• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 27 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 August , 2007

Fostii detinuti politici, aruncati in strada

Umilintele indurate de fostii detinuti politici in timpul regimului comunist continua si astazi. La 18 ani de la rasturnarea dictaturii ceausiste, autoritatile statului isi bat joc de cei care si-au irosit tineretea in inchisorile comuniste. Pe langa faptul ca fostii detinuti sunt complet ignorati de oficialitati, ei sunt pusi in ipostaza de a lupta pentru un sediu. Ani la rand li s-au oferit diferite hrube in care sa se adune pentru sedinte, insa acum, chiar si acest privilegiu urmeaza a li se lua – imobilul oferit de Primarie a fost retrocedat. Istoricul Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Maramures a inceput in ianuarie 1990, odata cu constituirea acestei organizatii, care numara la acea data peste 2.000 de persoane. Ulterior, aceasta s-a divizat, dupa ce cei din Maramuresul istoric au dorit sa aiba propria lor identitate juridica. Astfel ca s-au format doua asociatii: una cu centrul la Sighet, care numara pe atunci in jur de 1.200 de membri si cealalta, cu sediul la Baia Mare, ea cuprinzand pe fostii detinuti din partea sudica si de est a judetului. Primul sediu al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Baia Mare a fost in vechea cladire a Biroului de Turism pentru Tineret. Probabil, autoritatile acelor vremuri s-au gandit ca pentru niste varstinci chinuiti de ororile comunismului ideea de BTT i-ar face sa uite de tineretea furata. Insa spatiul, desi relativ decent, nu era suficient pentru a acoperi nevoile unei asociatii care numara la vremea respectiva 900 de persoane. Autoritatile locale au considerat ca pentru fostii detinuti pana si acel spatiu a fost prea mult si le-au oferit o darapanatura in cladirile din incinta Centrului Vechi al orasului. Actualul presedinte al Asociatiei il compara astazi cu un grajd. “De cand avem noi sediile astea, nu am beneficiat decat de niste hrube. Ne-am mutat din sediul BTT direct intr-un grajd. Am avut noroc cu fostul prefect, Gheorghe Barle, care ne-a ajutat sa punem dusumea pe jos, prin cei de la Trustul Minier. Apoi, acoperisul era nefolosibil, ploua prin el. Am facut noi ce am putut si l-am peticit. Asa a ramas pana am plecat de acolo”, afirma Silviu Dragomir, presedintele AFDP. Prima evacuare “In grajd”, au fost aduse niste scaune, oferite de cei de la Birtul Ignis, in... custodie. Niste vechituri de lemn vopsite in alb, bune doar pentru a fi aruncate in foc, eventual. In urma cu cativa ani, pe cand Asociatia inca mai avea sediul la acea adresa, am vizitat cladirea respectiva. Iarna nu exista incalzire decat in imaginatia celor care jucau table langa o soba de teracota, insuficienta pentru a acoperi necesarul de energie termica a doua camere mari si foarte inalte. Insa, in acele conditii precare, fostii detinuti se adunau la o tigara, chinuiti de bolile batranetii si grijile zilei de maine. De parca nu ar fi fost indeajuns, de parca Municipalitatea le-ar fi oferit o comoara mult prea pretioasa, in 2005, fostii detinuti au fost evacuati si lasati in drum, dupa ce imobilul a fost retrocedat si cumparat de “castelomanul”, Mircea Maries. La acea data, Asociatia ne-a trimis la redactie un memoriu in care conducerea se intreba retoric care este cel mai bun sediu pe care l-ar putea oferi autoritatile. “Propunem sa fim cazati pe strada 22 Decembrie, in sediul fostei Securitati, sau in inchisoarea din curtea Procuraturii. Daca nici acolo nu se poate, sa primim o celula la Penitenciar”, se spune in memoriu. Stefanoiu nu gasea cheile, Fodo depozita bere... Fostii detinuti s-au adresat in repetate randuri autoritatilor locale pentru oferirea unui spatiu. Au fost la Prefectura. Degeaba. Au apelat la reprezentantii Primariei. Tot degeaba. Viceprimarul Ovidiu Stefan s-a scuzat, spunand ca toate cladirile Municipiului s-au vandut. Directorul Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului Local si Utilitati, Calin Coros, le-a spus ca nu mai are rost sa incerce, pentru ca toate cladirile au fost retrocedate. Au revenit la Prefectura. Subprefectul Gheorghe Achim l-a chemat la ordine pe viceprimarul Stefan, caruia i-a solicitat rezolvarea situatiei. Pana la urma, s-a gasit un spatiu – fostul birou senatorial al lui Luca Stefanoiu (cel cu scuza merelor verzi, dupa ce a ucis un copil in Baia Sprie). Cu chiu, cu vai, dupa ce a trantit o mapa pe masa si a racnit ca la usa grajdului, Stefan ar fi aprobat (de parca dadea din gradina lui) ca respectivul spatiu sa revina fostilor detinuti, numai ca... Luca Stefanoiu nu predase cheile. Probabil, era inca sub influenta merelor verzi si uitase de ele. Cu aceasta scuza perfecta, fostii detinuti politici s-au vazut din nou fara nicio speranta. Au sesizat insa faptul ca, pe str. Victoriei, casa in care odinioara PNTCD-ul avusese sediul, era libera si i-au solicitat lui Stefan acea casa. Totusi, desi cladirea era libera, Stefan a refuzat, motivand ca trebuie sa fie retrocedata. A fost din nou nevoie de interventia subprefectului Gheorghe Achim pentru ca respectiva casa sa devina sediul AFDP. In fapt, ea fusese folosita de consilierul local Ioan Fodo, drept depozit de... bere. A doua evacuare si greva foamei Povestea este departe de a se fi incheiat. Seful Spatiului Locativ, Gheorghe Fotonea, s-a aratat generos (tot asa, parca ar fi fost mosia lui) si le-a atras atentia fostilor detinuti ca pot ocupa... doar o camera, in conditiile in care la parter mai exista una, iar la etaj inca doua, toate fiind nefolosite. In plus, cladirea era complet lipsita de utilitati si necesita renovare. “Am cerut directorului Coros sa rezolve problema utilitatilor, insa ne-a scos afara, spunand ca imobilul va fi retrocedat si nu are bani sa investeasca. Asa ca ne-am descurcat cum am putut”, declara Silviu Dragomir. In prezent, situatia nu este prea roza. Atat Ovidiu Stefan, cat si Calin Coros afirma ca imobilul a fost revendicat de fostul proprietar si urmeaza a fi retrocedat. “Cladirea va reveni fostului proprietar. Dansii nu au sediu, stiu asta. Dar noi nu avem spatii libere, ganditi-va! Legile ne-au obligat sa vindem, iar acum toata lumea cere. Nu avem nici pentru noi. Corpul de control il tin in... subsol. Nu am facut investitii acolo, pentru ca era si culmea, la chiria modica pe care o plateau partidele... Iar dupa 2001, iar nu ne-am apucat sa reparam, cladirea urmand a fi revendicata”, a declarat Calin Coros. Nimeni nu mai are niciun spatiu liber, toti dau din umeri, iar cei care au suferit martirajul inchisorilor comuniste vor fi scosi din nou in drum. Halal respect al autoritatilor pentru cei care si-au pierdut tineretea la Gherla, Aiud, Pitesti, Balta Mare a Brailei etc! In aceste conditii, presedintele Silviu Dragomir anunta ca vor recurge la masura extrema: “greva foamei in fata Prefecturii, pana cineva va lua masuri”, spune presedintele AFDP. Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.