Gala Tezaure Umane Vii *

* Din Natalia Lazar, Forme de valorizare a tradiției în Maramureș. Dumitru Pop-Tincu
– Tezaur uman viu, în „Tradiția în vreme și sub vremuri”, Lucrările simpozionului național
Veghetori la obârșii, ediția a V-a, Dragomirești, Maramureș, pp. 145-160

Lector univ. dr. Natalia LAZAR
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere
Membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial
Coordonator al Programului Tezaure Umane Vii pentru perioada 2021-2023

Ministerul Culturii și Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, în colaborare cu Consiliul Judeţean Argeş – Centrul de Cultură şi Arte, au organizat, marți, 25 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor de la Piteşti, Gala Tezaure Umane Vii, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au obţinut titlul de Tezaure Umane Vii în anii 2020, 2021 şi 2022, 38 de perso­nalități printre care s-au numărat  doi maramureșeni Pop Dumitru Tincu, Maramureș - Spiritualitate și  Șușca Vasile, Maramureș - Realizare obiecte cu utilizare rituală - măști populare.

Dosarul de candidatură al domnului Dumitru Pop-Tincu, în vederea obținerii titlului Tezaur uman viu, sesiunea 2021

Conform Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU, aprobat prin OMC nr. 2893/14.04.2021, în anul 2021 i s-a întocmit dosarul de candidatură domnului Dumitru Pop-Tincu, creator popular din Maramureșul Istoric, cunoscut pentru perpetuarea tradiției inițiate de Stan Ion Pătraș prin Cimitirul vesel de la Săpânța. Au fost respectate, cu-mulativ, criteriile de eligibilitate: candiadtul face dovada excepțio­nalității într-unul din domeniile patrimoniului cultural imaterial, nu a urmat o formă de învățământ – teoretic, vocațional sau tehnologic – în domeniul de candidatură, are o experiență în domeniu de minimum 25 de ani.
Dosarul de candidatură a cuprins următoarele:
„a) recomandare din partea comunităţii;
b) referat întocmit de către un specialist în domeniile patrimoniului cultural imaterial;
c) notă biografică, conform Anexei;
d) documente / materiale (fotografii, CD-uri, DVD-uri, materiale vizuale pe suport digital sau foto­­gra­fic etc.) care să demonstreze activitatea persoanei candidate la titlu;
e) declaraţie pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Nota Biografică;
f) acordul în scris al persoanelor propuse în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a şi b cu privire la depunerea candidaturii în vederea obţinerii ti­tlului de TEZAUR UMAN VIU.”  
Recomandarea în vederea obţinerii titlului Tezaur uman viu de către Dumitru Pop-Tincu, creator popular din localitatea Săpânța, județul Maramureș, a fost întocmită de primarul comunității, care a considerat că bogata activitate desfășu­rată de candidat și activitatea constantă de promovare a Mara­mureșului la nivel național și internațional îl recomandă pentru obținerea prestigiosului titlu: „În calitate de primar al localității Săpânța, îl cunosc pe Pop Dumitru-Tincu, domiciliat în Săpânța, la nr. 445, [date personale] și pot să afirm că este un
remarcabil creator popular, cu ac­ti­vitate de peste 40 de ani desfă­șurată în comuna noastră.
Săpânța reprezintă un adevărat brand cultural și un punct de atracție turistică datorită Cimitirului vesel – adevărat muzeu în aer liber, ce cuprinde, în prezent, peste 800 de cruci sculptate în lemn de stejar, viu colorate, cu picturi naive și versuri sugestive, reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia săpânțenilor. Cimitirul îşi are originea în câteva cruci realizate de Stan Ion Pătraș, prima datând din anul 1935, iar din anii 1960 încoace întreg cimitirul a fost populat cu astfel de cruci, care l-au făcut celebru în țară și în lume. Pop Dumitru (Tincu) a fost unul din ucenicii maestrului Stan Ion Pătraș și cu dragoste, dăruire și multă mun­că a preluat și continuat mește­șugul „crucilor de Săpânța”.

În vederea obţinerii titlului Tezaur uman viu de către Dumitru Pop-Tincu, creator popular din localitatea Săpânța, județul Maramureș, a fost întocmit următorul referat de specialitate  prin care s-au demonstrat calitățile de „purtător, păstrător, creator de patrimoniu cultural imaterial şi performer capabil să transmită modele culturale tradiţionale”, candidatul fiind recunoscut „atât de comunitatea de purtători, cât şi de comunitatea știinţifică”.
Dumitru Pop-Tincu s-a născut la 25 august 1955 în Săpânța, Mara­mureș. Încă de mic, de la vârsta de doar 9 ani, îl admira pe Stan Ion Pătraș – unt’eșu Ion, cum îl nu­mea, vecinul nașei sale – muncind, sculptând în lemn, confec­ționând lucruri preponderent uti­­­li­zate în casa și gospodăria ma­ramure­șeană. Atras fiind de meșteșugul prelucrării lemnului, acesta devine ucenicul meșterului Stan Ion Pătraș, începând cu anul 1964 până în 1969.
În perioada 1970-1973, urmează cursurile Școlii Profesionale de Mecanici Utilaj Greu Timișoara (Orțișoara) și în următorii 3 ani, până la încorporarea în armată, lucrează ca mecanic pompagiu în fabrică. De mic, manifestă pasiune și pentru arta cuvântului, dragostea pentru versul popular făcându-l ca, în 1979, să devină membru al Cenaclului literar George Coșbuc din Sighetu Marmației și colaborator al Cenaclului Flacăra, această ultimă ipostază facilitându-i întâlnirea cu personalități ale vieții li­te­rare din anii ’80 ai secolului al XX-lea: Alexandru Raicu, Virgil Carianopol, Laurențiu Ulici, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu. Din 1977, după moartea lui Stan Ion Pătraș, Dumitru Pop-Tincu preia atelierul maestrului său și  devine continuatorul acestuia, iar, până în 2020, a fost custodele Casei memoriale Stan Ion Pătraș.
Țara Maramureșului este o zonă etnografică recunoscută ca fiind depozitarul unui patrimoniu cultural material, imaterial și natural bogat, un brand cultural și turistic cu multiple particularități. Chiar dacă în perioada comunistă și în cea postrevoluționară Maramu­reșul a fost supus transformărilor vizibile, iremediabile, Cimitirul vesel din Săpânța a perpetuat tradiția inițiată de Stan Ion Pătraș, aceasta și datorită celui mai fervent continuator, Dumitru Pop-Tincu. Maramureșul este cunoscut ca fiind un spațiu cultural plin de spiritualitate, maramureșeanul putând fi caracterizat prin sintagma homo religiosus. Raportându-se la cosmos, omul a descoperit dou[ moduri de a fi în lume, sacrul şi profanul, pe care le-a asumat și și-a construit propriul microunivers, după modelul universului absolut sau al macrocosmosului. Cimitirul vesel din Săpânța sintetizează, așadar, credințele satului, transpune în creație artistică concepția despre lume și viață a bunilor și străbunilor Neamului, este o frescă a satului maramureșean și un simbol din categoria spaţiilor-limită, o poartă de comunicare între lumea de aici şi lumea de dincolo, între trecut şi prezent.
În concepţia precreștină a protoromânilor, moartea nu reprezintă sfârşitul, încheierea destinului individului, dispariţia în neant, ci un prag de trecere într-o altă stare, marea trecere din lumea aceasta în lumea cealaltă, iar ritualul funerar este unul complex, unitar, cu puternice note conservatoare,  presupunând practici, gesturi, acte ritualice, performeri, recuzită, toate cu rol de facilitare a trecerii spre și într-o nouă stare. Riturile și ritualurile de trecere au menirea de a regla despărţirea de familie și comunitate și de a facilita integrarea defunctului în marea familie a morţilor, a moșilor și strămoșilor. Un moment semnificativ din ritualul funerar îl constituie priveghiul nocturn, analizat în complementaritate cu cântatul / bocitul diurn, Evseev considerând că „râsul sau plânsul nu sunt simple reacţii naturale şi necontrolate ale omului”, ci ele „au o întemeiere culturală şi fac parte din codurile paralingvistice de comunicare şi de expresivitate umană”. Aceste acte culturale sunt surprise și sintetizate în Cimitirul vesel de la Săpânța, în troi­țele/crucile cu corespondent în coloana cerului – „coordonată a specificului cultural, întâi preromân și apoi român” – care a îndeplinit în cultura autohtonă funcții polivalente, pornind de la simbolismul magico-mitologic arhaic, „împodobit la limita expresiei artistice”, până la „transsimbolismul artistic tradițional”.  Troiţa a evoluat din aceste monumente arhaice, moștenindu-le simbolistica şi creând o sinteză între straturile arhaice şi cel creştin, adică păstrând motive cu valenţe precreştine peste care s-a suprapus, printr-o relație de complementariate, cel mai puternic semn creștin, crucea. Pe un prim palier se situează funcția magică, „rolul primordial-semnificativ” pe care l-a îndeplinit acest monument arhaic în viața spirituală” a daco-geților și, apoi, a satului românesc, în general.

