii sarbatoresc Sanzienele si Sanpetru de vara. Ambele fac parte dintr-un scurt ciclu de renovare rituala a timpului, nu intamplator aflandu-se in preajma solstitiului de vara, una din cumpenele prin care trece, personificat desigur, anul nascut in noaptea Sfantului Vasile. Crestinii de pretutindeni praznuiesc la 24 iunie Nasterea Sf. Ioan Botezatorul. El este cel care a propovaduit venirea Mantuitorului si i-a pregatit pe oameni pentru a-L primi cu dragoste pe Iisus. Ioan Prodromul (Inainte Mergatorul) si Botezatorul lui Iisus, considerat ultimul prooroc din Vechiul Testament, este cel care aducea oamenilor "Vestea cea buna". Sarbatoarea este cunoscuta in popor sub numele de Sanziene sau Dragaica. Imaginatia populara a inchipuit Sanzienele ca (pe) niste fete foarte frumoase, care traiesc indeobste prin paduri sau pe campii, aici, cel mai adesea, jucand; sunt socotite zane ale campului, dand puteri deosebite florilor si buruienilor, astfel incat acestea, in preajma sarbatorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu intamplator, dupa sarbatoarea Sanzienelor, toate plantele dau indarat, adica nu mai cresc deloc. In ajunul sarbatorii, spre seara, copiii aduna sanziene si le pun pe la portile caselor, cate una pentru fiecare casean; se credea ca a cui sanziana va fi vestejita a doua zi, acela va muri inaintea celorlalti; alteori, se arunca o cununa de sanziene pe casa; daca nu ramanea acolo, cel caruia ii fusese menita se astepta la ce era mai rau. Poporul crede ca, in noaptea Sanzienelor, zanele umbla pe pamant sau plutesc prin aer si impart rod holdelor si femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolile oamenilor, apara semanaturile de grindina s.a. Se spune ca ar fi de ajuns ca oamenii sa le nesocoteasca ziua, actiunile lor benefice transformandu-se radical, aceste zane devenind surate bune cu inraitele Iele sau Rusalii; astfel, pedeapsa favorita a Sanzienelor pentru femeile care nu tineau sarbatoarea de pe 24 iunie era pocirea gurii, in timp ce alte pedepse infricosatoare ii asteptau pe barbatii care jurasera stramb, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari iubitoare de dreptate. In preajma Sanzienelor abunda practicile premaritale, fetele mari avand si ele obiceiul sa arunce o cununa de sanziene pe acoperisul casei; cununa ramasa pe acoperis era un motiv de mare bucurie pentru fata care o aruncase, aceasta asteptandu-se la un maritis grabnic, poate chiar in acel an; cununa cazuta era aruncata inca de cateva ori, pentru ca fata macar sa stie cati ani are de asteptat! Uneori, cununa era aruncata pe coltul casei, fata venind sa o ia a doua zi dis – de - dimineata; emotionata, ducea cununa in ocolul vitelor, aici, cu ochii inchisi, dand-o de mancare unei vite; se spune ca dupa cum arata aceasta vita, asa urma sa arate si viitorul sot. Alte fete mari puneau sanziene sub perna, acest fapt atragand, se zice, visarea ursitului. Daca nici asa nu le aparea ursitul, atunci, a doua zi, spre a fi macar privite, fetele isi prindeau buchete de sanziene in par sau le puneau in san! In dimineata zilei de 24 iunie multe fete obisnuiau sa se scalde in roua, aceasta adevarata apa divina. Din “Viețile Sfintilor” “Si s-au implinit cuvintele Sfantului bine-vestitor Gavril, care a zis catre Zaharia: “Femeia ta va naste un fiu si multi se vor bucura de nasterea lui.” Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de alta parte, se bucurau cei care erau cuprinsi, cu mare dorire, de Mesia cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit, atunci, taina intruparii lui Hristos. Dar, in vremea nasterii, Inainte-Mergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfant veselindu-se inimile lor, ca si cum le-ar fi dat o instiintare pentru implinirea asteptarii lor. Si, in ziua a opta, au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie imprejur pruncul. Si voiau sa-l numeasca pe el Zaharia, cu numele tatalui sau, dar mama sa nu se invoia, pentru ca, sotie de prooroc fiind si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insași plina de darul proorocesc. Si poruncea proorocește ca, pe pruncul cel nascut al lor sa-l numeasca cu acel nume, de care nu auzise de la barbatul sau, de vreme ce acesta s-a intors, de la templu, la casa sa, avand limba legata prin muțenie, și nu putea spune, soției sale, despre ingerul care binevestise zamislirea fiului și i-a zis: “Vei chema numele lui Ioan.” (…)Deci, intru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, ce se faceau in casa lui Zaharia. Si graiau intre ei: “Ce va sa fie pruncul acesta?” Si mana lui Dumnezeu era cu pruncul si crestea intru el darul lui Dumnezeu. Si a petrecut in pustiu, pana la ziua aratarii lui, catre popor. Si asa, mana Domnului pazea si acoperea pe Sfantul Ioan, ca sa mearga inaintea fetei Domnului, cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa gateasca Lui cale, Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc”.