Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Finanțare de 5,8 milioane de lei pentru două proiecte aprobate de MDRAP, în Botiza
Două contracte de finanțare extrem de importate au fost semnate, la Botiza, în urma proiectelor depuse de administrația locală la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua. În cadrul unei ședințe de Consiliu Local, la care a participat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, aleșii locali din Botiza au fost informați despre finanțările care vin spre comunitatea pe care o reprezintă. Primul contract semnat face referire la alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, în sumă de 4.923.557,00 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare drumuri de interes local în Botiza, județul Maramureș”. Valoarea totală a investiției este de 5.365.052,00 lei, iar cheltuielile aferente contribuției de la bugetul de stat sunt cele prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea 89/2015.
Un al doilea contract semnat la Botiza, cu o finanțare în sumă de 777.835,69 lei, se referă la realizarea obiectivului „Construire poduri în comuna Botiza, județul Maramureș”. Valoarea totală a investiției este de 941.498,04 lei și a fost aprobată prin ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 3680/2017, privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului național de dezvoltare locală, pentru județul Maramureș, în perioada 2017 – 2020.
Primarul comunei Botiza, Florea Poienar a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean, Gabriel Zetea, pentru prezența în sânul comunității, dar și pentru întregul ajutor acordat administrației locale și locuitorilor din Botiza, în ultimii ani. „Șeful administrației județene a fost alături de noi atât din calitatea de președinte al Consiliului Județean, cât și din cea de vicepreședinte, în anii trecuți. În ceea ce privește finanțările aprobate în Botiza, sunt mândru de faptul că, în Maramureș, contractul pentru asfaltare a fost primul semnat la nivelul județului nostrum, pe PNDL2. Avem depuse alte două proiecte la MDRAPFE, unde sperăm să obținem finanțare, respectiv reabilitarea clădirii Primăriei, cu amenajarea unui dispensar uman la parter, dar și construirea unui Centru de Tradiții Rurale”, a declarat primarul comunei Botiza.
Despre frumusețile comunei Botiza, hărnicia primarului Florea Poienar și proiectele de investiții derulate de administrația locală, șeful administrației județene a avut doar cuvinte de apreciere. „Botiza este una din localitățile reprezentative pentru Maramureșul Voievodal. Tradițiile Maramureșului nu își pot găsi nicăieri o casă mai bună și, de aceea, avem obligația de a munci împreună, autoritățile județene și cele locale, pentru a valorifica proiectele de dezvoltare locală. Apreciez concordia și pacea politică din cadrul Consiliului Local Botiza și țin să îi felicit pe toți pentru faptul că pun mai presus interesul comunității decât reprezentarea politică. Îl felicit pe Florea Poienar pentru proiectele depuse și finanțate și îl asigur de faptul că se va bucura, în continuare, de sprijinul Consiliului Județean Maramureș. După finalizarea lucrărilor de canalizare, aducțiuni de apă, canal, cămin cultural și drum comunal, acum există și finanțări pentru reabilitarea întregii infrastructuri rutiere locale”, a declarat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.