Filonul negru din lumea lui Allah

Arabia Saudita, imensul regat al nisipurilor care se intinde peste aproape intreaga Peninsula Araba, de la Golful Persic la Marea Rosie, a fost unificata de Ibn Saud, mostenitorul dinastiei intemeiate de Al Saud. Pelerinajul la Mecca a constituit multa vreme singura sa sursa de venituri. Acestea au fost imbogatite de resursele subsolului toridei provincii Hasa, asezata pe tarmurile Golfului Persic, intre Kuwait si Qatar. In perioada interbelica, occidentalii se angajasera in cursa pentru acapararea zonelor bogate in petrol. Batalia se ducea si pentru zonele in care petrolul nu fusese inca descoperit, dar se banuia ca ar putea detine astfel de zacaminte. In Arabia Saudita, se parea ca englezii au in mana toate atuurile. Regele Ibn Saud s-a angajat sa le acorde concesiuni numai lor. In plus, Ibn Saud il asculta cu bunavointa pe Harry St. John Philby, un tanar ofiter britanic, detasat in Arabia de guvernul Indiilor. Philby, un tip abil si credincios prietenului sau Saud, s-a dovedit a fi nu tocmai credincios si intereselor britanice in zona: s-a naturalizat cetatean saudit, s-a convertit la islamism si s-a alaturat taberei americane, devenind concesionarul lui Ford pentru Arabia Saudita, iar pe langa Ibn Saud, reprezentantul intereselor companiei Standard Oil of California. Situatia a fost favorizata de faptul ca Ibn Saud, era neincrezator in intentiile britanicilor care ii sprijineau pe dusmanii sai de moarte, regii Irakului si Transiordaniei. Marea lovitura americana Pentru americani, consemnul era acela de a actiona in afara Statelor Unite. „Tarile straine folosesc jumatate din cantitatea de petrol consumata de Statele Unite, in timp ce subsolul lor contine de sapte ori mai mult... In loc sa exploatam rapid rezervele noastre, noi trebuie fie sa extragem din ce in ce mai mult petrol din tarile straine, fie sa ne reducem consumul propriu”, sublinia Serviciul geologic american. Standard Oil of California a fost compania care a dat in 1933, dupa mii de intrigi, marea lovitura, reusind sa smulga concesiunea unei suprafete enorme (initial 728.000 de kilometri patrati, mai apoi 1.140.000). Ca si in Bahrein, Standard Oil of California s-a asociat cu Texas Oil, creand societatea comuna de distributie Caltex si o societate comuna de productie, Californian Arabian Standard Oil Company (CASOC), devenita mai tarziu Arabian American Oil Company (Aramco). CASOC, ocolind embargoul asupra aurului care fusese de curand legiferat in SUA, a varsat trezoreriei regale un prim avans de 30.000 de lire-aur, apoi un al doilea de 20.000. Niciodata pelerinii veniti la Mecca, desi se luau de pe ei sapte piei, n-au adus regelui Saud un asemenea castig. In desertul incandescent, geologii americani si-au ridicat corturile, parcurgand drumul de la o structura la alta pe camile, asemenea nomazilor. La sonda nr.7, aflata in perimetrul Dahran, unde forajul a atins 1.200 de metri sub nisip, in 3 martie 1938, au descoperit petrol. Foarte repede a fost instalata o conducta pana la mare. La Ras Tamura a fost amenajat un port primitiv, inaugurat de Ibn Saud, insotit de 2.000 de sclavi si concubine, care au ingenunchiat si s-au prosternat cu fata catre Mecca. Dupa invocarea divinitatii au fost sacrificate 1.000 de oi. De la inaltimea unui tron aurit, regele a pus in miscare pompa care a incarcat prima nava-cisterna. In 1938, au fost incarcate 65.000 de tone, pentru ca in 1939 sa se ajunga la 521.000 de tone. In timp ce Ibn Saud incasa si ingramadea lirele-aur, companiile americane care au riscat din plin isi vedeau sperantele materializate. „Ceea ce achizitionam este o masa enorma de nisip, de caldura, de muste si sperante”, afirmau americanii cu ceva vreme in urma. Intre timp, nisipul si mustele s-au transformat in petrol. Diplomatia dolarului a castigat partida in fata lirei-bancnota. Contraatacul britanic In timpul celui de-al doilea razboi mondial, britanicii au lansat contraatacul. Regatul Unit a venit in ajutorul finantelor saudite, aflate in impas, si este greu de presupus ca imprumuturile enorme acordate intre 1940 si 1943 au fost total dezinteresate. CASOC