GAZETA DE RELIGIE / Fericirea a sasea

„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” Inima omului este forul intern sau centrul vital al gandurilor, sentimentelor si dorintelor care stau la baza cuvintelor si faptelor noastre. O inima curata este podoaba vietii noastre duhovnicesti, palat pretios in care domneste Hristos (Ioan 14, 23). Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care a cunoscut adancul tainic al fiintei umane, pretuieste foarte mult curatia inimii si, fireste, pe cei neprihaniti. Cei curati cu inima sunt in primul rand cei nevinovati, lipsiti de viclesug, ca Natanael (Ioan 1, 47) si ca pruncii (Matei 18, 3-4). Apoi, poseda curatia inimii aceia care, prin eforturi staruitoare, au smuls radacinile pacatului din fiinta lor, cultivand, in locul acestora, ganduri si sentimente frumoase. Sfantul Ioan Gura de Aur crede ca prin curatia inimii trebuie sa intelegem lipsa oricarui pacat in general si cu deosebire a pacatului desfranarii. Asemanand inima cu ochiul, Iisus Hristos spune: „Luminatorul trupului este ochiul. De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat” (Matei 6, 22-23). Ochiul este organul vederii pamantesti, iar inima este organul contemplarii lui Dumnezeu. Dupa cum numai ochiul sanatos si curat poate vedea limpede, tot asa numai cel cu o inima curata, neacoperita de ceata gandurilor si a poftelor rele, poate oglindi stralucirea chipului lui Dumnezeu. Cand ochiul sufletului e intunecat de pacat, lumina lui nu mai poate fi o calauza buna a vietii pe calea mantuirii. Curatind ochiul launtric al inimii de bezna patimilor, vom putea creste de la chip spre asemanarea cu Dumnezeu, cel mai inalt ideal imbiat vreodata omului. Spre acest tel al sfinteniei au tins adevaratii credinciosi, facand inima lor locasul lui Hristos, asemenea Sfantului Ignatie Teofanul. Acesta a trait pe vremea imparatului Traian si a fost episcop in Antiohia Siriei. Se spune ca el a fost acel copil pe care Iisus, luandu-l in brate, a spus: „De nu veti fi ca puncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor” (Matei 18, 3). Pentru credinta sa in Hristos a fost dus la Roma si a fost aruncat fiarelor salbatice. Pentru marea lui dragoste din inima fata de Domnul i se spune Teofanul, adica „purtatorul de Dumnezeu”. De aici se vede maretia omului neprihanit. Bine spunea Sfantul Efrem Sirul: „Pamantul nu poate purta pasii lui Dumnezeu, dar o inima curata Il poarta in ea”. Unde lipseste curatia inimii apare razboiul launtric, coruptia, domnia pornirilor dobitocesti asupra duhului, violenta si razboiul. Curatia inimii este conditia principala a unei fapte cu adevarat crestine, caci din sufletul omenesc imbunatatit odraslesc atatea lucruri bune: castitatea, evlavia, generozitatea. Inima curata e impodobita cu dragostea de Dumnezeu si de aproapele, care constituie izvorul bogat si curat al tuturor faptelor bune. Puritatea este, totodata, o sursa binecuvantata de sanatate si intelepciune, de integritate spirituala si morala. Rasplata celor neprihaniti este vederea lui Dumnezeu. Desigur, omul nu poate sa-L vada cu ochii sai pe Dumnezeu in fiinta Sa, dar Cel nevazut prin fire se face vazut in faptuirile Sale ( Rom 1, 20). In inima curata se oglindeste lumina cereasca a dumnezeirii ( Luca 17, 21). Proorocia Mantuitorului cu privire la plata celor curati cu inima se va realiza deplin in imparatia lumii de dincolo. In cartea Apocalipsei citim ca dreptii, invrednicindu-se a petrece cu Cel Preainalt, „Ii vor sluji Lui si vor vedea fata Lui si numele Lui va fi pe fruntile lor” (Apocalipsa 22, 3-4) Protos. Drd. Casian Filip – eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfanta Treime”