GAZETA DE DRAGOMIRESTI / Dragomiresti, inima Vaii Izei

* Pe baza cercetarilor arheologice, istoria localitatii este reconstituita incepand din perioada comunei primitive. Bogatia de resurse metalifere existenta in localitate a permis dezvoltarea unei metalurgii, ale carei inceputuri coincid cu epoca bronzului tarziu. Marturii ale acestei culturi materiale, ale acestei civilizatii, au fost inregistrate in urma unor descoperiri concretizate in diferite obiecte de bronz, din mai multe localitati ale Maramuresului, printre care si Dragomirestiul. Depozitul de bronz de la Dragomiresti, pastrat in colectia lui E. Andrassy, din Valea lui Mihai, a ajuns in anul 1950 la Muzeul National din Budapesta. Pe aceste meleaguri, dacii au constituit o lume fortificata de-a lungul granitei, a carei amintire o pastreaza dealurile "Graul Varului", "Turnul", "Cetateaua" si "La Straja". Aceste dealuri aveau menirea de a-i apara pe localnici impotriva popoarelor migratoare care au trecut pe aici. La sfarsitul sec. al XIV-lea, odata cu moartea lui Balc (1403), Voievodatul Maramuresului dispare, fiind inlocuit cu comitatul condus de un rege strain, iar cnezatele Tarii Maramuresului sunt impartite in patru ierase, Dragomirestiul intrand in ierasul de sus, ce cuprindea Valea Izei si Valea Viseului. Mai tarziu, Dragomirestiul, la fel ca si alte sate, a fost condus de pretori, care erau alesi din populatia nobila. Acestia conduceau satul, ajutat de sfatul batranilor, care judecau pricinile marunte dintre sateni, stabilind randuiala stapanirii bunurilor comune (pasuni si paduri folosite in devalmasie, cum ne-o dovedeste si existenta pana tarziu a Composesoratului = posesori comuni din Dragomiresti si Cuhea a terenurilor neagricole situate pe Izvor, care in anul 1923, prin Legea Agrara din Transilvania, Banat si Maramures a fost expropriat, constituindu-se padurile comunale). Ca oameni liberi si stapani pe mosiile lor, localnicii au considerat nedreptate existenta iobagiei, ceea ce a dus la participarea unora dintre ei la luptele iobagilor, atat in timpul lui Gheorghe Doja, cat si a lui Francisc Rakoczy al II-lea. Stapani pe pamanturile si bunurile lor, nu acceptau asuprirea. Astfel in atitudinea si in tinuta lor s-au dezvoltat o serie de insusiri proprii oamenilor liberi ca: o infatisare mandra si impunatoare, curajul impus de necesitati: de a se apara pe ei si bunurile lor, iar frecventa la razboaie le-a imprimat caracterul de oameni demni si neslugarnici, de unde si porecla colectiva data ″mirestenilor″, de cocosi. Rascoala iobagilor, din anul 1703, din partile de sus ale Tisei, a intensificat luptele sociale pentru drepturi si libertati. Astfel, 111 ″miresteni″, haiduci de-ai lui Pintea, sprijina de asemenea luptele din timpul Rascoalei lui Francisc Rakoczy al II-lea. In urma infrangerii, Dragomirestiul, la fel ca tot Maramuresul si restul Transilvaniei, cade sub stapanire habsburgica. In anul 1717, tatarii au ars totul in calea lor, aducand localitatii numeroase pierderi omenesti si distrugeri materiale. Atunci a ars si biserica, pe locul careia s-a construit una noua, ce azi se gaseste la Muzeul Satului din Bucuresti. Anul 1848 a gasit la Dragomiresti o populatie pregatita a se ridica la lupta pentru emanciparea nationala, sociala si politica. In 1870 are loc reorganizarea administrativa, cele patru plase se transforma in zece plase administrative, Dragomirestiul fiind resedinta Plasei Iza. In a doua jumatate a sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea, in Dragomiresti incepe sa patrunda capitalismul strain in exploatarea bogatiilor solului si subsolului. Fabrica de Ferestrau "Izvorul", asezata in ″Gura Vaii Ursoii″, la 15 km de centrul comunei, este cumparata la data de 20 martie, 1917, de preotul greco-catolic Emil Bran, in asociere cu cativa localnici si 6 evrei. Sub conducerea lui Emil Bran, iau fiinta mai multe cooperative ca: "Tiblesul", creata pentru exploatarea padurilor, "Asociatia Dranicerilor", creata pentru exploatarea si prelucrarea materialului lemnos, "Unirea" , care avea ca scop sa puna in circulatie doua autobuze (unul Ford si unul Fiat), pentru transport de persoane. Dezvoltarea economiei capitaliste a atras dupa sine si infiintarea unor institutii bancare ca: Banca Populara "Crestinul" (1912) si Cooperativa de Aprovizionare "Romanul" (1923). Intelectualitatea progresista isi intensifica activitatea in directia dezvoltarii constiintei nationale a maselor. Ea a trecut la organizarea "ASTREI", la 20 august 1911, avand ca presedinte pe Emil Bran, unul din cei mai destoinici organizatori si neobositi luptatori pentru cauza nationala. Cu toate greutatile intampinate, despartamantul Viseu-Iza al Astrei a desfasurat la Dragomiresti o activitate intensa, pe parcursul a 3 ani, pana la izbucnirea primului razboi mondial (20 august 1911-14 iunie 1914), cand se imparte in sectia IZA- ale carei sedinte se vor tine in continuare la Dragomiresti - si sectia Viseu, cu sedinte la Viseu de Sus. Respectand jertfele pe care poporul le-a depus "pe altarul sfant al patriei", Emil Bran declara ziua