Frontiera romano-cehoslovaca in Maramures

Nu multi sunt cei care stiu ca, in perioada interbelica, Romania se invecina cu Cehoslovacia, frontiera impartind Maramuresul, fapt pentru care, in randurile urmatoare vom incerca sa aducem in atentia cititorilor cateva aspecte ale acestei problematici. Aceasta, cu atat mai mult cu cat cele doua state au dezvoltat in perioada interbelica excelente relatii pe multiple planuri, inclusiv in cadrul organizatiei regionale numite Mica Intelegere. In contextul Conferintei de Pace care a urmat primului razboi mondial, s-a semnat la 20 august 1920 tratatul de la Sevres intre Marile Puteri Aliate si Asociate pe de o parte, respectiv Romania, Regatul Sarbo-Croato-Sloven si Cehoslovacia, pe de alta parte. In articolul 2, alineatul 4 se stabilea linia granitei dintre Romania si Cehoslovacia, Maramuresul fiind impartit, astfel incat aproximativ o treime revenea tarii noastre. Tratatul lasa ca unele detalii sa fie fixate pe teren, sarcina revenind unei comisii compusa din 7 membri (5 numiti de principalele puteri, unul de Romania si unul de Cehoslovacia), care urma sa fie constituita in timp de 15 zile si sa urmareasca aplicarea tratatului prin stabilirea pe teren a liniei de frontiera. Prin semnarea tratatului, armata romana trebuia sa paraseasca Maramuresul din dreapta Tisei, documentul netinand seama de unitatea geografica a Maramuresului, de interesele economice si strategice ale Romaniei. Pentru discutarea si solutionarea unora dintre problemele ridicate de delimitarea liniei de frontiera in Maramures o comisie romano-cehoslovaca s-a intrunit in ianuarie 1921 la Sighet, principalele puncte pe ordinea de zi fiind legate de traficul de frontiera si de caile de comunicatie. O alta etapa in reglementarea chestiunilor de frontiera a fost marcata de incheierea, la 4 mai 1921 la Praga, a unui protocol prin care cele doua state consimteau la mici rectificari de frontiera, Romania cedand 60 km2 cu 3.112 locuitori si primind de la Cehoslovacia o suprafata de 175 km2 cu 10.808 locuitori. Ramaneau in discutie insa multe probleme care derivau din faptul ca fostul comitat Maramures fusese impartit de granita. Unele dintre acestea si-au gasit rezolvarea prin intermediul protocolului incheiat intre cele doua state la Bucuresti, la 16 aprilie 1925, referitor la regimul proprietatii din zona de frontiera (a se vedea textul protocolului in Monitorul Oficial nr. 13 din 17 ianuarie 1926). Certificatele Pe baza acestuia, delegatiile romana si cehoslovaca s-au intalnit in 3 martie 1926 la Sighetu Marmatiei si au incheiat un proces verbal consacrat detaliilor de aplicare a protocolului, documentul pastrandu-se in cadrul fondului “Prefectura Judetului Maramures” de la Directia Judeteana Maramures a Arhivelor Nationale. Astfel, s-a stabilit ca pentru locuitorii din zona de frontiera (care se intindea pe o raza de 15 km de la punctele de intrare in tara) sa fie eliberate certificate de trecere a frontierei, acestea urmand sa fie de doua tipuri: 1. certificatul cu valabilitate maxima de 5 zile permitea o singura intrare/iesire din tara, cu drept de sedere de pana la 3 zile si cu obligatia titularului de a se prezenta dupa 24 de ore la Serviciul de Siguranta din Romania, respectiv la Notariatul din partea cehoslovaca. Acest tip de certificat urma sa fie eliberat in cazuri extreme: deces, boala etc. 2. certificatul cu valabilitate intre 5 zile si 6 luni dadea titularului dreptul de sedere in tara de 24 de ore, dar permitea mai multe intrari, respectiv iesiri pe la punctele de trecere a frontierei. Acestea erau: Valea Viseului si Lunca numai pentru muncile agricole si diverse procesiuni, Bocicoiu Mare si Biserica Alba numai pentru muncile agricole, Slatina si Campulung la Tisa numai pentru