Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Distrugerea pe care o sufera Grecia in prezent este pe cale sa asume proportiile unei calamitati nationale, o calamitate care prin flacarile ei funeste pune in umbra ceea ce s-a intamplat recent si in Italia. In Grecia, ca si in Italia, focul nu a izbucnit din cauze naturale. L-au aprins sabotori sau vandali care, prin motivatiile lor tenebroase, se complac sa violenteze natura, sa reduca vegetatia la stadiul de cenusa si chiar sa ucida. Au existat peste 50 de morti in Grecia din cauza incendiilor. Sceleratii incendiilor au fost asimilati cu teroristii si au fost invocate din partea statului masuri de prevenire si de reprimare adecvata cu amenintarea pe care o reprezinta ei. Este evident in ceea ce priveste atat Italia, cat si Grecia ca fata de incendiatori pedepsele sunt insuficiente si sunt rareori ispasite si ca magistratura pacatuieste printr-o indulgenta oarba atunci cand eticheteaza drept delict din imprudenta un act din care rezulta ruina si doliu. Trebuie lasata la o parte piromania, un termen care evoca tulburari mintale. Aici este vorba de altceva, este de parere semnatarul articolului din ziarul Il Giornale, Mario Cervi, preluat de Rompres. Politica prin flacari Despre acest lucru se discuta in prezent in Grecia. Din pacate se intampla - dar este inevitabil - ca politica sa se infiltreze in aceste evenimente. Un dezastru uman, ecologic si economic in acelasi timp se repercuteaza asupra guvernului si asupra autoritatilor, avand in vedere ca sunt frecvente, si de cele mai multe ori justificate, protestele din cauza incetinelii si birocratiei cu care se acorda ajutor. Bipolarismul grec este de semn contrar celui italian. In Italia centrul-stanga guverneaza, iar centrul-dreapta este in opozitie. In Grecia, guverneaza moderatii premierului Costas Karamanlis, iar in opozitie sunt socialistii lui Giorgios Papandreou. Mostenitori, atat unul cat si celalalt, al unor dinastii politice care domina tara de peste jumatate de secol. La aceasta trebuie adaugat faptul ca grecii vor merge la vot la 16 septembrie, pentru a alege noul Parlament, iar Karamanlis este favorit in sondaje. In aceste imprejurari, focul poate deveni, pentru socialisti, ‘’foc prietenesc’’, permitand sa se traga prin tir apropiat asupra guvernului. In opinia semnatarului articolului, discursul trebuie adus in afara mlastinii politicii marunte. Intr-un moment in care flacarile apropie Grecia si Italia, se impune o concluzie: societatea careia ii apartin italienii si grecii, legislatiile si institutiile care guverneaza Occidentul nu sunt potrivite pentru a combate asa cum se doreste si cum ar fi necesar fenomenele criminale ale acestor vremuri. Nu sunt potrivite sa infrunte extinderea si prosperarea criminalitatii organizate - a carui grad de periculozitate nu este evaluat suficient de lege si de oamenii legii. Exista cu siguranta situatii europene care necesita o actiune si o mentalitate foarte actualizate. A se avea in vedere incendiatorii. Este nevoie de o actiune si o mentalitate care sa nu pacatuiasca prin utopism si lipsa de rigurozitate in aplicarea legilor si disciplinei, sau prin tolerarea nerespectarii lor, cu permisivitate. Ineficienta ‘’Tragedia din Peloponez spulbera sperantele guvernului’’, titreaza acelasi Il Giornale, in articolul semnat de Nicola Crocetti. Catastrofa a generat indignare si polemica: victoria liderului de centru-dreapta Karamanlis, pana acum in net avantaj, risca acum sa se spulbere. Rugul enorm din Peloponez risca sa spulbere si sperantele de victorie ale partidului Noua Democratie, formatiunea care guverneaza Grecia din 2004, in cadrul alegerilor anticipate din 16 septembrie. Liderul centrului-dreapta, Costas Karamanlis, le-a convocat anticipat convins fiind de o victorie usoara in fata rivalului PASOK condus de Giorgios