s-a simtit amenintata. Riposta americana s-a materializat in faptul ca Washingtonul a inceput manevrele pentru a-l cointeresa pe batranul rege Ibn Saud. In schimbul catorva baze strategice si al unei promisiuni de a livra pacura flotei de razboi americane, regele a obtinut pentru regatul sau aplicarea legii de imprumut si inchiriere si cateva sute de mii de dolari, care sa-l consoleze pentru intreruperea pelerinajelor la Mecca. In februarie 1944, SUA au anuntat intentia lor de a construi o gigantica retea de conducte, lunga de 2.000 de kilometri, care sa lege Golful Persic de Marea Mediterana. Englezii au vazut in aceasta o manevra menita sa reduca importanta canalului Suez, aflat sub stapanire engleza, si sa „americanizeze” transporturile de petrol in Orientul Mijlociu. Dupa un protest al Foreign Office, britanicii au intervenit pe langa Ibn Saud pentru a-l convinge sa refuze SUA autorizatia de construire a retelei proiectate. Un asemenea conflict intre cei doi mari aliati din Occident era prea grav in 1944 pentru a nu se ajunge la un compromis. SUA s-au angajat sa-si lege puturile lor din Arabia de Mediterana printr-o conducta avand punctul terminus la Sidon si sa renunte la ramificatia septentrionala care ar fi deturnat in avantajul lor petrolul din Irak si Iran. De la camila la turboreactor Ploaia de dolari peste nisipurile Arabiei a transformat modul de viata al triburilor care vegetasera de milenii intr-o saracie lucie. In lumea lui Allah a avut loc intalnirea dintre magie si tehnica, dintre camila si turboreactor. Cu putina vreme in urma, nomazii isi duceau turmele de la o oaza la alta, asezandu-si corturile la intamplare. In putinele targuri, mestesugari flamanzi lucrau pielea si arama in ritmul impus de chemarile muezinului. Petrolul a rasturnat totul pe dos. La inceput, doar stapanul local a incasat dolarii. O parte i-a depus in banci elvetiene si engleze, o alta a cheltuit-o pentru reconstruirea palatului si marirea haremului. Majoritatea populatiei a ramas in mizerie, mai adanca decat daca o putere coloniala ar fi fost aceea care s-ar fi ocupat de repartitia fondurilor. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Aramco a luat asupra sa construirea de scoli si spitale, iar o parte din sumele uriase obtinute din vanzarea petrolului au inceput sa fie directioante de emirii sauditi in scopuri sociale. Marea schimbare avea sa survina insa abia in 1965, atunci cand o suta de printi si 65 de teologi islamici au hotarat sa transfere puterea in mainile lui Feisal. Devenit rege, acesta a lansat Arabia Saudita pe calea construirii unui mare stat modern. O intalnire ciudata Dupa incheierea Conferintei de la Ialta (4-11 februarie 1945), presedintele F.D.Roosevelt a zburat direct la Cairo. Dupa intalniri cu regele Egiptului si negusul Etiopiei, presedintele american l-a primit pe Ibn Saud, regele Arabiei Saudite. Era pentru prima oara cand Saud isi parasea tara. In timpul calatoriei, la bordul unui distrugator american, regele nomad a preferat sa-si instaleze tabara in aer liber, pe platforma din spate a navei. Saud s-a instalat pe un jilt poleit cu aur, inconjurat de garda sa si de sclavi, adapostit de covoare si tapiserii, langa o turela de unde se inaltau tunurile distrugatorului. Pe vapor, cativa pastori arabi pazeau o turma de oi destinate consumului regal. Invitat de Roosevelt la dejun, Saud a pus un servitor sa guste mai intai din toate mancarurile, in timp ce un chelar ii turna apa din puturile sfinte de la Mecca, adusa in burdufuri speciale. In timpul discutiilor, Saud a cerut oprirea emigrarii evreilor spre Palestina. La intrebarea lui Roosevelt „Ce legatura are Palestina cu Arabia Saudita?”, Saud a raspuns: „Am in grija locurile sfinte de la Mecca, sunt seful religios al tuturor arabilor si aparatorul lor natural.” Roosevelt nu si-a luat nici un angajament in acest sens, dar, pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, beneficiind de avantajele legii de imprumut si inchiriere, Saud a primit 99 de milioane de dolari. Sute de femei, canistre de parfum Si rugaciuni Dupa al doilea razboi mondial, in timp ce Ibn Saud imbatranea, printii, tineri si vigurosi, erau tot mai nerabdatori sa preia tronul. Din cei 44 de baieti pe care Saud i-a avut cu cele 14 sotii oficiale (fara sa-i luam in calcul pe cei 100 de baieti adusi pe lume de cele 135 de concubine), 35 erau in viata. Coruptia era prezenta peste tot, iar risipa devenise o metoda de guvernare. Din avioanele care soseau din capitalele europene coborau oameni de afaceri occidentali, veniti sa cumpere ministrii arabi in scopul detinerii de comenzi si de permise de constructie. La Riad si Jidaah, se construia intr-un ritm infernal, dar nimeni nu era surprins ca numeroase constructii noi se prabuseau fara a se cunoaste cauzele dezastrelor. Alaturi de oameni de afaceri, avioanele aduceau zilnic Cadillacuri (250 numai in 1955), lazi cu parfumuri scumpe si rezerve de bauturi alcoolice destinate personalului strain. Emirii comandau pentru piscinele lor parfum Dior, care sa le fie livrat in canistre. Altii isi construiau resedinte luxoase imitandu-l pe rege, care isi ridicase un palat la Taif, in apropiere de Mecca. Cele trei preocupari principale ale regelui au ramas aceleasi: femeile, parfumurile si rugaciunile. Primele doua le-a rezolvat cu ajutorul redeventelor pe care i le-au dat americanii: 66 de miloane de dolari in 1949, 155 in 1951. Urmasii lui vor primi 260 de milioane in 1954. Ibn Saud s-a gandit si la Allah. Petrolul si pelerinajul la Mecca erau cele doua surse venit ale Arabiei Saudite. Regele a renuntat la a doua, in 1952, suprimand taxa de 28 de lire sterline pe care trebuia sa o plateasca fiecare pelerin. In plus, regele a dotat fantanile cu apa sfanta cu pompe actionate de motoare, a restaurat Marea Moschee, a reconstruit imprejurimile si a instalat electricitatea pentru a permite citirea Coranului chiar si noaptea. Costul tuturor acestora: 132 de milioane de dolari. Ali Baba contemporan La 9 noiembrie 1953, Ibn Saud a murit in palatul sau de la Taif. Corpul sau a fost incinerat la Riad fara vreo ceremonie speciala. Cenusa, infasurata intr-o panza, a fost ingropata undeva in desert, izvor si sfarsit a tot ce exista in lumea islamica. Fiul sau cel mai mare, Saud (in fotografie, in stanga), a devenit rege. Acesta a pornit lucrari de amploare: barajul de la Taif, aerodromul de la Medina, canalul de aductiune de la Jiddah, electrificarea Riadului, dar si numeroase mici spitale, scoli si palate pentru membrii familiei regale. Cei 322 de printi (fratii, fiii si nepotii lui Saud) primeau rente anuale de 10 milioane de dolari. Vasalii regelui, sefi de trib si aliati ai regelui, isi imparteau anual 50 de milioane de dolari. Pasiunile noului rege erau vanatoarea cu soimi, palatele, femeile si tinerii frumosi. Oameni special angajati se straduiau sa recruteze, in strainatate, noi servitori si concubine (se apreciaza ca. anual, erau aduse in tara 5.000 de asemenea persoane). Pasiunile noului Ali Baba erau acoperite de redeventele primite de la americani: 350 de milioane de dolari (in 1960). Un Versailles in lumea araba Urmasul lui Ibn Saud si-a construit in patru ani, cu 50 de milioane de dolari, un Versailles personal: palatul roz de la Riad, denumit palatul Nessyria. Acest edificiu din piatra roz incrustata cu turcoaze adapostea o imensa sala de audiente, o sufragerie pentru 400 de invitati, luxoase apartamente regale strajuite de gradini, iar in vecinatatea palatului se aflau 35 de vile pentru persoanele apropiate curtii. Cuvantul lux nu poate defini cu exactitate ansamblul in care fastul oriental se imbina cu extravagantele occidentale costisitoare apreciate numai de parveniti: argintarie elvetiana, portelanuri germane, lustre de cristal cehoslovace, mobila de lux adusa din Beirut. Decoratorul francez caruia i s-au comandat 75 de fotolii imbracate in matase de Lyon pentru sala de audiente a fost socat sa vada in ziua inaugurarii cum invitatii isi stingeau tigarile pe aceste matasuri sau cum isi lasau soimii sa-si infinga ghearele in ele. Saud si-a mai construit la Jiddah un palat verde care a costat 28 de milioane de dolari si alte 23 de mici palate raspandite in toata tara. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro