• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 19 Februarie , 2016

File de cronică, file de poveste la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

În sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” a fost organizată lansarea cărţii „File de Cronică: Ţinuturile Chioar, Codru, Lăpuş, Maramureş – Volumul I (din paleolitic până în 1918)”. Autorii lucrării sunt Laura Temian, Lazăr Temian, Valentin Băinţan, Zamfir Dragomir, Laviniu Ardelean. Au prezentat cartea dr. Ştefan Vişovan, dr Florian Roatiş, dr Mircea Farcaş, iar moderator a fost Teodor Ardelean.

 

 

După ora prânzului, Biblioteca a fost luată cu asalt şi de cei care au dorit să afle, să vadă, să pipăie o lucrare de referinţă între volumele scoase de Biblioteca băimăreană. Oameni de artă, de litere, profesori, prieteni ai cărţii, autorităţile judeţene şi locale, cei de la Maralibris, angajaţi ai Bibliotecii au invadat spaţiul liniştit al sălii de conferinţe. Prea puţine scaune, prea mică sala pentru un eveniment mare.

 

Doamne aranjate, miresme subtile de parfumuri, domni în costum s-au aşezat la rând pentru a intra în sala unde urma să aibă loc evenimentul.

Teodor Ardelean, o gazdă căruia îi zâmbeau ochii văzând câţi au dat curs invitaţiei făcute în grabă, la prima şarjă de cărţi scoasă din cuptorul editurii, întâmpina oaspeţii, întreţinându-se în holul Bibliotecii cu ei. O vorbă bună, caldă, o mână fermă, o voce uşor răguşită, dar vizibil mulţumită că avea loc o lansare de carte, şi nu orice fel de carte! O lucrare de mari dimensiuni, ce va rămâne în memoria colectivă, afectivă, fizică a celei mai importante Biblioteci publice din România, din afara Bucureştiului.    

 

Teodor Ardelean a deschis seria cuvântărilor despre lucrare, prezentându-i pe autori.

„Evenimente precum cel de azi sunt mai rare pentru că ele cuprind starea de fiinţă, de existenţă şi de conştienţă, de lucru şi de bun merit a instituţiei care deserveşte public, dar şi-a asumat şi elemente de patrimoniu cultural care să vină să onoreze în chip sublim acest perimetru de misiuni. Cartea pe care o prezentăm este anvergurală, este corpolentă, este voluminoasă şi este scumpă chiar şi ca preţ. Ea nu se vinde, ea se dăruieşte doar celor care merită să o aibă la dispoziţie.

În urmă cu 30 de ani din colectivul Bibliotecii judeţene, o mână de oameni a purces la acest gând. Au pornit la o treabă excepţională aşa cum Bibliotecile importante ale ţării au început să facă. Se ştie că lucrurile mari, grele, pivotante, temeinice, cu adâncimi de cercetare care presupun volume impresionante de cunoaştere ce trebuie parcurse nu se fac uşor.

Lazăr Temian, a fost de la început şi până la sfârşit şi cu toată ideea şi cu toată continuitatea. Laura Temian, soţia lui, a fost directorul Bibliotecii după ce am plecat în Parlament şi director adjunct până la pensionare. Acest tandem a fost sufletul lucrării pe toată durata celor 30 de ani. Trebuie menţionaţi şi ceilalţi doi autori, aflaţi de la începuturi în munca dedicată lucrării, dar plecaţi dintre noi.

Al cincilea autor, Laviniu Ardelean, lucrează de circa 15 ani la această carte, antrenat fiind de doamna director Temian”, a spus la început, directorul Bibliotecii băimărene.

 

După aceste precizări a urmat o prezentare a volumului de către profesorul Ştefan Vişovan.

„Cartea de faţă a presupus un efort uriaş de informare, documentare, de extragere a datelor, de selectarea acestora etc.  Nu este deloc simplu să oferi cititorilor informaţii de ordin istoric, social, economic sau cultural care acoperă o perioadă imensă: din cele mai vechi timpuri până în anul 1918. Fără pretenţia de exhaustivitate, lucrarea are, fără îndoială, un evident caracter enciclopedic, conferit tocmai de diversitatea tematică şi, în acelaşi timp, de multitudinea de surse puse la contribuţie.

 

Sunt 548 de lucrări trecute în lista bibliografică, aceasta cuprinzând o arie tematică cât se poate de vastă:

Istorii generale, sau pe domenii

Dicţionare de artă, de istorie, de scriitori etc.

Monografii

Colecţii de publicaţii

Ghiduri

Îndrumătoare

Almanahuri

Culegeri de folclor

Lucrări de artă etc.

