Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„Fumurile” legislative aprind Parlamentul
Deputatul PND Daniel Fenechiu a depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii antifumat care să redefinească „spaţiul public închis” şi să permită constituirea cluburilor sau asociaţiilor de fumători.
Noua lege antifumat a intrat în vigoare săptămâna trecută. În timp ce unii caută portiţe legislative, alţii depun iniţiative de modificare. Deputatul Daniel Fenechiu a declarat că: „urmează să înregistrăm pe rolul Camerei Deputaţilor o propunere legislativă privind modificare Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor de tutun aşa cum a fost aceasta modificată prin Legea 15/2006”. Daniel Fenechiu a afirmat că cele două mari probleme ale legii antifumat sunt definirea conceptului de „spaţiu public închis” şi condiţiile „foarte restrictive”, impuse de legea antifumat care intră în vigoare marţi, 16 martie.
Astfel, prin spaţiu public închis, potrivit proiectului pentru modificarea legii antifumat, iniţiat de Daniel Fenechiu, se înţelege „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.
Iar, prin spaţiu închis la locul de muncă se înţelege „orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare”, potrivit sursei citate.
De asemenea, proiectul de lege semnat de deputatul PND, prevede că „fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători, care pot amenaja spaţii speciale destinate exclusiv fumatului şi activităţile asociate fumatului”.
Daniel Fenechiu a mai spus că ar fi vrut ca înainte să depună iniţiativa legislativă să poată să vadă motivarea CCR a deciziei de respingere a sesizării pe care a depus-o cu privire la legea antifumat, însă CCR nu a publicat motivarea în cele 45 de zile.
Între timp, s-a publicat şi ghidul de aplicare a legii. Astfel: „Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private”.
Potrivit ghidului publicat pe site-ul guvernului: „Spaţiul public este considerat orice spaţiu accesibil publicului (de ex. din domeniul cultural-artistic, sănătate, învăţământ, alimentaţie publică, cluburi, baruri, cafenele etc.) sau destinat utilizării colective (de ex. pentru activităţi comerciale, sportive, târguri, expoziţii etc.), indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.
Spaţiul public închis reprezintă orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Prin „perete” se înţelege orice element de construcţie aşezat vertical (sau puţin înclinat) care limitează, separă sau izolează:
- încăperile unei clădiri/ construcţii între ele (pereţi interiori) sau de exterior (pereţi exteriori) şi care susţin planşeele, etajele şi acoperişul, respectiv;
- anumite spaţii ale unui sistem tehnic între ele (pereţi interiori) sau sistemul tehnic de spaţiul înconjurător”.
Metode de fentat legea
Baruri cu circuit închis, după o anumită oră
Metoda e inspirată din Marea Britanie şi presupune ca, după o anumită oră, de obicei seara târziu, localul să îşi închidă porţile şi să funcţioneze în circuit închis. Adică nimeni nu mai poate să intre, dar oricine e liber să plece. Pe lângă autorizaţia ISU, aceste localuri ar trebui să deţină şi un regulament de funcţionare care să fie adus la cunoştinţa tuturor clienţilor. Aceştia vor decide, pe propria răspundere, dacă rămân sau nu în club după „ora închiderii”.
Gaura din perete
Patronul unui restaurant din Germania a găsit o soluţie inedită pentru a se sustrage regulilor de interzicere a fumatului în baruri şi restaurante. Acesta a tăiat trei găuri în perete, astfel încât clienţii să poate fuma „afară”. Clienţii restaurantului lui Windisch îşi pot scoate capul prin gaura din mijloc şi mâinile prin cele două cavităţi laterale, pentru a-şi savura ţigara în exteriorul clădirii, fără a fi nevoiţi să părăsească localul.
Spaţiu de cercetare
O altă soluţie trăsnită pentru fentarea legii antifumat a fost găsită de o patroană din Anglia, care şi-a transformat pub-ul în „centru pentru studierea fumatului”. Aici, cel puţin scriptic, oamenii nu vin să se bucure de plăcerea fumatului, ci pentru a-i studia efectele asupra corpului omenesc şi mediului ambiant.