• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Februarie , 2011

GAZETA DE DRAGOMIRESTI / Centrul Cultural din inima muntilor

* In urma cu un deceniu, o fundatie culturala a demarat un proiect inedit in orasul Dragomiresti. Actiunea a demarat practic in 2005, prin proiectul “Salvarea unei case maramuresene si transformarea ei in Centru Cultural”, iar in aceasta vara va fi organizat aici primul eveniment cultural de anvergura. Fundatia AXart are ca scop promovarea si prezentarea unei imagini cat mai fidele a fenomenului artistic si cultural romanesc, si din aceasta cauza isi propune sa identifice anumite manifestari culturale actuale, specifice societatii romanesti contemporane, in care principiul multiculturalitatii si diversitatii de atitudini joaca un rol important. In urma cu un deceniu, fundatia a demarat un proiect, avand ca tinta localitatea Dragomiresti, a carui presedinte, Sabin Drinceanu, este legat de zona. Din anul 2000, pe lista de proiecte ale fundatiei a fost trecuta realizarea unui Centru Cultural in Dragomiresti care sa ofere: rezidentiat artistic, sprijin pentru schimbul de idei si experienta intre artistii romani si straini, posibilitatea organizarii de simpozioane si ateliere de creatie in aer liber. Aceasta actiune a demarat concret, in anul 2005, prin proiectul “Salvarea unei case maramuresene si transformarea ei in Centru Cultural ”. Proiectul se afla in derulare si avea “momentul de varf” in aceasta vara. Fundatia detine un teren amenajat in vederea realizarii unui centru cultural, pe o colina numita de localnici “Dumbrava”. Aici s-a amenajat o casa traditionala de lemn si urmeaza sa fie amplasate mai multe dependinte pentru derularea unor activitati culturale. Ideea realizarii acestui centru cultural exista de cativa ani si s-a consolidat treptat in urma numeroaselor discutii avute de reprezentantii fundatiei cu D-na Alexandra Titu, cercetator al fenomenului artistic romanesc, si D-nul Constantin Prut, critic de arta de renume international, personalitati cu care fundatia a realizat de altfel Simpozionul de sculptura ,,Arta si Sacralitate”, la Cucuteni, Iasi. Apoi, au descoperit o casa de lemn, apartinand Familiei Ioan si Maria Bogdan, care doreau sa o demoleze si sa ridice in locul ei o alta casa de caramida. Au hotarat sa cumpere aceasta casa, sa o desfaca, lemn cu lemn, sa o transporte peste rau si sa o recladeasca in Dumbrava. Visul de a aseza o casa traditionala de lemn in acel loc, premiza pentru viitoare actiuni culturale, incepea sa prinda contur. Fiind o casa maramureseana, avand la baza arhitectura si principiile de constructie traditionale, au apelat la mesteri populari locali pentru a o dezasambla, transporta si reconstrui: mesterul constructor, Vasile, din Ieud, ajutat de Stefan, Ion si Vasile. Casa a fost construita pe o temelie de piatra de rau, dupa metoda veche stramoseasca, prinsa fara ciment, ci doar prin greutatea sa, si ridicata prin sistemul de imbinare a lemnelor specific maramuresean, numit ”cheutori''. Scopul salvarii casei a fost stabilit de la inceput: transformarea ei in casa de creatie artistica, accesibila tinerilor artisti din tara si strainatate, preocupati de relatia “traditional-contemporan”, traditia- ca sursa de inspiratie, contemporan- ca mijloc de exprimare artistica, realizarea unui atelier de creatie artistica destinat tinerilor artisti, in vederea informarii si educatiei artistice prin contactul cu arta traditionala maramureseana, angajarea imaginii traditionale in dialog cu posibilitatile actuale de manifestare artistica, crearea unui dialog direct si a unei cooperari dincolo de granitele, de modelele specifice de gandire, dintre creatorii de arta si bagajul informational specific zonei Maramures. Primarul Vasile Iusco spune ca pana in august e posibil sa fie organizata o tabara internationala de creatie, la care sa vina 20 de oameni de cultura din lume. De asemenea, se doreste realizarea unui album care sa puna in evidenta zona, traditiile si cultura sa. Centrul cultural din Dragomiresti va oferi: * Rezidentiat artistic: sprijin pentru schimbul de idei si experienta intre artisti romani si straini. Crearea de oportunitati pentru discutii si colaborari, incurajarea schimbului de idei si experienta intre artisti provenind din tari si culturi diverse. * Posibilitatea organizarii de simpozioane si ateliere de creatie in aer liber, dar si in domeniul literaturii si muzicii, sau al artei populare. Nucleul cultural al Vaii Izei Orasul Dragomiresti a reprezentat totdeauna un centru cultural al Vaii Izei. Aici s-a deschis, in 2001, Muzeul Tarancii Romane din Maramures,iar datorita specificitatii lui este unic in Romania. El aduna intr-un spatiu limitat valori materiale, care constituie adevarate dovezi ale existentei noastre in acest spatiu legendar, este una din institutiile care ofera posibilitatea de a veni in contact cu trecutul. De asemenea, cultura si traditia sunt valorificate printr-o serie de evenimente locale, dintre care, cel mai important este “Cate flori pe Iza-n sus”. Proiectul casei de cultura Primarul, Vasile Iusco, a realizat si un proiect amplu privind constructia unei case de cultura cu toate dotarile necesare unei astfel de institutii de nivel European. Proiectul este eligibil si este depus pe un program guvernamental privind constructia unor asezaminte culturale, dar, din lipsa de fonduri, finantarea e in “stand-by”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.