• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 16 Octombrie , 2006

Franta se afla cu 50 de ani inaintea Romaniei

Franta, „sora mai mare” a Romaniei, cum le place politicienilor sa spuna, este tara care atrage anual peste 78 de milioane de vizitatori, ceea ce o face cea mai atractiva destinatie turistica din lume. Vara aceasta, am petrecut o luna si jumatate in Franta, unde am vizitat, incepand de la Paris pana la Pirinei, de la litoralul atlantic cu statiunea de „fite” Biaritz, si pana in valea Lot, pe drumul de pelerinaj al Sfantului Iacob de Compostela, cale ce pleaca de la Roma si duce pana in Santiago de Compostela. Referitor la aceasta ruta, cvasinecunoscuta romanilor (desi, numai anul trecut, 12 milioane de oameni au parcurs-o), marele scriitor german Johann Wolfgang von Goethe sustinea ca Europa a fost creata chiar de pelerinajele la Compostela. El se referea la pelerinajele popoarelor europene la mormantul Apostolului Iacob, in Evul Mediu, care au creat o incrucisare de cai si popoare, dand o fizionomie comuna continentului. In Franta, vechiul drum de pelerinaj (pe care unii il parcurg chiar pe jos, sau cu bicicleta) trece prin sud, pe Coasta de Azur, urcand apoi prin Toulouse, pe vaile Garonne si Lot, pentru a intra apoi in Spania. Fiecare biserica de pe traseu (constructii monumentale, ridicate acum 1000 de ani in stil romanic si eventual modificate apoi in stil gotic, renascentist sau baroc) poarta ca semn distinctiv o scoica, simbolul Apostolului Iacob. Romani cu care ne mandrim In apropiere de Toulouse, la Agen (oras vechi si renumit), am dat de o expozitie Nicolae Grigorescu, gazduita de o straveche biserica dominicana. Acolo, sub vitraliile colorate in nuantele cerului, sunt expuse circa 100 de opere ale pictorului roman, parte proprietate a muzeului local (Grigorescu a pictat cativa ani in Franta, in cadrul Scolii de la Barbizon), parte provenite de la Muzeul de Arta al Romaniei. Caietul de impresii ale vizitatorilor abunda in elogii, ajungand sa cantareasca kilograme bune. Iata, mi-am zis, romanii au cu ce se lauda, nu numai cu hotii si cersetorii din Paris. Ceausescu era mic copil O zi intreaga am petrecut in Versailles, a carui imensitate, lux si aroganta incredibila m-au facut sa exclam: Ceausescu, cu a sa Casa a Poporului, nu a fost decat un mic copil fata de Ludovic al XIV-lea! Versailles-ul inseamna, in afara giganticului palat, si Marele Trianon, Micul Trianon, Colonadele, Hambarul Reginei (unde Maria Antoaneta se distra facand pe agricultoarea) si imensele gradini, fantani arteziene, lacuri si canale „venetiene”. Acolo am inteles de ce, in 1789, francezii si-au ghilotinat regele... In rest, Franta a mai insemnat pentru mine preturi de multe ori mai mici ca in Romania (nu ma refer la tigari - 5, 6 euro pachetul, sau benzina - 1,44 euro-litrul), multa curatenie, paduri imense (stejarul se vinde cu un pret de cinci ori mai mic ca la noi), uzine, institute de cercetare sau ferme incredibile, si multe altele. Desi membru fondator al UE, tara aceea nu pare sa sufere de incorsetarea unionala care ne este propovaduita in permanenta. Din cate se pare, guvernantii nostri sunt mai catolici decat papa, punand carul inaintea boilor si obligandu-ne sa adoptam reguli care nici in UE nu sunt respectate. Un exemplu, autoturismele: un sfert din parcul auto al Frantei nu indeplineste standardul Euro III. Ei si? Francezii au mii de kilometri de autostrazi, dar si multe masini vechi, in timp ce noi vrem autoturisme nou noute, care sa circule pe drumuri ciuruite. Franta se afla insa cu 50 de ani inaintea Romaniei, acesta a fost refrenul pe care l-am auzit in permanenta acolo. Poate, prin anii 2050, vor intelege si conducatorii Romaniei ca nu prin mascarea saraciei se obtine prosperitatea, ci prin reducerea drastica a coruptiei, transparenta, promovarea competentilor, si prin abandonarea nepotismului si clientelismului. Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.