GAZETA DE DRAGOMIRESTI / Dragomiresti, vatra istorica de pe Iza

* Dupa aspect, Dragomirestiul este o localitate de o rara frumusete, concentrata, asezata la poalele Muntelui Tibles. Falnicul si batranul Tibles, impreuna cu „aprigul” Baicu formeaza o panorama deosebit de frumoasa, fiind un punct de atractie pentru localnici si turisti. Bogate in paduri si pasuni alpine, avand lunci si terase fertile, coline favorabile agriculturii si cresterii vitelor, aceste meleaguri au fost locuite din timpuri stravechi, localitatea existand mult inaintea primei atestari si continuand alte asezari mai vechi apartinatoare dacilor liberi. Daca lipsesc documentele scrise, realitatea vietii de aici dovedeste vechimea pe aceste locuri cu argumente de ordin arheologic, etnografic si lingvistic. Pe baza cercetarilor arheologice, istoria localitatii este reconstituita incepand din perioada comunei primitive. Bogatia de resurse metalifere, existenta in localitate a permis dezvoltarea unei metalurgii ale carei inceputuri coincid cu epoca bronzului tarziu. Marturii ale acestei culturi materiale, ale acestei civilizatii, au fost inregistrate in urma unor descoperiri concretizate in diferite obiecte de bronz din mai multe localitati ale Maramuresului, printre care si Dragomirestiul. Depozitul de bronz de la Dragomiresti, pastrat in colectia lui E. Andrassy din Valea lui Mihai a ajuns in anul 1950, la Muzeul National din Budapesta. In ceea ce priveste localizarea si individualizarea pe teren a acestei asezari, izvoarele scrise si anchetele de pe teren, confirma ca pe locul comunei Dragomiresti, atestata documentar abia in anul 1405, au existat intr-adevar doua asezari, doua nuclee foarte vechi, cuprinse in Cnezatul de Vale al Bogdanestilor, in partea ce i-a revenit lui Bogdan dupa impartirea cu fratele sau Iuga. Pe aceste meleaguri, dacii au constituit o lume fortificata de-a lungul granitei, a carei amintire o pastreaza dealurile \„Graul Varului\”, \„Turnul\”, \„Cetateaua\” si \„La Straja\”. Aceste dealuri aveau menirea de a-i apara pe localnici impotriva popoarelor migratoare care au trecut pe aici. La sfarsitul sec. al XIV-lea, odata cu moartea lui Balc (1403), Voievodatul Maramuresului dispare, fiind inlocuit cu comitatul condus de un rege strain, iar cnezatele Tarii Maramuresului sunt impartite in patru ierase, Dragomirestiul intrand in ierasul de sus ce cuprindea Valea Izei si Valea Viseului. Mai tarziu, Dragomirestiul, la fel ca si alte sate, a fost condus de pretori, care erau alesi din populatia nobila. Acestia conduceau satul ajutat de sfatul batranilor, care judecau pricinile marunte dintre sateni, stabilind randuiala stapanirii bunurilor comune (pasuni si paduri folosite in devalmasie, cum ne-o dovedeste si existenta pana tarziu a Composesoratului = posesori comuni din Dragomiresti si Cuhea a terenurilor neagricole situate pe Izvor, care in anul 1923, prin Legea Agrara din Transilvania, Banat si Maramures, a fost expropriat, constituindu-se padurile comunale). Ca oameni liberi si stapani pe mosiile lor, localnicii au considerat nedreptate existenta iobagiei, ceea ce a dus la participarea unora dintre ei la luptele iobagilor, atat in timpul lui Gheorghe Doja, cat si a lui Francisc Rakoczy al II-lea. In anul 1717, tatarii au ars totul in calea lor, aducand localitatii numeroase pierderi omenesti si distrugeri materiale. Atunci a ars si biserica, pe locul careia s-a construit una noua ce azi se gaseste la Muzeul Satului din Bucuresti. Anul 1848 a gasit la Dragomiresti o populatie pregatita a se ridica la lupta pentru emanciparea nationala, sociala si politica. In 1870 are loc reorganizarea administrativa, cele patru plase se transforma in zece plase administrative, Dragomirestiul fiind resedinta Plasei Iza. La mijlocul sec. XX, se remarca la Dragomiresti o puternica rezistenta anticomunista, formandu-se un grup din 38 de persoane, avandu-l in frunte pe plugarul Ion Ilban. In anul 1949 grupul a fost descoperit de organele de securitate. Cum grupul nu a putut fi anihilat, pentru a se razbuna, organele de represiune au tabarat asupra comunei Dragomiresti arestand peste 150 de persoane din familiile si rudele plugarilor. Cei mai multi dintre fugari au fost condamnati la ani multi si grei de inchisoare. Evenimentele din Decembrie 1989 (prevestite oarecum si aici cu doi ani in urma, de o actiune a unor tineri, care i-au facut o inmormantare simbolica lui Ceausescu) au adus schimbari substantiale in viata localitatii: in ianuarie 1990, taranii au desfiintat C.A.P.-ul, reluandu-si pamantul; un mare numar din angajati, prin pensionare sau somaj au revenit la gospodariile lor; s-a reorganizat reteaua comerciala si mestesugareasca pe alte criterii; au revenit institutiile judecatoresti si financiare (existente aici in perioada interbelica), Dragomirestiul ajungand din nou un centru juridic, administrativ si de sanatate al Vaii Izei. Astra de Dragomiresti La 20 august 1911, aici este infiintata o filiala a Astrei, avandu-l ca presedinte pe Emil Bran. Prin cursurile sistematice si prin prelegeri, tinand un fel de scoala cu poporul din toate comunele prin preoti si membrii comitetului, membrii isi propun sa mijloceasca reuniunile de caritate, inmormantare, a corurilor, bibliotecilor populare, sa infiinteze cooperative de consum, sa ajute la procurarea terenurilor, vitelor, masinilor, sa culeaga poezii si sa raspandeasca carti de literatura, sa ridice scoli, biblioteci etc. Cu toate greutatile intampinate, despartamantul Vișeu-Iza al Astrei a desfasurat la Dragomiresti o activitate intensa si a realizat multe din aceste obiective pana la izbucnirea primului razboi mondial.