De la carul cu boi, la Politica Agricolă Comună şi piaţă unică

Din ce în ce mai puţin populată, România începe să devină o Bonanza pentru agricultorii bogaţi ai lumii. Deşi încă complicat să investeşti în ţara noastră, din cauza condiţiilor economice şi a potenţialelor ţepe, perspectivele crizei alimentare la nivel global determină oamenii de afaceri să caute posibilităţi de cumpărare şi de arendă pe suprafeţe cât mai mari. La ce buget are Comisia Europeană pentru Politica Agricolă Comună, este evident că va deveni în scurt timp, o oportunitate de afaceri din cele mai profitabile.

Acum, ce facem noi pentru a ne pregăti pentru un nou tren al dezvoltării? În primul tren, prima alocare financiară pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, succesul cel mai mare a fost absorbţia de fonduri europene sub forma plăţilor directe, dar şi cea a fondurilor pentru dezvoltare prin SAPARD şi ulterior PNDR. S-a învăţat în primă fază cum să se dezvolte afaceri în agricultură, acum trebuie să învăţăm să ocupăm proziţii economice în piaţă şi să le menţinem.

Din 2014, vor curge noi surse de finanţare pentru dezvoltare care vor trebui utilzate mai inteligent. Marele câştig al deţinerii unui post de comisar, al lui Cioloş la DG Agri, este menţinerea aceluiaşi nivel de finanţare pentru 2014-2020, chiar dacă am arătat că nu îi putem cheltui.

Pentru Maramureş, potenţialul este evident în ceea ce priveşte creşterea animalelor, pomicultură şi resursele pădurii. Acum ştim că problema principală din tot lanţul, de la producător la consumator, este structura lanţului de producţie sau filierei de produs. Intermediarii câştigă mai mult decât producătorii, unele verigi pe sectoare lipsesc, iar piaţa de desfacere este viciată de lanţurile de supermarket, produse de proastă calitate şi ieftine şi chiar de consumatorul needucat. Mai mult, penalizarea producătorilor care produc prost şi cu multe E-uri este departe de a se întâmpla.

Cum putem să ne dezvoltăm? Soluţia stă tot în asociere, dar şi în utilizarea finanţărilor europene, fără de care nu putem să facem nimic. O oportunitate de care vreau să vorbesc şi de care mă voi ocupa personal să funcţioneze este dezvoltarea locală prin GAL-uri. Grupurile de Acţiune Locală sunt asociaţii de interese atât ale privaţilor, cât şi ale autorităţilor locale, dar şi ONG-urilor care au la dispoziţie nişte fonduri europene pentru dezvoltare. Plecând de la premisa că oamenii locului ştiu mai bine în ce direcţie să meargă cu dezvoltarea, UE a alocat fonduri pentru asemenea Asociaţii. Practic, oamenii au posibilitatea de a intra în aceste mici ”APDRP”-uri pentru a accesa finanţări menite să creeze plus-valoare şi locuri de muncă. Chiar dacă în unele locuri a trebuit ca politicul să fie promotorul acestor iniţiative şi există un interes pentru gestionarea acestor fonduri, utilitatea acestei modalităţi de dezvoltare locală este indiscutabilă.

România va ajunge să aibă aproximativ 200 de GAL-uri, deşi numai vreo 120 vor avea finanţare însă, cel mai probabil, vor gestiona din ce în ce mai mulţi bani şi vor oferi finanţări pentru fermierii cei mai îndrăzneţi şi cu proiecte. Un prim pas este învăţarea, pentru că până nu vezi ce fac alţi fermieri în vest, nu ştii că stai pe o mină de aur. Aceste GAL-uri nu au însă foarte mulţi bani pentru ce nevoie de finanţări sunt la nivel local, şi atunci soluţia este asocierea cu GAL-uri din Occident. Acest model poate oferi o soluţie pentru desfacerea pe pieţe unde numai occidentalii au acces sau la un management şi marketing care permite funcţionarea cu profit.

Avem însă o problemă: chiar dacă sunt pe piaţă bani europeni, fermierii, în marea lor majoritate, nu au posibilitatea să îi acceseze pentru că trebuie să pună şi el cam jumătate în afacere, ceea ce e foarte dificil. Soluţia la această problemă o constituie tot asocierea. Occidentul a ajuns la o limită de utilizare a capitalurilor pe care le deţin, Africa e periculoasă, Ucraina şi Rusia nu sunt prea atractive, nevoia de produse de calitate e mare, iar teren cu densitate mică pe cap de locuitor numai noi mai avem. Deci, avem un avantaj de folosit în negociere şi acesta trebuie să fie folosit.

În acest fel văd eu dezvoltarea spaţiului rural românesc prin aducerea laolaltă a intereselor noastre, ale fermierilor maramureşeni, cu cele ale marilor producători europeni de pe piaţa agro-alimentară, asociere din care va rezulta finanţarea aproape 100%, fiind cerută înapoi doar seriozitate şi calitate. Nu uitaţi, că în scurt timp, vom ajunge la aproximativ 700 de euro pe ha, în zonele montane...