Papandreou. In realitate, el a fost constrans de scandalul titlurilor de stat izbucnit in primavara, o mare speculatie asupra fondurilor de pensii ale unor categorii de lucratori in care au fost implicate persoane de prima marime din guvern. Anticipand alegerile, Karamanlis a reusit sa impiedice sa fie facute publice concluziile comisiei de ancheta care a investigat scandalul. Liderul centrului-stanga nu a exclus ca in putinul timp care mai lipseste pana la 16 septembrie sa se intample ceva care sa influenteze campania electorala. Dar nici in cele mai negre cosmaruri ale sale nu si-ar fi putut imagina tragedia imensa care s-a abatut asupra Greciei zilele acestea. Ceea ce parea o victorie facila si scontata pare acum indepartata. Intregul popor grec este furios din cauza dovezii de ineficienta oferita de guvernul elen in aceste imprejurari. Ziarele si televiziunea ‘’atata focul’’ - daca este permisa aceasta expresie in actuala situatie. Acuzatiile aduse guvernului sunt foarte grele: nepregatire sau absenta totala a masinii statului, lipsa de coordonare in ajutoare, elicoptere si Canadair inexistente sau sosite prea tarziu. Imaginile de la incendiile care se propaga zi si noapte prezentate de televiziunile publice si private sunt extrem de dezagreabile, iar comentariile oamenilor imposibil de redat. Incendiul care a afectat Olimpul si faptul ca guvernul nu a fost capabil sa protejeze locul cel mai sacru al Greciei, alaturi de Partenon, nu este usor de iertat celor care se fac vinovati. Caricaturistii au material din abundenta. Cea mai feroce este caricatura publicata de un cotidian care il infatiseaza pe Karamanlis ce tine in mana simbolul partidului sau - initialele N si D care au la mijloc o torta aprinsa - si care le striga disperat oamenilor sai: ‘’Schimbati-l!’’. Un vot „ars” Un consiliu al ministrilor care a avut loc duminica, 26 august, dimineata, asigurarile formale de interventie si tot atatea acuzatii formale aduse unor piromani neidentificati nu au linistit pe nimeni. Este foarte greu de crezut ca toate acestea nu se vor reflecta asupra votului apropiat. Cu toate acestea, pana in urma cu patru zile, Karamanlis ‘’dormea linistit’’. Indicele sau de popularitate il vedea in avantaj cu 15 la suta fata de rivalul Papandreou. Sondajele acordau partidului ‘’Noua Democratie’’ 61 la suta din intentia de vot, comparativ cu 24 la suta pentru PASOK. Ultimele sondaje dau acum ‘’Noua Democratie’’ in avantaj cu ceva mai mult de un procent. Singura speranta care i-a mai ramas lui Karamanlis este imaginea slaba a rivalului sau, un politician lipsit de charisma. Giorgios Papandreou este al treilea descendent direct al familiei care conduce un partid politic. Bunicul sau, tot Giorgios, era un politician de centru-dreapta, un conservator luminat, artizanul, in prima jumatate a anilor ‘60, al unor reforme care au speriat palatul regal si armata, determinand un grup de colonei sa organizeze in 1967 o lovitura de stat. Timp de sapte ani Grecia, care deja in ultimul secol a cunoscut alte circa zece lovituri de stat, a fost guvernata de o junta militara. Fiul lui Giorgios Papandreou, Andreas, economist de renume, a fost unul dintre oponentii feroce ai regimului coloneilor. Constrans la exil mai intai in SUA, apoi in Canada, s-a reintors in Grecia dupa caderea juntei, in 1974, si a fondat PASOK, a preluat puterea si a pastrat-o timp de multi ani. La moartea lui Andreas, partidul a trecut la Kostas Simitis, care a fost invins de Costas Karamanlis - la randul sau nepotul marelui om de stat cu acelasi nume - in 2004. Din 1974, toate partidele grecesti care au mers la vot cu un avantaj, fie chiar minim in sondaje, au invins intotdeauna. Dar de data aceasta, rugul imens cu cei 60 de morti ai sai risca sa schimbe scenariul.
Il Giornale
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.