• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 31 Octombrie , 2015

Fostul primar de Borşa, acuzat de conflict de interese cu iz penal

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură penală în cazul a cinci foşti sau actuali aleşi locali - patru viceprimari şi un fost primar. Pe lista neagră se află şi fostul primar de Borşa, Toader Mihali.

 
 

Încă cinci aleşi vechi şi noi care au încălcat legea. Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură penală în cazul a cinci foşti sau actuali aleşi locali - patru viceprimari şi un fost primar.

 

Inspectorii de integritate au reţinut conflictul de interese penal în cazul lui Toader Mihali, fost primar al oraşului Borşa, judeţul Maramureş, pentru că, în perioada 2012 - 2013, primăria a încheiat şi derulat contracte comerciale în valoare de aproape 338.000 lei cu SC Borşa Topcad SRL, firmă în cadrul căreia acesta a deţinut, în perioada mai 2011 - iulie 2012, calitatea de asociat şi funcţia de administrator. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

 

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

 

Potrivit ANI, pe listă se mai află Ion Alin Neamţu, viceprimar al oraşului Recaş, jud. Timiş, în stare de incompatibilitate din 26 iulie 2012, întrucât deţine simultan şi funcţia de administrator al  SC Crival SRL.

În cazul lui Cristea Berechet, viceprimar al comunei Beuca (Teleorman), ANI susţine că se află în incompatibilitate începând cu 21 iunie 2012, întrucât simultan desfăşoară şi activitatea remunerată de consilier juridic în cadrul societăţii Semina Ungheni.Tot stare de incompatibilitate a fost reţinută şi în cazul lui Stelian Zenoviu Bontea, viceprimar al comunei Păuleşti (Satu Mare), pentru că, în perioada 7 august 2012 - 21 octombrie 2014, a desfăşurat şi activităţi remunerate de audit public intern în cadrul mai multor primării.

 

ANI mai arată că Ilie Popescu, viceprimar al comunei Ştefăneşti (Vâlcea) s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 septembrie 2014 - 16 iunie 2015, întrucât a deţinut şi funcţia de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale „Teodor Bălăşel” Ştefăneşti.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.