Frumoasa spaniolă (Caesar Maria Herrer - 1880-1960)

Frumoasa spaniolă este cea mai recentă achiziţie a Muzeului Judeţean de Artă«Centrul  Artistic  Baia  Mare».  Piesă  importantă  pentru  formarea unei  viziuni  asupra istoriei timpurii a fenomenului artistic băimărean, pictura, datată 1904, este definitorie în contextul artistic specific începutului de secol 20 la Baia Mare.

Destinul biografic şi  artistic  al  lui  Caesar  Maria  Herrer  a  fost,  precum a foarte  multor  artişti, legat  şi influenţat de ceea ce s-a întâmplat în plan artistic la Baia Mare, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea. A fost una dintre prezenţele oarecum „exotice” în viaţa artistică a centrului băimărean, biografia sa descriind traseul neobişnuit al unui artist occidental care s-a naturalizat în spaţiul Europei Centrale parcurgând, aşadar, în sens invers, procesul dezvoltării profesionale, care de obicei l-au mânat pe artistul răsăritean înspre culturile apusului european.

S-a născut în Spania, la Luanco (23. 12.1868) şi şi-a săvârşit educaţia artistică în trei etape succesive. Mai întâi la Madrid (1888-1892), apoi la Paris (1893-1895), unde a urmat pentru scurt timp studii de desen şi pictură la Academia Julian, şi, în sfârşit, la München (1895-1898). În capitala Bavariei a studiat pictura la Academia regală bavareză de arte frumoase sub îndrumarea lui Ludwig Herterich şi, în paralel, cu Simon Hollósy în cadrul şcolii sale private de pictură.

Participând vreme de 10 ani la viaţa artistică băimăreană, Caesar Herrer a devenit una dintre personalităţile mai deosebite ale istoriei timpurii a Centrului Artistic Baia Mare, fiind, de asemenea, cel dintâi creator de obârşie apuseană care a dobândit statutul juridic de cetăţean al oraşului – pe atunci – „liber regesc” Baia Mare. Mai  întâi  a  activat,  în  verile  anilor  1897  şi  1898,  în  cadrul coloniei  temporare a studenţilor Şcolii Hollósy. Apoi, începând din 1899, a activat ca artist independent. În 1900 avea să se căsătorească cu Alexandrina Drumar – fiică a unor negustori băimăreni înstăriţi şi, pe acest temei juridic, a obţinut şi statutul de rezident permanent al oraşului. Astfel, artistul spaniol a devenit un exponent de marcă al primului val de colonişti permanenţi stabiliţi la Baia Mare, contribuind, alături de Károly Ferenczy, Béla I. Grünwald, Pál Benes, etc., la fondarea coloniei artistice permanente de aici. De altminteri, împreună cu soţia sa, a cultivat relaţii de prietenie apropiată cu familia Ferenczy.

În 1899, Károly Ferenczy a realizat un remarcabil portret al lui Caesar Herrer, proiectat într-o atmosferă panteistă, caracteristică unor căutări specifice esteticii simboliste. Cinci ani mai târziu, tot Károly Ferenczy realizează un dublu portret al familiei Herrer (Caesar  şi  Alexandrina),  lucrare  aflată  azi  în  colecţia Galeriei  Naţionale  Maghiare din Budapesta.

După ce Hollósy şi şcoala sa müncheneză au părăsit definitiv Baia Mare în 1901, Herrer a  continuat  să  activeze  la  Baia  Mare  în  cadrul coloniei  permanente,  efectuând  stagii  de documentare şi creaţie în Spania şi Italia. Pe de altă parte, este semnificativă şi creaţia propriu-zisă, pe care artistul a realizat-o în perioada sa băimăreană. În decursul celor zece ani a practicat o pictură realistă, balansată între rigoarea plein air–istă şi un colorism mai apropiat libertăţilor de exprimare impresionistă. S-a preocupat îndeosebi de peisagistică şi portretistică, rămânând profund ataşat viziunii  solare, mediteraneene, specifice colorismului picturii spaniole. A realizat un număr apreciabil de lucrări, între 1899 şi 1905, o parte fiind prezentate la Budapesta în cadrul expoziţiile anuale oficiale organizate de Societatea Naţională Maghiară a Artiştilor Plastici, respectiv în expoziţiile anuale ale Salonului Naţional.

La Baia Mare, lucrările lui Caesar Herrer au fost expuse mai întâi în 1912, în cadrul Expoziţiei jubiliare. Frumoasa spaniolă este una din cele mai interesante portrete realizate la Baia Mare, definitoriu pentru spiritul  de sinteză care caracterizează cea mai semnificativă parte a creaţiei artistice băimărene. Expresia plastică poate fi asociată în acelaşi timp rigorii iconoclaste de tip clasicist cu savoarea picturală de tip romantic, care susţine expresia uşor melancolică a personajului. Libertatea de expresie plastică este asumată, în mare măsură, pe suprafaţa picturală, mai ales în fundalul lejer, pictat cu personajele caligrafiate din planul îndepărtat. Umbrele colorate, însuşite din lecţia impresionistă, sunt etalate în contraste cromatice vivace, resursa tradiţională a colorismului spaniol găsindu-şi completarea în cromatica specifică picturii băimărene. Personajului  feminin, în mijlocul compoziţiei simple, i  se acordă importanţă în zona portretului feţei, elementele specifice  vestimentaţiei fiind tratate cu vigoare cromatică şi grijă faţă de materialitatea acestora.

Pictorul  redă cu măiestria lejerităţii asumate doar în urma unei îndelungi şi stăruite experienţe pe fondul talentului, efectele de opacitate, transparenţă sau strălucire ale hainelor, în buna tradiţie a lui Goya sau Velasquez. Galbenul rochiei de mătase contrastează puternic cu violetul şalului acoperit de eşarfa transparentă, care se ridică până în zona capului femeii. Se creează o aură de mister, iar plastic se realizează un pasaj  între zona luminată a feţei şi fundalul verde, mai închis valoric. Pictorul mai foloseşte contrastul de complementare (roşu-verde) prin decorarea  rochiei şi a părului femeii, alăturând trandafirii verdelui fundalului.  De asemenea, în fundal, vermillionul descrie în fundalul de verde un personaj care se lasă descoperit, iar treptat, descoperim celelalte personaje care sunt caligrafiate în albastru-orange.

Într-o atitudine relaxată, personajul feminin,  cel mai probabil  soţia artistului, pozează în plein-air, personajul în peisaj fiind una din temele principale specifice mai ales perioadei de început a artei băimărene. Vestimentaţia specifică spaniolă, imprimă o notă puternică de exotism în atmosfera băimăreană în care personajul este plasat. Atitudinea detaşată din privirea personajului o regăsim în relaxarea mâinilor, redate plastic cu o aparentă  lejeritate, rigoarea descriptivă de tip clasicist a desenului fiind completată de   „libertatea” cromatică specifică postimpresionismului. Rozul carnaţiei exaltă în contraste care virează spre nuanţe de verde. Şcoala care s-a creat la Baia Mare a adus aici artişti care mai degrabă sintetizau experienţele artistice asumate din academiile europene şi din mediile libere de artă, nu neapărat ca o reacţie de contestare a unui curent, al unei şcoli a unei academii, ci s-a cristalizat ca o simbioză între fundamentele naturalisto – academice şi noutăţile artistice de factură avangardistă, însuşite pe parcursul timpului. Mai mult sau mai puţin ataşaţi dorinţei de înnoire, artiştii  au găsit la Baia Mare oportunitatea unui ideal: libertatea de exprimare.