Ornamentica monumentelor funerare de la Săpânța se desfășoară, de regulă, în trei registre: la bază sunt elemente decorative, preponderent geometrice, în registrul central este ilustrată scena re­pre­zentativă din tabloul vieții persoanei decedate, respectiv, epitaful, iar registrul superior este rezervat crucii. Cimitirul vesel ni se descoperă ca un veritabil fapt folcloric, unind elemente de basm, snoavă, poveste și poezie, prin intermediul ironiei – adevărat act de arbitru –, prezentă în discursul sculptural-pictural-poetic. În mod evident, tragicul situației se anulează în râs, un râs care îmbracă diferite forme, de la ironie, la sarcasm, la batjocură și comicul ușor.

Epitafurile dăltuite în cuvinte alese mărturisesc despre oameni, meserii, profesii, ocupații, activitățile cotidiene ale satului, tradiții, obiceiuri și multe alte povești spuse sau nespuse, știute sau neștiute. Ele exprimă plastic viziunea artistului despre lume și viață și credința în viața de apoi și reprezintă o radiografie a satului mara­mureșean, prin prisma unor idei sintetizatoare despre viața celui trecut în lumea fără dor: portret moral, împrejurările în care s-a produs moartea, ocupație, status social. Și cuvintele sunt însoțite de tablouri vii, în culori vibrante, completate de o ornamentică bogată, creând un sincretism de limbaje și o operă de artă populară cu adânci semnificații. epitafurile oferind o critică fascinantă a vieţii ţăranului român. Crucile sunt colo­rate într-un albastru vibrant, albastru de Săpânța, adevărată marcă locală, iar viața celui înhumat este zugrăvită în culori intense – roșu, galben, negru, verde – și epitafuri originale. Sufletul de culoare se scaldă în albastrul imaterial și vertical, drum ce unește lumile, stâlp ce susține bolta cu fântânile cerului. Cimitirul e „o mare carte de visuri în care citim pe nerăsuflate despre Alean, Vrajă, Dor, Jele, Urât, Nenoroc, forme tulburate ale existenței... Cimitirul vesel e o metaforă esențială și robustă a vieții.”   
Dumitru Pop-Tincu reia formele decorative originare și cromatica specifică impuse de inițiatorul Stan Ion Pătraș la Cimitirul vesel din Săpânța, recreându-le, alături de epitafurile cu valențe literare și accente de verș maramureșean, și realizează, astfel, o adevărată fres­că a satului maramureșean (săpân­țean) contemporan – autentică și originală, plină de culoare și savoare –, un spațiu cultural cu o identitate bine definită.
După o activitate bogată, de peste 40 de ani, Dumitru Pop-Tincu, cu aceeași abnegație și dăruire, creează (ornamentica crucilor din Cimitirul vesel relevă unitatea în diversitate a acestor creații, precum și calitățile meșterului-creator: echilibrul compozițional, aten­ția la detaliu, simț al proporțiilor, putere de sinteză, viziune realistă, fibra poetică), performează (utilizează materia primă consacrată – lemnul – și metodele și tehnicile de lucru preluate de la Stan Ion Pătraș și perfecționate, în timp) și transmite ucenicilor / elevilor săi. Este un excelent ambasador al culturii tradi­ționale maramureșene, pe care o promovează constant, participând la manifestări naționale și interna­ționale.
Astfel, este prezent cu creațiile sale la târgurile și expozițiile organizate la nivel local, regional sau național, dar și în străinătate: Fran­ța, la Annency, Paris, Lyon, Grenoble, Sѐte, Blois, în Germania, la Berlin, în Italia, la Pescara, Abategio și Israel, în Kibbutz Beeri, Beer Șeva, Tel Aviv, Haifa.