calea ferata, Sapanta pentru muncile agricole si Teceu. In cazul unor excursii, procesiuni, sarbatori, puteau sa fie luate masuri exceptionale pentru a se asigura trecerea unor grupuri pe baza unui tabel cu numele cetatenilor si a unui certificat pentru liderul grupului. Stabilirea acestor masuri referitoare la trecerea frontierei erau determinate de faptul ca, in urma impartirii fostului comitat Maramures, multi dintre cetatenii romani si cehoslovaci aveau rude si proprietati aflate de cealalta parte a granitei. Statistici Conform documentelor de arhiva si a lucrarilor de specialitate, din suprafata totala a fostului comitat care insuma 10.355 km2, Romaniei ii revenise zona din stanga Tisei, cu 3.381 km2, 59 localitati si 161.575 locuitori, in timp ce zona de nord a Maramuresului – 6.793 km2 cu 98 de localitati si 205.522 locuitori – fusese atribuita Cehoslovaciei. Dintr-un memoriu adresat Ministerului de Interne de catre Serviciul Administratiei Generale a Judetului Maramures la 10 noiembrie 1930 si care radiografia bunurile statului, judetului, comunelor si composesoratelor din ambele parti ale Maramuresului, rezulta ca, din 295 km de cale ferata, 166 km se gaseau pe teritoriul Romaniei, iar din 411 km de sosele nationale, Romaniei ii ramasesera 211 km. Situatia cailor de comunicatie ale judetului Maramures era extrem de dificila, accentuand izolarea de restul Romaniei, care se facea simtita mai ales in momentele dificile. Faptul este reluat de altfel, ca un laitmotiv, in rapoartele prefectilor din perioada interbelica, neajungandu-se insa la solutii concrete. O alta problema o constituia situatia a trei comune care anterior fusesera unitati administrative si care au fost intretaiate de granita: Teceu, Bocicoiu Mare si Lunca. Or, pana la data intocmirii memoriului citat (10 noiembrie 1930) nu fusese reglementat dreptul de folosinta al proprietatilor ramase de o parte si de alta a granitei. Pentru aplicarea protocolului incheiat la Bucuresti in 1925 intre Romania si Cehoslovacia s-a mai desfasurat, pe langa conferinta din martie 1926 de la Sighet, inca una la Ujgorod in 28-29 mai 1929. Documentul citat mentiona ca ambele intalniri “au adus rezultate foarte bune in ceea ce priveste rezolvarea diferitelor chestiuni ivite intre autoritatile din zona de frontiera si in rezolvarea doleantelor si plangerilor locuitorilor din zona”. Memoriul adresat Ministrului de Interne aducea in discutie si doleantele unui grup de 38 de mari comercianti si proprietari de padure domiciliati in Sighet care aveau proprietati ramase in Cehoslovacia. Fiind nevoiti sa treaca zilnic frontiera pe baza celui de al doilea tip de certificat specificat in procesul-verbal incheiat intre delegatii celor doua state in 1926, acesti intreprinzatori solicitau consulatului cehoslovac acordarea unor vize de un an pe pasapoarte pentru a-si putea desfasura normal activitatea. Sunt acestea cateva dintre aspectele relevate de problematica frontierei romano-cehoslovace, documentele subliniind ca, desi Maramuresul a fost impartit artificial si in defavoarea noastra, romanii din dreapta Tisei au putut sa mentina relatii stranse in plan economic, cultural si religios cu Tara. Multi copii au reusit sa studieze in scolile din Sighet, iar la marile procesiuni religioase grupuri de 3 – 4.000 de romani treceau dimineata granita in Romania pentru a se intoarce seara acasa. Consideram ca acest model de cooperare schitat in randurile de mai sus poate fi avut in vedere si astazi, chiar daca problematica este mai complexa si include alte elemente, iar unul dintre actori - Cehoslovacia - nu mai exista in aceeasi formula geopolitica si nu mai are granita comuna cu Romania. drd. Viorel RUSU director – Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie