FIESTA NACIONAL DE ESPANA / Geniul picturii s-a nascut in Spania

* Spania inseamna toreadori, castele, muzee, mare, fiesta, literatura, dar, parca mai presus de toate inseamna pictura. El Greco, Dali, Picasso, Velázquez, Goya sunt doar cateva dintre numele care demonstreaza acest lucru. El Greco – (nume in spaniola influentat de italienescul- “Il Greco” – Grecul), (* 1541, Candia azi Iraklion / Creta – † 7 aprilie 1614, Toledo / Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greaca, personalitate misterioasa, atat sub aspectul specificului stilului sau, cat si din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorita picturilor sale pe teme religioase si ca portretist, contributiile lui in domeniul sculpturii si arhitecturii au fost, din pacate, date uitarii. „El Greco este cel mai autentic dintre pictorii spanioli, a insuflat personajelor sale tristete exact in acelasi moment cand Cervantes a dat nastere vesnic actualului <>”. (Manuel Cossio, 1908).In anul 1577, dupa ce soseste la Toledo, El Greco primeste din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica manastirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei orasului. Prin urmare, pictorul realizeaza in aceasta perioada „El Espolio” („Dezbracarea lui Hristos”, 1577-1579) si picturile de altar. Gratie acestor adevarate capodopere, succesul sau este rasunator. El Greco, umanistul cretan, a iubit orasul Toledo si si-a gasit inspiratia in Castilia arsa de soare. A fost ingropat in cripta manastirii Santo Domingo el Antiguo, ale carei altare le ilustrase cu picturile sale. In bisericile din intreaga Spanie se gasesc picturile lui, care prezinta personaje deformate cu priviri extatice. S-a incercat in mod naiv sa se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane avand figuri alungite, ca fiind o consecinta a astigmatismului de care suferea. Multi au vazut in el un vizionar dezechilibrat. Pablo Picasso. Sau mai corect. Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez. Pictorul spaniol nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost Andaluz, spaniol, catalan. Nu s-a multumit sa joace un singur rol. Si le-a jucat pe toate cu pasiune. Dar mai presus de orice, a fost cea mai stralucita personalitate artistica a secolului al XX-lea, unul dintre marii maestri ai penelului, care a rupt definitiv legatura cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant inca din perioada Renașterii. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui Picasso este o oglinda care permite urmarirea artei in secolul al XX-lea și totodata viața particulara a artistului. Panzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifica frumusețea și erotismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistica - pictura, sculptura, poezie - reflecta multilateralitatea creatiei lui Picasso care traiește pentru arta si prin arta. Salvador Dalí. Sau Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech. Credea cu tarie ca daca joci rolul unui geniu, devii unul. Si a devenit. Inca de copil, manifesta un viu interes pentru pictura, primele incercari le face pe cutii de carton pentru palarii, primite de la matușa sa, modista. Familia locuiește la Figueras, intr-o vara, parinții il trimit la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot ii sugereaza sa-și continue studiile in Madrid. Urmeaza prima expozitie, in 1918, in teatrul local din Figueras. In 1921 intra la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se imprietenește cu Federico García Lorca și Luis Bunuel, dar - decepționat de sistemul de predare - incita studenții la manifestari de protest și este exclus din școala. Incepe sa poarte favoriți, pantaloni scurți, pardesiu lung și palarie de pasla și sa fumeze pipa. In anul 1926 se duce la Paris, unde vine in contact cu ambianța intelectuala a capitalei Franței. Dalí este entuziasmat de mișcarea suprarealista, in care vede posibilitatea manifestarii imaginației sale exuberante unita cu o virtuozitate tehnica a desenului și culorii. Datorita comportamentului sau, in 1934 este exclus din grupul artiștilor suprarealiști, ceea ce nu-l impiedica sa se considere singurul artist capabil de a capta „formele suprareale”. Ca alternativa la „automatismul psihic” preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul sau stil ca „metoda paranoico-critica”, pe care o definește drept „o metoda spontana a cunoașterii iraționale care consta in interpretarea critica a reveriilor delirante”. Astfel, imaginile pe care pictorul incearca sa le fixeze pe panza deriva din agitația tulbure a inconștientului (paranoia) și reușesc a capata forma numai datorita raționalizarii delirului (momentul critic). Intre 1939 și 1948 traiește la New York, unde expozițiile sale obțin un succes triumfal. Artistul se complace intr-o mandrie provocatoare și creeaza teme in care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei și putrefacției. Se plimba pe strazi cu un clopoțel, pe care il folosește pentru a atrage atenția asupra sa - gandul ca ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca saracia și smerenia. Cand acorda interviuri, vorbește despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí” sau pur și simplu „divinul”. Diego Rodríguez de Silva y Velázquez, unul din cei mai cunoscuți pictori spanioli din sec. al XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat in special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. In același timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni și al unui nou mod de zugravire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfarșitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniștilor sa valorifice in pictura lor moștenirea lui Velázquez. La un secol dupa Velázquez si cu un secol inainte de Picasso, Goya este punct de referinta pentru doua veacuri de pictura spaniola. Ani de-a randul Goya a fost artistul curtii regale, la fel ca si multi alti pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi ramas probabil creator al unei picturi linistite, echilibrate, daca nu s-ar fi imbolnavit: surzenia il izoleaza de lume si il elibereaza de conventia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneste intr-o incursiune in strafundurile misterioase si zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iarta pe nimeni.