Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Florin Tătaru - P.S.D. sau drumul de la Parlament la Primăria Băii Mari
După ce a pulverizat PDL-ul aflat la acea vreme la putere, Florin Tătaru a reprezentat în Parlamentul României P.S.D Maramureş, implicându-se într-o intensă viaţă de partid. Astăzi, după o experienţă politică la vârf, Tătaru construieşte cu colegii de partid organizaţia municipală a PSD la Baia Mare. Organizaţia aceasta aparţine unui oraş în care cetăţenii gândesc social-democrat şi-n care valorile acestei doctrine se vor regăsi în folosul comunităţii după alegerile locale din 5 iunie 2016.
PSD Baia Mare propune o listă de consilieri care vine dinspre societatea civilă, cu valori cetăţeneşti certe, lucru fără precedent în politica din Baia Mare.
Ca „vârf de lance” al acestui demers politic, Florin Tătaru va fi primarul cetăţenilor şi nu al manipulărilor care s-au practicat în spectrul politic băimărean. Ca primar, Tătaru are de susţinut viaţa cetăţenească şi de eliminat, dincolo de ceea ce există în politică: arta minciunii (pe care o folosesc politicienii în mod aberant), de aruncat la gunoiul istoriei ultimilor ani PATOLOGIA MINCIUNII care a făcut ravagii în Baia Mare, care a născut idei aberante ce şi-au dovedit totala ineficienţă.
Tătaru va fi primarul Băii Mari adevărate, cea pe care o simt cetăţenii, dispreţuind clasa politică.
Reporter: Cum pregătiţi organizaţia PSD Baia Mare pentru alegerile locale din 5 iunie?
Florin Tătaru: „Au fost deschise porţile partidului pentru toţi băimărenii care doresc să se implice şi să aibă un rol activ în politică, la nivel local. Asta presupune discuţii cu cetăţenii, deschiderea canalelor de comunicare cu toţi simpatizanţii şi aderenţii noştri. Campania noastră, a PSD Baia Mare, se alimentează din aceste discuţii şi întâlniri pe care le avem. În afară de idei şi strategii, se degajă liderii şi purtătorii de mesaje. Structural vorbind, organizaţiile locale şi organizarea pe zone a municipiului, au o foarte mare importanţă în acest demers. Timpul este foarte scurt, dar ne-am angajat să muncim cu eficienţă maximă. Echipele se formează din mers, dar vă asigur că vom fi pregătiţi! Mesajul nostru de partid şi civic e unul singur: NE-AM SĂTURAT DE MINCIUNĂ! VENIM LA PRIMĂRIE!”
Reporter: Domnule Florin Tătaru, sunteţi preşedinte interimar al PSD Baia Mare şi vă aflaţi în postura de a reconstrui organizaţia. Cu ce dificultăţi vă confruntaţi şi în ce stadiu se află procesul acesta de reconstrucţie?
Florin Tătaru: Ne aflăm într-o perioadă a identificării, revitalizării şi consolidării organizaţiilor locale din municipiu. Purtăm discuţii cu membri de partid, identificând astfel toate problemele existente pe fiecare stradă şi în fiecare cartier al oraşului. Oamenii se confruntă cu o multitudine de greutăţi generate de o administraţie haotică şi păguboasă pentru oraş. E părerea membrilor noştri de partid. Am reuşit, pas cu pas, să construim o echipă în care activismul defineşte activitatea organizaţiei. În acest context pot să spun că organizaţia PSD Baia Mare are personalitate şi e gata de o luptă politică ce se va declanşa odată cu campania electorală din luna mai.
Tot în acest context suntem apţi să declanşăm alegerile în organizaţie. Vă precizez că, în premieră pentru PSD, în teritoriu vom avea un vot direct ce se desfăşura pe parcursul a 10 ore, fiecare membru al organizaţiei noastre putând să-şi exercite opţiunea pentru alegerea preşedintelui PSD Baia Mare. E un exerciţiu de democraţie necesar şi obligatoriu, doarece legitimitatea preşedintelui ales se va regăsi la votul din 5 iunie, acesta candidând la funcţia de primar al municipiului Baia Mare.
Reporter: Să înţeleg că veţi candida?