 

Ele sunt, în majoritate, în limba română, dar şi în limba maghiară – în jur de 30. Pe lângă informaţia oferită, cartea pune la dispoziţia noastră o bibliografie cvasicompletă a Maramureşului, conţinând date statistice, descrieri de evenimente, prezentări de personalităţi din cele mai diferite domenii. Sunt inserate mii, zeci de mii de însemnări, care recompun cu responsabilitate, competenţă, acribie şi implicare istoria extrem de agitată a acestui nord de ţară.

Volumul dispune de un aparat critic modern, util şi operaţional, care vine în sprijinul cititorului, nu numai prin bibliografia pusă la dispoziţie, ci şi printr-un indice de localităţi foarte bine realizat, în care se regăsesc toate localităţile (existente şi dispărute), cu variantele lor grafice sau lexicale înregistrate în documente, precum şi localităţi din afara judeţului sau a ţării, care, într-un fel sau altul, au fost implicate în derularea evenimentelor consemnate. Sunt amintite peste 1300 de localităţi.

 

Sunt multe localităţi a căror istorie poate fi reconstituită în bună parte din consemnările incluse în lucrare. Datele nu sunt seci, aride, ele nu marchează doar ani şi evenimente, ci ne oferă informaţii consistente. Bunăoară, aflăm că academicianul Mihai Pop s-a născut la 18 noiembrie 1907 în Glod. Articolul rezervat acestuia ne ajută să ne formăm o imagine clară despre cariera ştiinţifică şi universitară, despre specializările urmate, despre anvergura sa europeană ca folclorist, etnolog, antropolog, semiotician etc.

 

Avem de-a face cu o cronică a Maramureşului în adevăratul înţeles al cuvântului, la elaborarea şi coordonarea ştiinţifică a căreia s-a muncit cu responsabilitate, pricepere şi dăruire, ceea ce a condus la realizarea unui act de cultură de mare importanţă, care accentuează identitatea şi personalitatea acestor frumoase ţinuturi, subliniind încă o dată participarea lor la evenimentele sociale, istorice şi de altă natură ale întregii ţări.

Este o carte care trebuie să-şi găsească locul în biblioteca fiecărui maramureşean interesat de istoria sa şi a neamului său. Toţi cei implicaţi în realizarea acestei lucrări merită felicitările şi recunoştinţa noastră”, a spus conf. univ. dr. Ştefan Vişovan.

 

 

Felicitări din partea autorităţilor

 

Autorităţile judeţene şi locale au fost prezente şi au vorbit frumos despre lucrarea prezentată.

„Autorii nu fac altceva decât să ne facă părtaşi la cunoaştere şi în primul rând la cunoaşterea noastră a celor care trăim în acest judeţ, a celor care ne-am născut în acest judeţ, a celor care muncim aici şi care vrem să-i definim oarecum viitorul. Ori, pentru a-ţi defini viitorul cu oarecare consecvenţă, trebuie să înţelegi exact ce a fost trecutul şi cred că în acest volum asta se face, ne ajută pe noi toţi să înţelegem de unde venim, pe unde am umblat şi pentru cei care au cât de cât o puţină treabă cu asta şi o viziune pentru viitor”, a spus Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

 

„De fiecare dată este o bucurie când o astfel de lucrare, o carte, porneşte spre lume sau spre fiecare dintre noi. Este foarte important să ştim cine suntem şi de unde pornim. Din păcate, de prea puţine ori, prea puţini dintre noi îşi pun întrebarea cine suntem şi din acest motiv întotdeauna cei care nu-şi pun această întrebare merg pe drumuri greşite, crezând că sunt altceva decât sunt de fapt. Am o oarecare invidie deşi este sentimentul care niciodată nu m-a stăpânit, dar pentru oraşul meu pot să simt şi acest lucru, că despre Baia Mare şi despre acest loc al nostru încă nu s-a scris o astfel de lucrare. Poate că domnul director Teodor Ardelean va avea răbdarea să coordoneze şi o astfel de lucrare pentru Baia Mare, poate mult mai amplă, poate într-un alt mod, poate altfel aşezată, dar şi Baia Mare merită o astfel de lucrare”, a spus Cătălin Cherecheş.

 

 

„Evenimente precum cel de azi sunt mai rare pentru că ele cuprind starea de fiinţă, de existenţă şi de conştienţă, de lucru şi de bun merit a instituţiei care deserveşte public, dar şi-a asumat şi elemente de patrimoniu cultural care să vină să onoreze în chip sublim acest perimetru de misiuni”.

Teodor Ardelean

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.