Flautul fermecat al caritatii

Este unul dintre cei mai cunoscuti sigheteni si cei mai talentati muzicieni pe care i-a avut Maramuresul. Nagy Istvan Zsolt a sustinut concerte in aproape toate capitalele europene, reusind astfel sa adune donatii de peste 3,5 milioane de Euro pentru sectia de pediatrie a spitalului Sighet. Nagy Istvan Zsolt s-a nascut in 1960, la Sighet. Studiile primare le-a urmat tot la Sighet, iar gimnaziul, la Liceul de Muzica din Cluj Napoca, pe care l-a absolvit in 1979. Este admis, apoi, la Conservatorul „George Dima” din Cluj, unde reuseste sa absolve anul I la clasa profesorului Gavril Costea, la flaut si pian. Anul doi il continua la Conservatorul din Zurich, la clasa profesorului Jaunet Andre, cu care face flaut si compozitie. Studiaza teorie muzicala cu Sandor Veres, student si discipol al lui Bela Bartok. Termina conservatorul in 1986, cu diploma „Magna cum laude”. A sustinut concerte in mai toate capitalele europene. In ultima vreme, compozitori moderni de renume, precum Sandor Veres, Szutzer sau Nadelmann, i-au dedicat lucrari pe care le-a interpretat in prima auditie. Reporter: Va simtiti mai apropiat de Sighet sau de Zurich? Nagy Istvan Zsolt: Acum cativa ani, as fi raspuns ca da, ma simt mai apropiat de Sighet. Dar astazi, nu, pentru ca am o fetita care traieste in Zurich. Daca as avea doua inimi, atunci ar fi cate una si acolo, si aici. Cumva, sigur ca, fiind orasul meu, i-am spus si doamnei primar asta, imi este drag si, atat cat pot, ajut Sighetul. Rep.: Care au fost motivele care v-au determinat sa initiati activitatea caritabila la spitalul Sighet? N.I.Z: Am fost pacientul doctorului Wirtz, am revenit dupa multi ani acasa si am constatat ca spitalul de copii din orasul in care m-am nascut este in mare suferinta. L-am revazut cu drag pe doctorul Wirtz si, atunci, mi-a incoltit in minte ideea ca, impreuna cu noii mei prieteni din Elvetia, putem face ceva durabil. Am avut, apoi, sansa ca, in anul 2000, sa o cunosc pe Eugenia Godja, primarul municipiului, iar parteneriatul nostru a devenit mult mai constructiv, mai eficient si orasul s-a bucurat de ajutorul nostru substantial. Acum, l-am cunoscut si pe tanarul viceprimar Ovidiu Nemes, care mi-a facut o impresie placuta. Rep.: A fost greu sa adunati atatea personalitati in jurul acestui proiect? N.I.Z: Nu. Muzica m-a ajutat sa ma apropii de cei care sunt membrii asociatiei. Muzica a fost si ramane un limbaj universal, in masura sa apropie suflete. Am dat sute de concerte pentru copiii din Sighet, reusind, astfel, sa facem donatii de peste 3,5 milione de Euro. Pot spune ca flautul meu este cu adevarat fermecat. Rep.: Ati sustinut concerte de caritate si in Romania? Exista vreo diferenta intre publicul roman si cel elvetian, de exemplu? N.I.Z: Da, am sustinut concerte cu formatii profesioniste la Sighet, Targu Mures, Cluj. Am mai cantat impreuna cu copiii de care ma ocup la Sighet si la Baia Mare. Romanii sunt mai sensibili, am observat si la Cluj, si la Targu Mures, publicul este educat, dar are si o doza de rigiditate mostenita, probabil, din perioada comunismului. Rep.: Se spune ca nu se poate trai din muzica. Dvs., dimpotriva, prin muzica, adunati bani pentru altii. Cum se impaca arta cu caritatea? N.I.Z: E greu sa traiesti din muzica. Pentru asta, trebuie sa fii un superstar, precum Pavarotti. Eu am avantajul ca pot sa cant si sa strang bani din care sa facem donatii pentru copiii din Sighet. Cantand, am reusit sa deschid sufletele si buzunarele unor elvetieni care, pe langa bogatie, pretuiesc la fel de mult si activitatea de caritate. Arta, pentru mine, este ceea ce se intampla cu un diamant in mainile unui maestru slefuitor si am sa va raspund altfel, citandu-l pe Albert Schwertzer, laureat al premiului Nobel pentru pace prin anii ’50, care spunea ca „trebuie sa ne dam seama cat mai repede ca sensul vietii este acela de a-i ajuta pe semenii nostri”. Rep.: E inteles gresit conceptul de caritate in Romania? Vi se pun piedici in aceste actiuni? N.I.Z: Si eu, si profesorul Fanconi ajutam cu drag, dar ma deranjeaza cand oamenii isi fac singuri probleme, pun bariere si fac ajutorul nostru, totdeauna, mai greu. Nu stiu, poate va dura inca 20-30 de ani pana oamenii o sa-si dea seama ca ce facem la Sighet facem pentru noi si pentru copiii nostri. Pun bariere, in loc sa lase ca ajutorul nostru sa ajunga unde e nevoie. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro