Franco - ultimul dictator fascist

In februarie 1936, in Spania au avut loc alegeri generale castigate de Frontul Popular (care reunea partidele de stanga). Republicanul M. Azana a devenit prim-ministru, dupa care, in iunie 1936, a fost ales presedinte al republicii spaniole. In iulie 1936, deputatul monarhist Calvo Sotelo a fost asasinat. In Marocul spaniol a izbucnit o revolta militara. Intre fortele republicane si cele conduse de junta militara de la Burgos a inceput un razboi civil care s-a incheiat in 1939. Razboiul civil spaniol a reprezentat un preludiu pentru cel de-al doilea razboi mondial, un fel de repetitie generala, iar Spania a fost terenul in care s-au infruntat nu numai armate, ci si ideologiile extremei drepte si ale celei stangi. Cruciada secolului XX Razboiul civil, izbucnit la 18 iulie 1936, a fost numit de Biserica spaniola: cruciada. In momentul in care s-a declansat revolta militara din Maroc, fortele rebele erau conduse de J. Sanjurio (seful ales de rasculati, mort insa intr-un accident de avion), E. Mola, G. Quiepo de Llano si Francisco Franco. Rebelii au fost sustinuti de fortele fasciste italiene si de cele naziste germane. Desi marile puteri ale lumii au ajuns la un acord prin care se angajau sa nu intervina in razboiul civil spaniol, Italia si Germania au trimis mari cantitati de ajutoare militare si numerosi “voluntari” in sprijinul nationalistilor spanioli. Guvernul lui Franco a fost recunoscut de Italia si Germania si, printr-un acord secret, cele doua tari s-au oferit sa acorde franchistilor asistenta militara. In septembrie 1936, guvernul Spaniei a dat publicitatii o Carte Alba in care denunta interventia germano-spaniola. Potrivit unor cifre aproximative, la sfarsitul anului 1936, in Spania se aflau 20.000 de militari germani si italieni, pentru ca la inceputul anului urmator, numarul acestora sa se dubleze. Ministrul de externe al Spaniei, Del Vayo, s-a adresat in mai multe randuri Societatii Natiunilor in legatura cu agresiunea germana si italiana, fara ca Societatea sa ia vreo masura in sprijinul guvernului republican. In 1936, nationalistii din toata Europa se bucurau de o simpatie crescanda, datorata pe de o parte ascensiunii lui Hitler si abilitatii cu care acesta reusise sa remilitarizeze zona renana, iar pe de alta parte victoriei neasteptat de rapide a fascistilor italieni in Abisinia. Acestea au dus la o crestere a prestigiului regimurilor si miscarilor totalitare. De cealalta parte, guvernul republican a fost sustinut de Brigazile Internationale, recrutate in principal din randul comunistilor. Sprijinul sovietic a fost probat de cei aproximativ 2.000 de soldati rusi ucisi sau capturati de franchisti, de numeroase avioane rusesti doborate si de tancurile sovietice capturate. Zeci de vapoare cu munitii, provizii si imbracaminte trimise de sovietici au ajuns in porturile controlate de republicani. Victoria franchista In septembrie 1936, a fost constituit un nou guvern republican condus de F. Largo Caballero, in timp ce Francisco Franco a devenit sef unic al juntei militare. In acelasi an se dadea prima batalie pentru Madrid. In noiembrie 1936, cand se credea ca Madridul cazuse in mainile franchistilor, Octavian Goga a fost protagonistul unei intamplari antologice. Romanul i-a spus lui Prat y Soutzo, plenipotentiarul franchist la Bucuresti: “un singur cuvant de-al dumneavoastra si va trimit imediat 100.000 de oameni.” Surprins, spaniolul a intrebat: “100.000 de voluntari care sa lupte in Spania?” “Nu, pentru a defila sub balconul dumneavoastra si a-l aclama pe generalul Franco”, a raspuns Goga, care convocase deja participantii la manifestatie. Razboiul era, insa, abia la inceput… In februarie 1937, nationalistii au cucerit Malaga cu ajutorul Corpului de Trupe Voluntare trimise de fascisti. Dupa doua luni, a urmat replica republicanilor care au obtinut o victorie la Guadalajara. In aceeasi perioada, avioanele germane ale Legiunii Condor au lansat un covor de bombe asupra orasului basc Guernica, episod pe care Pablo Picasso l-a imortalizat in pictura ce poarta numele orasului bombardat. Succesele franchistilor au determinat inlocuirea lui Caballero cu socialistul J. Nigrin, dar nationalistii si-au continuat seria victoriilor: in 1937 au cucerit Bilbao, Asturiile, Provinciile Basce, Gijon si tot nord-vestul Spaniei, determinand retragerea de pe front a Brigazilor Internationale. In ianuarie 1939, trupele lui Franco au ocupat Barcelona si, la numai o luna de la acest eveniment, Franta si Marea Britanie au recunoscut guvernul condus de general. Madridul a fost atacat de fortele lui Franco organizate in patru coloane, venind din patru directii diferite. In plus, franchistii au beneficiat si de sprijinul unei parti a populatiei madrilene, denumita mai tarziu Directia a V-a. Batalia finala a fost o reeditare a luptelor duse la sfarsitul anului 1936 in apropierea Madridului, in ceea ce s-a numit “batalia pentru soseaua spre La Coruòa”. In 28 martie 1939, nationalistii au intrat in Madrid, punand capat razboiului civil spaniol. In memoria lui Franco Situat la 9 kilometri de San Lorenzo de El Escorial, locul in care sunt ingropati regii Spaniei, monumentul de la Santa Cruz de Valle de Los Caidos a fost ridicat in memoria lui Francisco Franco si a celor care au murit in razboiul civil spaniol. Opera a arhitectilor Pedro Muguruza si Diego Mendez, ansamblul arhitectonic se afla situat pe o inaltime de granit si este format din statuile celor patru evanghelisti, fiecare de aproximativ 25 de metri inaltime, peste care se ridica pana la 150 de metri o cruce gigantica de granit. La o adancime de 250 de metri se afla o bazilica in care sunt ingropati Francisco Franco si José Antonio Primo de Rivera. La intrarea in bazilica lunga de 262 de metri se gasesc statuile a doi arhangheli cu sabii, ce pazesc mormintele simple ale celor doi lideri ai Falangei spaniole. In timpul celor 20 de ani in care a fost construit monumentul (inaugurat de Franco in 1959), au murit 16.000 de oameni. Marturia unui diplomat roman “O ingrijorare profunda si o deprimare caracteristica marilor schimbari istorice domina opinia publica, mai cu seama in Madrid si Barcelona, unde comertul, industria, toata munca onesta si creatoare, par a trece printr-o perioada de stagnare si de suferinta… Spania trece prin zile grele si triste. Pasiunile politice au ajuns la paroxism… in fiecare zi se anunta oameni asasinati in strada, sub pretext ca ar fi fascisti, iar comunistii eliberati din inchisori au continuat pe strazi manifestatiunile lor criminale, punand foc la biserici si chiar altor proprietati private.” – Ioan Th. Florescu, ministrul roman de la Madrid. Ultimul dictator fascist S-a nascut la 4 decembrie 1892, la El Ferrol, in Galicia. Fiu de militar, a absolvit Academia militara din Toledo si a intrat in armata coloniala din Maroc. A servit apoi la Oviedo si din nou, in 1920, in Maroc, devenind general de brigada in 1926. Cariera sa a continuat ascendent si in perioada republicana, fiind numit seful Statului Major al armatei, in 1935. In februarie 1936, noul guvern de front popular a incercat sa-l marginalizeze pentru ideile sale antidemocratice, trimitandu-l in Canare. Cand, la 17 iulie 1936, armata din Maroc s-a revoltat impotriva republicii, Franco a plecat in Africa unde s-a impus ca principalul lider al militarilor nationalisti rebeli. Junta l-a numit generalisim si sef al Statului. Reorganizand partidul Falangei al lui Primo de Rivera, in 1937, Franco s-a proclamat caudillo. Ca sef al Statului, din 1 aprilie 1939, a instaurat in Spania un regim autoritar, fiind numit “ultimul dictator fascist supravietuitor”. La 20 noiembrie 1975, generalisimul Franco murea la Madrid. Papa i-a beatificat pe martiri Declansarea razboiului civil spaniol a fost descris in asa-numita “Scrisoare colectiva a episcopilor spanioli catre cei din lumea intreaga”, vina razboiului revenind potrivit acestei scrisori republicanilor. “Judecand excesele revolutiei comuniste spaniole, se poate afirma ca in istoria popoarelor apusene nu se mai intalneste nici un fenomen asemanator de salbaticie colectiva… Hecatomba savarsita de revolutia comunista a fost premeditata. Cu putina vreme inainte de izbucnirea revolutiei, au sosit din Rusia 79 de agitatori de profesie… Pentru inlaturarea persoanelor considerate dusmanoase revolutiei se stabilisera in prealabil liste negre. In ele, pe primul loc figurau Episcopii… Cu toate ca cifrele nu sunt inca definitive, putem socoti ca aproape 20.000 de biserici au fost distruse sau pradate. Numarul preotilor asasinati se ridica la aproape 16.000… Revolutia aceasta a fost mai presus de toate cruda, masacrul a imbracat forme de barbarie ingrozitoare. Se evalueaza la peste 300.000 numarul mirenilor civili care au pierit asasinati pentru ideile lor politice, si mai ales religioase…”, arata episcopii spanioli. In pragul perioadei pascale a anului 2001, la Roma, in Piata Sf. Petru, a avut loc ceremonia de beatificare a 233 de martiri catolici ai razboiului civil spaniol, victime ale comunistilor, printre care 30 de misionari ai Actiunii Catolice si 12 surori carmelite. Cei mai multi dintre acestia au fost asasinati la Valencia, in prima si cea mai dura faza a ostilitatilor. Alti 122 de spanioli fusesera beatificati de Papa Ioan Paul al II-lea in octombrie 1992. Jertfa romaneasca Numerosi legionari romani s-au inrolat in trupele conduse de Franco. De altfel, Ion Mota si Vasile Marin, cei mai importanti lideri legionari dupa Corneliu Zelea Codreanu, au murit in batalia de la Majadahonda. Din diferite motive, cauza franchista parea mult mai atractiva pentru dreapta politica nationalista romaneasca. “Inainte de toate conta aspectul exotic al acestei lupte din indepartata Spanie, pe care mitologia nationalista romaneasca o considera legata de originile tarii prin imparatul Traian, de origine hispanica si colonizator al Daciei. Pe masura ce razboiul continua, in Romania, ca si in Europa intreaga, se inregistra tendinta de a-i identifica tot mai mult pe republicani cu niste comunisti si, in fond, cu URSS. Era o lupta impotriva nesuferitului vecin, o lupta dusa la celalalt capat al continentului”, afirma Francisco Veiga. Revenirea la monarhie Dupa victoria din 1939, Francisco Franco a condus o natiune epuizata din punct de vedere politic si economic. Regimul dictatorial pe care generalisimul Franco l-a instaurat in Spania a durat pana la moartea lui, in 1975. Cu toate relatiile stranse pe care le-a avut cu Italia si Germania, a reusit sa tina Spania departe de conflictele celui de al doilea razboi mondial. Pana la terminarea celui de-al doilea razboi mondial franchismul s-a inspirat substantial din fascism, exercitand puterea prin partidul unic, Falanga spaniola. Dupa 1945, Falanga si-a pierdut orice importanta politica reala: pivotii sistemului au devenit armata si Biserica, facand ca franchismul sa alunece spre o varianta autoiritara a traditionalismului catolic. Biserica a conditionat viata publica printr-o reprezentare directa in stat (cativa episcopi participau de drept in Cortesuri si in Consiliul de Stat) si prin activitatea organizatiilor sale laice, Asociatia Catolica Nationala a Propagandistilor si mai ales Opus Dei. In 1945, Franco s-a aflat intr-o situatie dificila, izolat de regimurile democratice, dar si de cele comuniste. In conditiile razboiului rece a reusit o treptata apropiere de SUA, cu care a incheiat in 1953 acorduri economice si militare. In 1955 a obtinut admiterea Spaniei la ONU. Prin legea de succesiune pe care a sustinut-o, Spania a revenit la sistemul monarhiei constitutionale, in 1947, dar, abia in 1969, Juan Carlos de Bourbon (in fotografie) a fost numit mostenitor al tronului. Strans legat de intemeietorul sau, franchismul a disparut la scurt timp dupa moartea lui Franco. Ioan BOTIS