De asemenea, se bucură de recu­noaș­terea comunității locale care-i solicită, în continuare, creațiile, iar de-a lungul vieții și activității sale, în semn de apreciere și gratitudine, a fost recompensat cu numeroase distincții și premii.
Nota biografică a fost completată, conform modelului cuprins în anexele la Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU, aprobat prin OMC nr. 2893/14.04.2021, cele mai relevante informații fiind sintetizate în continuare.
Meșteșugul făuririi crucilor l-a învățat de la însuși creatorul Cimitirului vesel, Stan Ion Pătraș, însă, în timp, l-a perfecționat și și-a pus amprenta creatoare asupra unei opere care devine reprezentativă în spațiul spiritualității maramu­reșene. În anul 1964, la vârsta de 9 ani, în comuna Săpânța, Dumitru Pop a fost inițiat în tainele lucrului cu lemnul, însă, deopotrivă, a început să observe cu atenție lumea satului maramureșean pe care o va „picta” și „cânta” în versuri meș­teșugite. Pasionat fiind de arta cuvântului, în 1979 devine membru al Cenaclului literar George Coșbuc din Sighetu Marmației și participă la ședințele cenaclului cu poeziile sale. Din anul 1977, după finalizarea studiilor și a stagiului militar, a început să lucreze în atelierul lui Stan Ion Pătraș fiind continuatorul acestuia, până în prezent. A fost, de asemenea, custodele Casei memoriale Stan Ion Pătraș, ipostază din care a organizat activități expoziționale, și nu numai, prin care a promovat intens satul Săpânța, impunându-l ca un reper cultural și spiritual în spațiul românesc.

În ceea ce privește activitățile desfășurate de Dumitru Pop-Tincu în direcția promovării meșteșu­gului său, menționăm:
- 1979, București: Cîntarea României – invitat în calitate de mește­șugar/creator popular;
- 1979, Sighetu Marmației: Cenaclul George Coșbuc – în calitate de membru;
- 1980, Bulgaria: Muzeul de satiră și umor, Gabrovo – expoziția crucilor din Săpânța;
- 1981, Germania: Galerie de artă din Berlin – expoziție tablouri Săpânța;
- 1983, Mamaia: Târgul inter­național de artă – expoziție;
- 1986, Pitești: Cenaclul Flacăra cu Adrian Păunescu – Gala meș­te­rilor populari;
- 1987, București: Muzeul satului – expoziție tablouri și cruci;
- 1988, Baia Mare: Școala populară de artă – expoziție;
- 1996, Franța: Annency la Teatrul Național, Paris, Lyon, Grenoble, Sѐte, Blois – expoziții;
- 2000, București – expoziție;
- 2001, Baia Mare: Academia de arte și meserii tradiționale din Maramureș – membru;
- 2002, Baia Mare: Biblioteca ju­dețeană Petre Dulfu – expo­ziție;
- 2003, București: Ambasada SUA – invitat de onoare de către Michael Geist;
- 2006, Austria: Inaugurarea porții maramureșene – invitat;
- 2006, Italia, Pescara, Abategio – invitat;
- 2007, Negrești-Oaș: Zilele orașu­lui Negrești-Oaș – invitat;
- 2008, București: La Măruță – invitat;
- 2012, Bistrița Năsăud – Sinagoga: Spiritul Săpânței – expo­ziție;
- 2013, Israel: Kibbutz Beeri, Beer Șeva, Tel Aviv, Haifa: Spiritul Săpânței – expoziții;
- 2014, Polonia: Varșovia, Târg internațional de turism – expoziție;
- 2016-2018, Sighetu Marmației: Ziua bunei vecinătăți;
- 2017, București: Muzeul Țăra­nului Român, Spiritul Săpânței – expoziție;
- 2017, București: Emisiunea La Măruță – invitat;
- 2017-2019, Baia Mare: Zilele Maramureșului;
- 2018, Polonia: Poznan, Varșovia: Warsaw Tour and Travel – expoziție;
- 2019, Luxemburg, Viena: Inaugurarea porții maramureșene.