Florin Tătaru: Bineînţeles că voi candida şi la funcţia de preşedinte, iar dacă voi fi ales, îmi voi asuma responsabilitatea unei candidaturi la primăria municipiului Baia Mare. E un pas pe care îl fac cu multă seriozitate şi maturitate, într-un partid care va pune umărul la dezvoltarea municipiului nostru. Eu ca primar voi fi reprezentatul tuturor băimărenilor! Vom duce această bătălie politică pe două fronturi: candidatura la Primărie şi candidatura pe listă de consilieri în Consiliul Municipal, unde cred că vom avea rezultate foarte bune.
PSD Baia Mare este decis să obţină victoria în alegerile locale cu sprijin cetăţenesc, cu un înalt grad de comunicare a activiştilor noştri cu toţi băimărenii, în aşa fel încât în Baia Mare să nu se mai producă o fractură păguboasă, cum a existat în ultimii 5 ani între executivul primăriei, consiliul municipal şi băimăreanul de rând. De fapt vocaţia social-democraţiei ţine de omul simplu şi împlinirea aspiraţiilor lui spre mai bine.
A consemnat Dorin Dobrotă
Cu forţă, civism şi pricepere pentru Baia Mare!
Candidatul PSD la funcţia de Primar al Municipiului Baia Mare, Florin Cristian Tătaru
VIITORUL DEVINE PREZENT
Voi fi primarul Băii Mari începând cu 6 iunie 2016, prin votul băimărenilor, care vor trăi în oraşul de la poalele Dealului Florilor, având o administraţie municipală unde vocea fiecăruia dintre cetăţeni va conta. Nu cred că putem avea un oraş BOGAT decât dacă şi cetăţenii acestuia sunt bogaţi.
Un oraş BOGAT cu cetăţeni săraci e o aberaţie pe care o trăim în Baia Mare de câţiva ani. Voi schimba lucrurile în sensul corect!
Baia Mare e un oraş în care oamenii veniţi din alte zone fie rămân aici, fie odată plecaţi îşi doresc să se întoarcă.
Voi fi primarul care va atrage atât investitorii, cât şi oamenii simpli.
Fără cunoaştere nu există iubire faţă de cetăţeni! Dacă înveţi, dacă te apropii de istoria oraşului nostru, dacă-ţi trăieşti copilăria aici, dacă-ţi desăvârşeşti studiile oriunde altundeva, dar te întorci să-ţi pui puterile şi cunoştinţele în folosul comunităţii, îţi întemeiezi FAMILIA şi-ţi creşti copiii aici, e un semn că Baia Mare îţi aparţine şi TU îi aparţii!
Am parcurs aceste etape ale vieţii. E timpul ca prin tot ce am acumulat în zeci de ani să-mi spun cuvântul decisiv în folosul comunităţii noastre.
Voi fi primarul care va folosi elementele meritocraţiei, dialogul şi democraţia co-participativă în folosul băimărenilor.
Pentru mine Baia Mare este matricea existenţială a lumii. Aici e strada care mă ducea către şcoală, aici e spitalul unde alergam de câte ori mă chinuiau bolile copilăriei, aici e şcoala unde am învăţat!
Aceste trei elemente: „Şcoală, Stradă, Spital” vor fi datele problemei în dezvoltarea oraşului. Fără acestea nu avem liniştea cetăţenească pentru a dezvolta segmentul de locuinţe, locurile de muncă şi nu în ultimul rând de a sprijini CULTURA care defineşte în mod fericit oraşul nostru.
Vă spun în finalul acestui text (care e o declaraţie de fidelitate şi dreptate faţă de oraşul nostru şi faţă de toţi cetăţenii lui) că Gara acestui oraş a fost spaţiul plecărilor şi al întoarcerilor mele, că această Gară a fost locul unde au ars în tinereţe visele mele. Din această ardere mi-am construit certitudinile.
Astăzi e timpul ca oraşul să fie pentru mine spaţiul în care arderea viselor să devină certitudine pentru toţi cetăţenii. Gara e undeva departe. Oraşul copilăriei mele, oraşul plecărilor mele este ORAŞUL MEU, ORAŞUL DEFINITIV, oraşul în care voi construi, împreună cu cetăţenii, certitudini pe fundaţii solide şi nu VISE transformate doar în cenuşă!
Baia Mare este Oraşul. Restul sunt doar locuri de trecere!
Voi fi primarul acestui oraş pentru că îmi doresc şi pentru că pot face paşi solizi pentru prezentul nostru, în respect faţă de trecut!
Zi de zi prezentul se transformă în trecut, în istorie comunitară, VIITORUL DEVENIND PREZENT. Din iubire faţă de cetăţeni, prin cunoaştere, voi fi PRIMAR al Băii Mari, cu sprijinul băimărenilor!