Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Gabriel Zetea: „Lucrări avansate pe DN 18, în Moisei și în Pasul Prislop”
„Demersurile făcute în ultima perioadă pentru această zonă s-au concretizat în câteva proiecte mari. Ne referim în primul rând la infrastructură rutieră, unde lucrurile se desfășoară cu rapiditate. Există finanțări și un progres important a execuției lucrărilor în zona Borșa, pe DN 18, se va finaliza lucrarea și în zona Moisei, iar în zona Pasului Prislop execuția a evoluat mult peste așteptări în acest an, ceea ce ne face să credem că ne apropiem de final. Există o suplimentare a finanțărilor din partea Ministerului Transporturilor pentru executanții lucrărilor, în sumă de 10 milioane de lei și sperăm ca, la rectificarea bugetară să se aloce întreg necesarul pentru acest an, pentru a avea o lucrare așa cum ne dorim. Ne bucurăm, de asemenea, de finanțările pe drumurile județene, pe Valea Izei și pe Valea Ruscovei. În acest fel principalele căi de acces în Maramureș, atât în Maramureșul Voievodal cât și pe drumurile județene și pe drumurile naționale vor fi în decursul a maximum doi ani, rezolvate”, a arătat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.