GAZETA DE RELIGIE / O chemare, o traire in duhul credintei

* Interviu cu Pr. Pop Ioan, Consilier administrative al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului Timpul este pentru noi intervalul in care Dumnezeu asteapta raspuns la iubirea Sa. Realizarea binelui in viata este un imperativ categoric. ,,Pana aveti timp sa faceti binele pentru toti” (Galateni 6,10), ne povatuieste Sf. Apostol Pavel. Acest lucru se cere fiecarui credincios, cu atat mai vartos unui preot care este direct in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor. ,,El este slujitor al lui Hristos si chivernisitor a tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4,1). Chemarea la preotie si puterea Lui peste suflete ii vine de la Hristos prin imputernicire, asa cum frumos spune Sf. Apostol Pavel: ,,Toate le pot intru Hristos Cel care ma intareste” (Filipeni 4, 13). Sau ,,Multumesc celui ce m-a intarit, lui Hristos Domnul nostru, care m-a socotit credincios si m-a pus sa-I slujesc” (I Tim. 1, 12). Un lucru firesc, cred eu, acum, dupa 35 de ani de slujire, cel ce imbratiseaza slujba preoteasca este necesar a avea vocatie, fiindca munca este grea si raspunderea este mare, slujba preoteasca trebuie sa fie straina de slava desarta, ea este sacerdotiu, pentru ca nu ne propovaduim pe noi insine, ci pe Hristos Iisus Domnul. Propovaduim in numele lui Hristos, cuvantul Lui, orice lucrare a preotului, rugaciune, propovaduire incepe cu cuvintele: ,,In numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh”. Acest lucru da activitatii preotesti un fior sacru, iti impune grija si raspundere in privinta atitudinii tale, aceasta stare este necesar a te insoti pretutindeni si sa poti spune cu Sf. Ioan ,,invatatura nu este a mea, ci a Celui ce m-a trimis” (Ioan 7, 16). Preotul nu este preot numai la altarul Bisericii, caci ,,altar trebuie sa-l considere orice suflet omenesc”. Dupa aceste cateva ganduri privind timpul care s-a scurs, pot spune ca aceasta a fost voia Celui de Sus. Nascut in satul Rohia, la un pas de poarta manastirii Sf. Ana Rohia, la 8 februarie 1951, scoala primara in satul natal Rohia, din parinti ortodocsi, Andrei si Floarea Pop. Cursurile liceale le-am absolvit in cadrul Liceului Teoretic Cavnic, Maramures, absolvent al Institutului Teologic de grad universitar Sibiu, promotia 1975, an in care a randuit Creatorul sa ma casatoresc cu tanara educatoare Florica Man din Fantanele. In anul 1975, luna august 6, am fost hirotonit diacon, iar pe 15 august 1975, la manastirea Moisei, Maramures, Prea Sfintia Sa JUSTINIAN m-a invrednicit cu darul preotiei pentru Parohia Razoare, Prot. Lapus. In aceasta parohie, pe parcursul celor 17 ani, cea mai mare comoara a fost, a ramas si va ramane anii cand, cred eu, Bunul Dumnezeu mi-a ajutat sa facem o biserica vie si lucratoare, pe langa nu putinele realizari administrativ-gospodaresti. Anul 1990 ramane pentru cel care transmite aceste ganduri o piatra de hotar, pentru ca intr-o zi senina de toamna, prin voia Celui de Sus, prin inalta purtare de grija a Prea Sfintitului Justinian, am fost invitat la resedinta arhiepiscopala din Cluj si mi-a spus ca, daca doresc, imi propune slujirea de secretar eparhial al nou infiintatei episcopii a Maramuresului si Satmarului. Am acceptat cu drag atunci, iar acum, dupa 20 de ani de slujire, as putea sa-I multumesc lui Dumnezeu si Inalt Prea Sfintiei Sale Arhiepiscopul JUSTINIAN, care cu inalta rabdare care-l caracterizeaza ne-a facut, cred eu, mai ascultatori si mai implinitori a voii Celui de Sus. Dupa 18 ani de slujire ca preot si secretar eparhial am fost promovat pe postul de consilier bisericesc a Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Reporter – Parinte, cateva considerente despre biserica la care slujiti. Da. Multumesc dumneavoastra pentru intrebare. In anul 1995, prin trecerea la cele vesnice a vrednicului protoiereu Gavril Mociran, Consiliul Eparhial al Episcopiei Maramuresului si Satmarului a considerat de bine, dupa ce am reusit sa terminam de renovat biserica Sf. Gheorghe din Muzeul Judetean, si apoi am fost numit paroh la Parohia Sf. Nicolae Baia Mare, str. Crisan, nr. 1, asa zisa ,,bisericuta”. Aici, cu sprijinul vrednicilor credinciosi, a unor nu putini oameni de suflet, si a colegilor preoti am realizat si cateva lucruri inaltatoare: sala de sedinta de la casa parohiala de pe str. Simion Barnutiu, plus renovarea unui apartament, renovarea picturii bisericii Sf. Nicolae, renovarea exteriorului si a incintei bisericii, lucrari care au culminat cu resfintirea cu ocazia hramului Sf. Ierarh Nicolae – 6 decembrie 2009, de catre I. P. S. Arhiepiscop JUSTINIAN. Reporter – Care sunt atributiile d-voastra de consilier administrative bisericesc? Cred ca este cuviincios acum sa multumesc Bunului Dumnezeu si Intai Statatorului Episcopiei Maramuresului si Satmarului I. P. S. Arhiepiscop JUSTINIAN, care la 20 de ani de arhiereu al Maramuresului si Satmarului si 37 de ani de arhierie a I. P. S. Sale, m-a socotit vrednic de acesta ascultare as spune eu. Din incredintare Arhiepiscopului JUSTINIAN, conform atributiunilor din fisa postului, ma voi ingriji de respectarea intru totul a statutului si regulamentelor BOR si voi duce la indeplinire orice sarcini incredintate de Arhiepiscopul sau Episcopul locului pe cale administrativ bisericeasca. In acest sens voi enumera cateva atributii: - Propune spre aprobare infiintari, delimitari, afilieri precum si clasificarea parohiilor. - Contrasemneaza actele ce privesc numiri, angajari de personal clerical si neclerical, incetari din activitate, suspendari, demisii. - Cu acordul ierarhului, elibereaza cartea canonica a clericilor. - Asigura cadrul prielnic si efectueaza verificarea capacitatii profesionale. - Propune spre aprobare si semneaza deciziile de angajare si pensionare. - Tine si conduce la zi evidentele sectiei administrative bisericesti. - Duce la indeplinire orice sarcini incredintate de catre chiriarh. - Intocmeste formele necesare acordarii gradelor si distinctiilor bisericesti. Acum, cand scriu cateva dintre atributiile din sectorul administrativ bisericesc, imi trece prin minte un cuvant care cred ca e bine sa-l stim cu totii – datoria si apoi vine bucuria. Deci, cred eu, sa ne facem datoria cu cinste si apoi vine bucuria, sa nu asteptam sa faca Dumnezeu ceea ce trebuie sa facem noi. Sa nu asteptam sa faca Dumnezeu decat ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu, iar noi sa implinim partea noastra. Reporter – E mai greu sa tineti oamenii aproape de Dumnezeu intr-un oras? Credeti ca generatia tanara de azi va reinvia viata crestina? O serie de intrebari frumoase. Intr-un oras ca Baia Mare, unde se aud atatea clopote care ne cheama la rugaciune, nu trebuie sa ne ingrijoram. Pentru ca eu cred ca ,,toti au urechi de auzit si aud”, iar pe langa acestea exista vorba Inalt Prea Sfintitului JUSTINIAN “atatea altare sfinte unde credinciosii se roaga cu totii, este altarul familiei”. Aici, cred, se potriveste cuvantul: ,,rugaciunea este cuvantul omului catre Dumnezeu”. Eu cred ca nu locul, ci calitatea rugaciunii este ceea ce se cauta. Biserica ne cheama, noi se cuvine sa o cercetam pentru ca si eu, si noi, toti, am fost ,,altoiti, am fost botezati si am devenit fii ai imparatiei lui Dumnezeu”. Referitor la generatia de azi si de maine sunt frumoase versurile marelui Vasile Militaru: ,,Pe copil sa-l tii in frane, De vrei om la toti sa placa Nu-l lasa orice sa faca, Nu-l lasa dupa dorirea-i Unde vrea el sa se duca, Din acelasi lemn se scoate Si icoana si maciuca”. Reporter – Ce este deznadejdea? Marturisirea de credinta a fiecarui crestin ortodox este Crezul: ,,Cred intr-unul Dumnezeu… care se incheie… Astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”. Cuvantul astept, adica doresc, inseamna ca invierea mortilor si viata veacului este un adevar in care nu numai credem, ci si nadajduim. Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului. Dreptul Simion, caruia Sf. Duh ii fagaduise ca nu va gusta moarte pana ce nu va vedea pe Hristosul Dumnezeu, ,,astepta cu incredere neclintita implinirea acestei fagaduinte dumnezeiesti” (Luca 2, 25). Nadejdea este incredintarea pe care o are cineva in anumite impliniri viitoare, ea izvoraste din credinta si este un dar dumnezeiesc ce se pogoara in inima omului. O intrebare se ridica acum, despre cine se poate spune ca pacatuieste impotriva nadejdii crestine: a) cel ce se increde numai in el insusi sau in alte fapturi si nu in Dumnezeu, este (nadejdea pamanteasca), in Sf. Scriptura cazul uriasului Goliat care bizuindu-se pe puterea lui isi batea joc de israeliti si a fost ucis de David (I Regi 17). b) dezdanajduitul, deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, pacat care ne departeaza de mantuire. Deci, sa ne ferim ca de unul din cele mai mari rele care ne pot bantui. Cuvintele lui Cain din Sf. Scriptura suna ca tanguirea unui deznadajduit ,,si a zis Cain catre Dumnezeu, pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta” (Facere 4, 13). Acum, domnule reporter, apare de la sine inca o intrebare: prin ce mijloace se improspateaza nadejdea si deznadejdea? Sf. Iacov 5, 13 spune: ,,rugaciunea staruitoare”, iar un Sf. Parinte spune ca: rugaciunea staruitoare este securea deznadejdii si este solia nadejdii de a mijloci la Dumnezeu fericirea vesnica, este tinta de pe urma a nadejdii. Niciodata sa nu uitam un lucru sfant, ca orice crestin prin cuminecare si impartasirea cu Sf. Taine, adica cu trupul si sangele lui Hristos, Domnul ramane in noi, nadejdea noastra se face puternica pentru ca ,,cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (Ioan 15, 4). Reporter – Dupa parerea d-voastra de ce in lume atata suferinta? Privind lucrurile din perspectiva crestina, raspunsul, cred, este urmatorul: in Paradis, omul nu stia ce este suferinta, el era imbracat in marire de sus. Din cauza pacatului, in viata omului au patruns grijile, necazurile, ura, amaraciunile, suferinta si moartea. Nici o fiinta umana nu trece prin aceasta lume fara a gusta din paharul suferintei. Dumnezeu nu este cauza directa a suferintei. El o ingaduie facand din ea o scara catre mantuire, bineinteles pentru cei ce vor sa inteleaga ingemanarea biruintei cu jertfa. Motivarea suferintei omenesti rezida din: prin suferinta, Dumnezeu incearca si pe cei drepti spre a le da prilejul sa-si verifice energiile lor sufletesti, taria credintei, iubirea fata de El. Pilda in acest sens este in Vechiul Testament. Dreptul Iov pierduse toate comorile acestei lumi, dar, fara sa se clatine sau sa carteasca, prin credinta in Dumnezeu a castigat totul: ,,Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat” (Iov 1, 21). Rabdarea in suferinta si increderea in atotputernicia providentei constituie focul in care se caleste viata, asa cum se caleste fierul in foc. Sf. Iacov spune: ,,fericit barbatul care rabda ispita fiindca la capatul incercarilor va primi cununa vietii” (Iacov 1, 12). In raport cu vesnicia sa nu uitam ceea ce ne invata Sf. Apostol Pavel: ,,suferinta noastra usoara si de o clipa, ne agoniseste noua mai presus de orice masura, o cununa vesnica de marire” (II Corinteni 4, 17). In fata suferintei pot nadajdui crestinii care fac voia lui Dumnezeu si se pocaiesc. Nu pot nadajdui cei impatimiti, in sufletele carora clocoteste ura, cei ce traiesc in faradelegi. Biserica si azi ne cheama necontenit, prin invataturile si slujbele ei, sa ne sfintim viata, printr-o traire in duhul credintei. Reporter – Pe final, adresati va rog un gand pentru credinciosi. Am auzit odata o istorioara care mi-a ramas la suflet. Cand eram copil, de multe ori ma ruga bunica sa-i pun ata in ac. Ii slabise vederea si nu mai putea face acest lucru. Imi aduc aminte ca, de multe ori, bunica cosea fara ata. Cand sarea ata din ac, bunica nu observa si cosea inainte, in gol. Eu ma gandesc azi ca asa se intampla de multe ori si in viata duhovniceasca. Un ac fara ata este viata sufleteasca a celor mai multi crestini. Se roaga lui Dumnezeu din buze, din obisnuinta. Acul rugaciunii alearga cu zor, dar lipseste ata din ac. Lipseste duhul, lipseste cusatura, lipseste viata cea traita dupa voia lui Dumnezeu. Rugaciunea celor mai multi crestini este un ac fara ata, o cusatura in gol. Tin crestinii la ac, tin la obiceiuri, datini, la lucruri de suprafata, dar au pierdut ata din ac, au pierdut duhul, au ramas cu litera moarta. Draga cititorule, nu cumva viata ta sa fie un ac fara ata, un cusut fara cusatura. Gandeste-te cum sa ia Dumnezeu aminte la rugaciunea ta, cand tu insuti nu iei aminte, sau cum sa-ti implineasca cererile tale cand tu faci uitate sau amani implinirea poruncilor Sale. Pr. Pop Ioan, Consilier administrativ