Focurile din Joia Mare la Borșa

Nicoară MIHALI

Mircea CRIȘAN

Borșa fiind ultimul avanpost al Maramureșului, la interferența cu alte țări etnografice, Țara Năsăudului și Țara Bucovinei, păstrează și astăzi obiceiuri, ritualuri, practici care s-au pierdut demult în alte zone ale țării. Dintre acestea, enumerăm focurile care se fac de Paști, la Rusalii, la Sânziene și de Sfântul Dumitru. Reminiscențele unei lumi precreștine se regăsesc în așa-zisul obicei al Paștilor Răcmanilor, care vin pe pământ în Joia Mare și pleacă pe tărâmul celălalt de Rusalii.

Scriitorul Nicoară Mihali lucrează de mai bine de cinci ani la o lucrare de sinteză etnografică intitulată „Sărbătorile focului la români”, pornind de la fascinanta poveste a făcliilor din Nopțile de Sânziene, care amintesc despre istoria dacilor, și până la focurile aprinse în memoria celor duși pe lumea cealaltă. Toate acestea își au punctul de pornire în obiceiurile și tradițiile specifice Borșei.

Dacă de alte dăți am vorbit despre obiceiuri inedite din Borșa, legate de umblatul în tez, unde copiii, în noaptea Învierii, purtând o trăistuță, intră din casă în casă și vestesc Învierea lui Iisus, spunând gazdei: „Hristos a Înviat!”, iar gazda casei îi răsplătește întotdeauna cu câte un ou roșu, precum și obiceiul „Datul pe huțuță” (ce reprezintă blestemul aruncat asupra lui Iuda, trădătorul lui Iisus, care s-a spânzurat de un copac), acum vom aminti despre un obicei inedit din Joia Mare.

La miezul zilei din Joia Mare, pe toate dealurile din Borșa, alte dăți și pe văile Țistei și Vișeului, se fac focuri în fața casei, închinate celor plecați în lumea de dincolo și venirii pe pământ a răcmanilor. Cu toate că legile bisericești interzic din Sâmbăta lui Lazăr să se mai facă parastase și pomenirea morților, până după Înviere, în Borșa această interdicție nu prea se ține, ceea ce ne arată că obiceiul precreștin are rădăcini adânci în viața localnicilor. Gospodinele, de cu dimineață, frământă o turtă făcută din făină, sare și ulei, o turtă de post, pe care o pun la cuptor și o așază pe masă înainte de a aprinde focul. Pe masă se mai aduce o găleată de apă și câteva ouă fierte nevopsite.

Stăpâna casei rostește un fel de incantație: „Joi Mare să tot fie/ Rusalii să nu mai zie”. Pentru că mulți dintre locuitorii Borșei de pe dealuri au mormintele așezate în proximitatea gospodăriilor, focurile se fac chiar în apropierea acestor morminte. Pe mormânt se pune turta albă de post care se frânge în mai multe bucăți și se pomenește numele fiecărui mort.

Acest ritual este unul fără preoți. Apoi, din găleată se ia câte o cană de apă și se aruncă pe mormânt, pronunțându-se numele fiecărui mort din familie. După acest ritual, întreaga familie se așază la masa de lângă foc și se ospătează cu turtă, cu ouăle fierte și cu apa proaspătă adusă de la izvor în dimineața zilei respective. Ca pomenirea morților să fie pe deplin auzită pe lumea cealaltă, se invitau văduve la masă, săraci și copii orfani. Apoi, o femeie din nou spune un fel de incantație :„Zâniți și beți apă că sunteți însetați după muncile cu care vă răsplătiți păcatele”. Este un mesaj care se transmite celor din cealaltă lume.

La această masă sunt invitați și răcmanii, care sunt niște duhuri, niște paznici ce-i păzesc pe oamenii plecați pe lumea cealaltă. Ei postesc tot anul și vin pe pământ în Joia Mare și stau alături de morți până în ziua de Rusalii, când dispar de pe pământ. În această perioadă, în credința celor din Borșa, există o interferență între cele două lumi. După stingerea focului, femeile se apucă să frământe pasca pentru Paști, iar cojile ouălor rămase sunt aruncate seara pe ape curgătoare, care vor servi drept hrană răcmanilor, al căror Paști au loc exact la 3 săptămâni după Joia Mare. Este o metodă de a-i îmbuna pe răcmani, de a fi mai înțelegători și mai grijulii cu cei plecați pe lumea cealaltă.

Tot în Joia Mare, femeile coc o turtă din făină de ovăz care a fost frământată în Lunea Mare și aluatul ei s-a acrit. Această turtă se coace și se pune în apă curată de izvor, adusă în dimineața zilei de Joi, într-o bărbânță de lemn, însoțită de o creangă de leuștean. În ziua Învierii, familia aduce această apă acrișoară și o pune pe masă alături de pasca și vinul sfințite. Băutura respectivă se numește tisăliță, vine de la cuvântul slav Kyselyka, care înseamnă acru, iar cuvântul a fost preluat din fondul dacilor. Apa aceasta, reîmprospătată din când în când, este considerată o băutură de cinste pentru întreaga familie și o duc femeile la muncile de vară și bărbații când pleacă la coasă. Dacă turta n-a fost coaptă în Joia Mare, tisălița respectivă se strică și este cuprinsă de mucegai. De aceea, ca să reziste un an întreg,  este obligatoriu ca tisălița să fie preparată numai în Joia Mare.

Tot acum se prepară o prăjitură evreiască numită kigălă. Se face un aluat ca din cozonac, se întinde pe masă, se pune mac, brânză de vacă, ulei, nucă și gem de prune, se rulează și se pune la cuptor. Pentru mulți borșeni, dacă lipsește kigăla de lângă pasca și vinul sfințite înseamnă că nu au trăit cum se cuvine sărbătorile.

Tot acum, în Joia Mare, este desfăcut războiul de țesut. Pânza trebuie să fie gata. Se spune că, dacă spata rămâne cu firele în ea, înseamnă că gazda casei va muri cu gura căscată. Tot acum, în seara din Joia Mare, se fac și trei vrăji: din făina de mălai, fetele fac niște biluțe pe care le coc și le ung cu smântână. Aceste biluțe din făină de mălai vor fi date de mâncare unei pisici care a fost flămânzită din ziua de luni. Fiecare biluță are numele unei fete, iar când se dă drumul la pisică, în funcție de biluța pe care o alege, înseamnă că acea fată se va mărita în acest an. Tot în Joia Mare se leagă foarfecile și andrelele, ceea ce înseamnă că se leagă gura lupilor pentru a nu ataca turmele de oi de la stână. Iar spre seară, fetele sunt legate la ochi și sunt puse să numere stâlpii de lemn dintr-un gard. Dacă stâlpul cu numărul 9 mai are coajă, se va mărita cu un om bogat, iar dacă stâlpul este într-o parte va avea un bărbat bețiv.

Tiliana Timiș-Buric, în vârstă de 70 de ani, ne-a povestit toate acestea și la o parte din ele am asistat cu camera de filmat. Tot ea a încheiat cu vorba bătrânilor „la văleatul (sfârșitul n.red) lumii se vor așeza dealurile și se vor ridica gropile (adică cei săraci vor fi una cu cei bogați în ziua de Paști), iar dacă oamenii nu se vor înțelege între ei și nu vor aprinde focuri în amintirea morților, vor vedea multe păsări cu clonț de fier adunate pe cer!”.