de 6 iulie, ziua eroilor, cand si azi, in casele mirestenilor, se fac slujbe pentru acestia. La 27 noiembrie 1918, o delegatie din Dragomiresti participa la adunarea electorala a cercului Viseu-Iza, de la Viseu de Jos, pentru alegerea celor 5 delegati la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia. In vederea votarii se aleg 2 barbati de incredere, unul dintre acestia fiind Emil Bran. Printre cei 5 delegati votati este si Alexiu Dragomir din Dragomiresti. La 14 iulie 1919, se reia activitatea Sectiei Iza a Astrei in Dragomiresti. In anul 1920, Emil Bran este ales senator in Maramures. La mijlocul sec. XX, se remarca la Dragomiresti o puternica rezistenta anticomunista, formandu-se un grup din 38 de persoane, avandu-l in frunte pe plugarul Ion Ilban. In anul 1949, grupul a fost descoperit de organele de securitate. Cum grupul nu a putut fi anihilat, pentru a se razbuna, organele de represiune au tabarat asupra comunei Dragomiresti, arestand peste 150 de persoane din familiile si rudele plugarilor. Cei mai multi dintre fugari au fost condamnati la ani multi si grei de inchisoare. Evenimentele din Decembrie 1989 (prevestite oarecum si aici cu doi ani in urma, de o actiune a unor tineri, care i-au facut o inmormantare simbolica lui Ceausescu) au adus schimbari substantiale in viata localitatii: in ianuarie 1990, taranii au desfiintat C.A.P.-ul, reluandu-si pamantul; un mare numar din angajati, prin pensionare sau somaj, au revenit la gospodariile lor; s-a reorganizat reteaua comerciala si mestesugareasca pe alte criterii; au revenit institutiile judecatoresti si financiare (existente aici in perioada interbelica), Dragomirestiul ajungand din nou un centru juridic, administrativ si de sanatate al Vaii Izei. Fiind una din localitatile cele mai mari de pe Valea Izei (105 kmp - intravilan), cu o suprafata totala de 10.464 ha si cu asezarea cea mai frumoasa, Dragomirestiul a format o singura comuna, mult timp fiind si centrul administrativ de plasa (Plasa Iza, formata din 13 comune rurale), avand secretariat comunal, post de jandarmi, posta, telegraf, judecatorie etc., iar relativ recent a devenit oras. Pe langa importanta administrativa, economica, sociala si culturala, Dragomirestiul a devenit si un pol al turismului de pe Valea Izei. In anul 1935, Dragomirestiul era un centru cultural al Vaii Izei. Numele invatatorului Ion Berinde este legat de prima biblioteca publica "Vasile Parvan", care a fost creata din initiativa particulara a unor oameni care au stiut sa pretuiasca o carte buna. Donatiile, in numar de 600, au fost facute de catre intelectuali ai acelor vremuri, din Dragomiresti, precum si din sate vecine. Aceasta biblioteca a functionat timp de 10 ani, intrucat in timpul razboiului au fost ravasite si distruse fondurile de publicatii. In anul 1969 a luat fiinta, pe langa Caminul Cultural Dragomiresti, ansamblul de femei "Izvorul Izei". Obiceiurile, jocurile si datinile, puse in scena cu ajutorul marelui folclorist al Maramuresului, d-nul Nicoara Timis, in cei peste 30 de ani de activitate permanenta, au fost aplaudate pe multe scene din tara si de peste hotare (Franta, Iugoslavia si Belgia). Localitatea Dragomiresti se poate mandri cu existenta unui invatamant de indelungata traditie, datand din prima jumatate a sec. al XVIII-lea, chiar daca in unele perioade s-a desfasurat sub patronajul casei prin scoli confesionale, sau al statului prin scoli paralele. Cultura populara si valorile ei de inalta esenta spirituala si materiala pot constitui, intr-o lume in care progresul rapid impune eforturi considerabile, din punct de vedere material si spiritual, un suport moral si o parghie de echilibru intr-o comunitate rurala. Pastrarea acestor valori materiale si spirituale este unul din dezideratele locuitorilor din Dragomiresti, care incearca cu posibilitati materiale si financiare reduse sa le repuna in circuit prin aducerea lor in actualitate, si oferind tinerilor posibilitatea de a veni in contact cu aceste valori, de a cunoaste aceste relicve ale sufletului romanesc si de a aprecia frumusetea si puritatea artei populare. In acest sens, la Dragomiresti s-a deschis, la 21 aprilie 2001, Muzeul Tarancii Romane din Maramures. Casa in care se afla acest muzeu a fost construita in anii 1720-1721, din lemn de molid rotund, fiind cea mai veche constructie din lemn de pe intreaga Vale a Izei. Muzeul Tarancii Romane din Maramures, datorita specificitatii lui, este unic in Romania. El aduna intr-un spatiu limitat valori materiale care constituie adevarate dovezi ale existentei noastre in acest spatiu legendar, este una din institutiile care ofera posibilitatea de a veni in contact cu trecutul. Cultura spirituala este valorificata prin organizarea, la nivelul localitatii Dragomiresti, a festivalului pentru copii si tineret "Cate flori pe Iza-n sus", care se desfasoara in primavara fiecarui an. Festivalul anual este o posibilitate oferita tinerilor de a comunica cu tineri din alte localitati prin intermediul traditiei, de a se cunoaste, de a-si petrece timpul intr-un mod agreabil si util.