Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Furia Roja” nu convinge nici după cel de-al doilea meci din grupă
Favorita numărul 2 la Cupa Mondială din Rusia, potrivit bookmakerilor casei de pariuri online Unibet, Spania, a învins la limită (1-0), miercuri seara, reprezentativa Iranului în cea de-a doua partidă din Grupa B, în care mai evoluează Portugalia şi Maroc. Cealaltă reprezentativă a Peninsulei Iberice, Portugalia, a câştigat cu acelaşi scor meciul cu Maroc, în ciuda faptului că Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 4. Aşadar, după primele două runde, clasamentul grupei B se prezintă astfel:
1. Spania 4p
2. Portugalia 4p
3. Iran 3p
4. Maroc 0p
Deşi sunt la egalitate perfectă, Spania este pe locul 1 iar Portugalia pe 2 datorită numărului mai mic de cartonaşe încasate de spanioli. Conform FIFA, criteriile de departajare în caz de egalitate la World Cup sunt următoarele: Golaveraj, meciuri directe, goluri marcate şi cartonase galbene.
Referitor la prestaţia destul de slabă a Spaniei în meciul cu Iran, proaspăt instalatul antrenor Fernando Hierro declara la finalul partidei, conform gsp.ro, următoarele:
„A fost un meci cum ne așteptam, foarte greu. Am jucat foarte bine în prima repriză, dar au fost multe întreruperi apoi. În partea a doua am jucat mai bine, am ținut mai mult de minge. Apoi, am jucat foarte foarte bine în primele 15-20 de minute din repriza secundă. Am marcat și am reușit să nu primim gol, deși nu e ușor să gestionezi un rezultat de 1-0. Nu ne-a surprins cu nimic echipa Iranului, dar știam că e o echipă puternică. Un campionat mondial e dificil pentru toată lumea, nimeni nu-ți face viața ușoară, toată lumea dă maximum. Am întâlnit o echipă puternică, cu un antrenor mare, care lucrează împreună de 7 ani și știam că nu vom avea viață ușoară. Le mulțumesc băieților, care au făcut un sacrificiu uriaș, sunt foarte mândru de ei”.
Singurul gol valabil al partidei a fost marcat de Diego Costa în minutul 54, care a fost din nou la locul potrivit în momentul potrivit, adică atunci când un fundaş iranian a respins mingea direct în corpul lui Diego, aceasta ricoşând în poartă. După primele două partide, atacantul lui Atletico Madrid de 60 de milioane de euro se poate mândri cu 3 reuşite, fiind pe locul secund în topul golgeterilor. În minutul 63, iranienii au reuşit şi ei să înscrie, declanşând isteria în şi pe marginea terenului, însă golul a fost anulat (cu ceva întârziere) pe motiv de offside.
Lăsând un pic la o parte impresia că Spania nu a strălucit în fata Iranului, cifrele meciului arată totuşi destul de bine pentru iberici: 68% posesie, 17-5 la ocazii de gol, 3-0 la şuturi pe poartă şi 6-2 la cornere. În ultimele partide din grupă, Spania are parte de o întâlnire destul de relaxanta cu Maroc iar Portugalia şi Iran joacă cu calificarea în optimi „pe masă”. Alături de Egipt şi Arabia Saudită, Maroc este cea de-a treia naţională care va merge direct la aeroport după runda finală din grupe.