Furtul ''Cetatii de la Hust''

Hollósy Simon, zis Corbul, a fost cel mai mare pictor maramuresean din toate timpurile. Nascut la Sighet in anul 1857, acesta a murit la Teceu in anul Marii Uniri. Provenit dintr-o familie armeana din Sighet, Hollósy Simon a studiat la Budapesta si Munchen, desavarsindu-si studiile de pictura. Intemeietor al Scolii Baimarene de pictura, artistul a lasat in urma o opera monumentala. Unul dintre tablourile sale, “Cetatea de la Hust”, ca multe alte opere de arta celebre, a avut o istorie aventuroasa. La sfarsitul secolului al XIX-lea, pentru a sarbatori implinirea unui mileniu de existenta a regatului maghiar, oficialitatile din Ungaria au comandat mai multe lucrari artistilor, implicit si celor din cercul lui Hollósy Simon. Surprinzator, maestrul sighetean a fost nevoit sa se multumeasca cu o comanda mai modesta, aceea de a picta pentru Maramures cetatea de la Hust (in conceptia vremii, un peisaj era o pictura mai putin importanta). Gesticulatii antipatice Tabloul „Cetatea de la Hust”, lucrat in 1896 in ulei pe panza, e o lucrare de mari dimensiuni (1,5 pe 2 metri), insa opera nu a intrunit criteriile comanditarului, care si-ar fi dorit o cavalerie in prim plan si o cetate falnica. Lui Hollósy “gesticulatiile stapanilor Ungariei vechi ii erau nu numai straine, dar de-a dreptul antipatice”, afirma Zoltán Felvinczi Takáts, unicul biograf autorizat al artistului. Pentru pictorul maramuresean, cetatea de la Hust avea semnificatia unui simbol cuprinzator, extins peste vremuri si chiar peste locuri; acolo fusese un puternic centru de actiune al romanilor, maghiarilor si rutenilor din nordul Transilvaniei, in timpul rascoalei conduse de Francisc Rákóczi al II-lea. Tabloul a surprins pe multi, mai ales prin lipsa oricarei intentii de “picturalizare” si prin refuzul artistului de a se conforma unui intreg sistem preferential. In viziunea lui Hollósy, cetatea de la Hust nu era nimic altceva decat ceea ce mai ramasese vizibil din ea: o ruina lipsita de orice stralucire eroica sau romantica, pe cale de a fi integrata intr-o ambianta rurala de viata si indeletnicire taraneasca. Pentru “criticii de arta” din Sighet, “Cetatea de la Hust” a parut un tablou frust, deficitar. Maestrului i s-a reprosat mai ales stilul, care nu a permis “patriotilor” maghiari sa descopere macar o urma de romantism. Cei care au facut comanda n-au agreat nici putinatatea cerului - de altfel senin - de deasupra ruinelor. In cele din urma, tabloul a devenit proprietatea orasului Sighet. Furtul secolului Vreme de patru decenii tabloul a fost expus in cladirea municipalitatii. In 1940, dupa Dictatul de la Viena, tabloul a fost dus la Turda, unde a fost ascuns intr-o pivnita. Abia prin anii ’50, lucrarea a fost recuperata de catre directorul de atunci al muzeului Sighet, Francisc Nistor, si adus inapoi, fiind depozitat departe de ochii publicului, pana dupa Revolutie. Prin 1990, “Cetatea de la Hust” a fost in sfarsit scos la iveala, si expus in cadrul Galeriei de Arta din incinta Casei Mihalyi de Apsa. Insa la nici un an de la reaparitia sa publica, tabloul a fost furat (in 2 februarie 1992), de catre doi hoti, care l-au vandut cateva zile mai tarziu in Ungaria, pentru suma de 90.000 de forinti. Tot atunci au mai fost subtilizate din Casa Mihalyi un crucifix de secol XVIII, un colier realizat din 17 monede romane (tezaurul de la Teceu), colectia numismatica Mihalyi (371 de monede), picturi, tacamuri, goblenuri, mileuri, draperii etc. Hotii au patruns in casa noaptea, prin efractie, au legat-o de un scaun pe domnisoara Mihalyi (fiica marelui istoric, in acel moment in varsta de 90 de ani, care era si custodele colectiei) si apoi au luat ce au putut duce. Tabloul „Cetatea de la Hust” a fost taiat din rama originala, iar panza a fost facuta sul, pentru a fi mai usor de transportat. Valoarea lucrurilor furate atunci este greu de estimat. Doar opera de capatai al lui Hollosy a fost evaluata la 20 de milioane de lei, o suma colosala pe atunci. In 1994, la Budapesta, tabloul a fost recuperat intr-un mod oarecum stupid. Pur si simplu, detinatorul a vrut sa-l vanda Galeriei Nationale din Budapesta, care a sesizat biroul Interpol. Maghiarii au ridicat lucrarea, au restaurat-o pe banii lor si apoi au solicitat romanilor sa vina sa-si ia bunul inapoi. Asa a plecat din Sighet o echipa condusa de dr. Mihai Dancus, directorul muzeului, pentru a recupera opera de arta. Pentru a se proba autenticitatea bunului, Mihai Dancus a luat cu sine fasia de panza ramasa in rama tabloului din Galeria Mihalyi. Ajunsi acolo, fasia a imbratisat perfect panza restaurata de custozii maghiari, proband indubitabil provenienta lucrarii. „Cetatea de la Hust” a fost adus in siguranta in tara, reinramat in cadrul original, si se afla si astazi expus in galeria de arta a Muzeului Maramuresului din Sighetu Marmatiei. Cat despre hoti, acestia au fost prinsi prin anii 1995-1996 si condamnati la inchisoare pentru talharie, sechestru de persoana si furt. Unul dintre ei i-a scris apoi din temnita directorului Dancus, cerandu-si iertare pentru fapta comisa. Celelalte obiecte furate atunci au fost doar partial recuperate (colectia numismatica), cele mai multe ramanind pierdute pana azi. Ochiul critic “Pentru profani era vizibil doar atat ca pictorul nu a garnisit Cetatea de la Hust cu o ambianta corespunzatoare si nu a acordat suficienta importanta ruinelor cetatii. Cu alte cuvinte, tabloul fusese apreciat drept o lucrare banala, prozaica, desi el ramane marturia unei conceptii noi, de a nu mai picta decat ceea ce este oferit de realitate: poiana inflorita in primul plan, o neostentativa fantana cu cumpana, doua case (din cosul uneia se inalta o pasnica dara de fum), o coasta impadurita de deal si deasupra ruinele cetatii, fara accente relevante (...) In cazul Cetatii de la Hust, el nu s-a rupt numai de universul perfect construit al tablourilor sale de gen, ci a incercat sa inlature valul oricarei iluzii, ca sa ia in stapanire o constiinta noua, mai tulbure, dar mai viguroasa, aidoma unui izvor proaspat de energie. Noua ipostaza evidentiaza dorinta de a nu conferi tabloului un caracter elaborat, ci un aspect intamplator al unei privelisti reale.” - Zoltán Felvinczi Takáts Ioan BOTIS, Teofil IVANCIUC