Fosta Preparație Săsar, între lux și decădere

Baia Mare, orașul Domnițelor, are o moștenire industrială importantă în clădiri distruse, ce au aparținut fostelor unități miniere. După închiderea mineritului și a combinatelor metalurgice, multe din locațiile acestor unități economice s-au degradat odată cu trecerea timpului. Halele s-au distrus și au mai rămas pereții, din care s-a furat tot ce se mai putea fura. Un astfel de  exemplu este pe bulevardul Independenței, înainte de reprezentanțele auto ce funcționează acolo.
Vă prezentăm o poveste fascinantă despre minerit, ruine, afaceri, pierderi financiare, poluare, de toate pentru toți.

În drumurile noastre spre zona Metro, am trecut pe lângă o ruină din categoria de mai sus. O fostă hală falnică a mai rămas doar cu pereți și mult moloz. Ea a aparținut fostei Preparații Săsar, o unitate ce a fost închisă la începutul anilor ’90.  Mergând spre ieșirea din municipiu, ne-am propus să facem un reportaj, un material despre acel teren și ce mai există pe el. Mare surpriză a fost că, de ceva vreme, pe hala-ruină a apărut un banner al unei agenții de imobiliare. Partea amuzantă  este că această  agenție se numește: „Lux-imobiliare”. O denumire  ce contrasta puternic cu realitatea din teren. Lux – ruină nu prea se po­triveau și ne-am propus să vedem ce se întâmplă pe acolo.

Înainte de  a vă prezenta situația momentului actual, facem câteva precizări sumare cu privire la  întâmplările de după 1989. Imediat după Revoluție,  au apărut multe tentative de reorganizare a activi­tății din mineritul maramureșean. S-a vorbit de modernizare, de in­vestiții... Și așa a început moderni­zarea. Preparația Săsar și-a dat obștescul sfârșit, după ce a func­ționat zeci de ani. Ea a fost  am­plasată între actualele bulevarde Victoria și Independenței, pe o suprafață de teren de mai multe hectare. Atunci, o parte din insta­lații au dispărut, iar moștenirea poluantă a fost lăsată de izbeliște. Compania Remin urma să facă mult discutatele modernizări etc.
A urmat  degringolada din mine­ritul neferos, ce a culminat cu închiderea din 2007. Compania Remin a ajuns într-o situație complicată și a început să vândă din activele nefolosite și incomode, mai ales. Deși pare incredibil, fosta platformă a preparației Săsar a fost vândută pe bucăți. Au apărut mai mulți proprietari și multe discuții, acuzații de afaceri cu blocuri și spații comerciale. Iar după acea perioadă mai tulbure, lucrurile s-au așezat, nu s-a mai vorbit de zonă, iar tabloul imobi­liar de acolo s-a tot degradat până a ajuns la forma de acum. Nu s-a construit nimic, nu s-a făcut nimic, iar cei care intră sau pleacă din Orașul Domnițelor privesc cu mirare zona ce contrastează puternic cu restul orașului.

De aceea, am hotărât să vorbim cu cei de la agenția luxoasă pentru a afla cine ar dori să cumpere acel loc, de la cine l-a cumpărat și de ce. Ne-am notat numărul de telefon de pe bannerul ce se întindea între două etaje ale clădirii dărăpănate și...am încercat.  Dar nu este așa de simplu să  vorbești cu o agenție imobiliară.

În fine, am reușit să avem o voce la celălalt capăt al telefonului. La început, vocea era a unui agent imobiliar, dar, în momentul în care a aflat că suntem din presă, s-a schimbat. A devenit oficială.  I-am prezentat domnului situația din teren. Un banner mare care îndemna lumea să cumpere un teren degradat. Am întrebat cine  este proprietar și de ce vinde și, mai ales, dacă știa de ce a cumpărat.
„Nu pot să vă spun cine este proprietar. Nu se fac astfel de lucruri. Dar ce fel de informații doriți? Faptul că este o hală distrusă, că terenul este cum este, se vede cu ochiul liber, faceți o poză și o puneți în ziar”, a spus cel de la agenție într-o notă ironică.
„Din câte știu eu, primăria nu a eliberat un PUZ acolo. Acum am aflat că este în lucru un astfel de PUZ și mai multe detalii puteți obține de la primărie”, a declarat cel de la  agenție, deși noi doream să vorbim cu proprietarul.

„Proprietarul, până nu e gata PUZ-ul din zonă, nu vă poate spune nimic. În acel PUZ este prevăzută construcția de blocuri pentru toată zona aia. De la Gold Plaza până la Dacia service. Deci, ca să înțe­le­geți exact. Clădirea de care vorbiți (ruina n.red.) este de vânzare. Noi am avut clienți interesați, dar, în momentul în care au ajuns la primărie, li s-a spus că, până nu e gata, un PUZ general sau unul local nu se va putea construi. Atunci, clienții nu au cum­părat ca să amenajeze. Proprietarul nu vă poate da mai multe amă­nunte. Din punctul de vedere al mediului, există niște discuții. Acolo va trebui excavat – cel care va cumpăra terenul - chiar dacă  va demola clădirea, va trebui să ia solul, care e contaminat, până la o adâncime bună. Din punctul de vedere al mediului, e greu de obținut avi­zele. Am înțeles că solul ăla conta­minat ar trebui dus pentru de­po­zitare, probabil cu trenul, undeva în sudul țării, unde există loc special pentru depo­zitarea solu­rilor contaminate. Dar proprietarul nu știe foarte multe despre situația de acolo. El știe că vrea să vândă terenul. A încercat de mult timp, dar clienții au renunțat, din cauza situației cu PUZ-ul din zonă. Dar, ca să vă ajut, orice proprietar se poate găsi în Cartea funciară. Cu 20 de lei (de fapt 40 de lei n.red.) puteți vedea cine e proprietar. Altfel, să vă mai spun, acolo au fost șase pro­prietari. O parcelă mai mică a aparținut patronului de la  Mara, a celui de la Inserv... To­tuși, care e rolul acestei inves­ti­gații?”, a spus cel de la agenție. Evident, nu s-a prezentat.

Ne-am dus a doua zi pe teren să vedem la fața locului ce a mai rămas din hala de la Preparația Săsar. Mare surpriză! Bannerul cu „Lux-imobiliare” a dispărut. Ne-a părut rău că nu am fotografiat, zilele trecute, când mergeam spre Metro.  Și, totuși, probabil cel care a luat bannerul mare jos nu a observat că mai este unul la capătul clădirii, mai mic și montat mai jos, mai puțin vizibil. Am făcut fotografii și am vizitat ce a mai rămas din ce-a fost pe acolo.
Am plecat, gândindu-ne cine ar cumpăra un astfel de teren contaminat până la cel puțin o jumătate de metru. Iar, când am aflat ce investiții ar trebui făcute pentru a respecta prevederile de mediu, întrebarea este mai mult decât evidentă. Chiar dacă ai putea construi acolo un bloc, să spunem, nu știm dacă ar merita o astfel de investiție.

Ne-am dus la Agenția pentru Protecția Mediului pentru a afla ce se poate despre acele terenuri care au aparținut Preparației Săsar și dacă vânzarea lor, într-o suită de proprietari, s-a făcut conform legii, cu mențiunile privind sarcinile de mediu existente pe teren.
La APM, Doamne ajută! Nimeni nu vorbește până nu faci cerere și trebuie să aștepți un răspuns până la zece zile. Parcă această instituție a rămas în anii ’90, atunci când orice informație era furnizată în așa fel încât să nu știi nimic. În fine. Poate cândva, undeva, vom primi și un răspuns la o chestiune pe care o puteam rezolva rapid, în câteva minute. Mai ales că erau în cunoștință de cauză. Asta e!

În încheierea acestui material, să mai spunem că am aflat cine ar fi proprietarul. Dar, până vom avea o confirmare oficială, nu vom deconspira. Putem zice că ar fi doi proprietari rămași. Unul dintre ei este un foarte cunoscut om de afaceri cu activitatea chiar în buricul orașului Domnițelor. Se mai spune că și Lidl ar fi avut, sau mai are, o bucată de teren. Pe par­tea spre Vivo. Rămâne de văzut.

O istorie a Preparației Săsar

Uzina de Preparare Săsar (UPS) a fost una din unitățile Remin unde s-a prelucrat minereul scos din minele maramureșene. Preparația folosea cianura în producție. Exista o secție care se numea Cianurație (cam în zona unde este actuala hală ruină n.red.).  Înainte de 1989, aici, la UPS se producea nămolul aurifer, dus la Phoenix pentru a fi rafinat. Și după Revoluție a fost la fel, dar a urmat închiderea unității. La începutul anilor 2000, se puteau vedea halele, Cianurația, secția de aglomerare, locurile unde lucrau cei care se pricepeau la aur și argint, tancurile în care era adus minereul măcinat cu bile de fontă. Multe secții cu un fir incredibil de conducte și canale. O uzină în sensul adevărat al cuvântului. Toate astea se puteau vedea după închiderea de la începutul anilor 2000, după care au intrat „în posesia” țiganilor veniți să recupereze metale. O altă mare afacere din care s-au făcut mari averi. În decursul anilor, am mers pe firul istoriei UPS și am vorbit cu foști muncitori. Toți ne-au povestit de secția de cianurare. Locul unde se folosea cianura în procesul tehnologic. După ce minereul era adus și măcinat, el era trecut prin mai multe faze tehnologice, după care se ajungea la cianură. Aici lucrau muncitorii meseriași. Totul era păzit, controlat, suprave­gheat. În această secție, se obținea pasta de aur ce era dusă la Phoenix. Pentru transportul acestui nămol foarte scump, erau asigurate măsuri de pază excepționale. Butoaiele cu acest nămol erau duse de mașini blindate. Mașinile trăgeau la o rampă ce dădea în secția de cianurație. Pe o distanță de vreo patru metri, erau cinci milițieni înarmați cu pistoale mitralieră. Măsuri foarte stricte. Cei din cianurație au fost cei mai expuși la cianura folosită în procesul tehnologic. La modul simplist spus, este ceea ce se folosește și astăzi în procesul de cianurație. Nimic nou sub soare!