De asemenea, de-a lungul timpului, a participat la festivaluri naționale și internaționale, precum: Festivalul concurs Rădăcini Fest (2007, Săpânța), Festivalul Drumul lung spre Cimitirul vesel (2009-2019, Săpânța), Târgul meşterilor populari în cadrul Zilelor Maramureșului (2017-2019, Baia Mare), Târgul meșterilor populari, în cadrul evenimentului Paște în Maramureș. Dintre titlurile și distincțiile obținute, amintim: premiul I la concursul de artă populară, etapa interjudețeană a Festivalului Național Cîntarea României, 1979, distincție la Festivalul Național Cîntarea României, 1978-1979, diplomă și trofeu film satiric (Japonia), distincție din partea Băncii Naționale a României, distincție din partea Ambasadei SUA din București, distincție la Concursul de artă plastică, ediția a III-a, An jubiliar Gheorghe Chivu, diplomă de membru al Academiei artelor tradiționale, titlul Ambasador al turismului maramureșean, 2017.

Având în vedere cele de mai sus și considerând că domnul Dumitru Pop-Tincu este reprezentativ pentru Săpânța-Maramureș în ceea ce privește contribuția adusă la dezvoltarea patrimoniului cultural ima­terial, l-am propus în vederea obținerii titlului Tezaur uman viu.
Patrimoniul cultural imaterial este un element fundamental al iden­tității noastre, iar prin intermediul acestui program de salvgardare contribuim, considerabil, la conservarea, protejarea, transmiterea, promovarea unor modele reprezentative la nivel național.

Patrimoniul cultural reprezintă moș­te­nirea noastră culturală, zestrea materială și spirituală, resursă culturală transgenerațională, fundamentală pentru o dezvoltare durabilă.

Bibliografie

Bilțiu 2008 = Pamfil Bilțiu, Ion Stan Pătraș și zestea sa artistică, Baia Mare, Editura Ethnologica, 2008.
Lazar 2021 = Natalia Lazar, Cimitirul vesel din Săpânța. Simboluri arhaice și repere identitare, în „Îndrumător bisericesc”, Editura Andreiana, 2021.
Pop 1972 = Simion Pop, Cimitirul vesel, monografie sentimentală, București, Editura     pentru turism, 1972.
Vulcănescu 1972 = Romulus Vulcănescu, Coloana cerului, București, Editura     Academiei RSR, 1972.

Convenţie din 17 octombrie 2003 pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.
Decret nr. 818 din 9 noiembrie 2015 privind conferirea Medaliei Meritul Cultural, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/172816, accesat la data de 30.04.2022.
Lazar Natalia, Dosar de candidatură pentru acordarea titlului Tezaur uman viu, Dumitru Pop-Tincu, nr. DPC 4065/31.05.2021.
Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.
Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU, aprobat prin OMC nr. 2893/14.04.2021.
Raportul Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european, (2014/2149(INI)), Comisia pentru cultură și educație, Raportor  Mircea Diaconu, disponibil la https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2015-0207_RO.html, accesat la data de 30.04.2022.
http://www.cultura.ro/tezaure-umane-vii, accesat la data de 30.04.2022.