Fierarul care a îndoit timpul

Toată lumea îşi doreşte să găsească secretul longevităţii, iar cel mai bun exemplu este la doar o aruncătură de băţ de Baia Mare. Ştefan Covaci lucrează şi acum ca fierar, la cei 80 de ani, iar împreună cu soţia sa, Domnica, au împlinit 54 de ani de căsnicie.

Ne-ar fi fost ruşine să-i spunem lui Ştefan Covaci din Dumbrăviţa că în ultima vreme s-a dezvoltat un adevărat curent pentru „traiul sănătos”, care include şedinţe de relaxare, masaj, vitamine, băi de tratament şi alte „minuni”. Nu de alta, dar Ştefan Covaci are 80 de ani, a împlinit 54 de ani de căsnicie, şi lucrează şi acum în meseria lui de-o viaţă: cea de fierar. Chiar zilele trecute i-a făcut nişte balamale la uşa de la şură unui vecin. Ideea este că Ştefan Covaci a descoperit ca pe un lucru firesc ceea ce-şi doreşte toată lumea: secretul longevităţii. Povestea vieţii bătrânului din Dumbrăviţa are ca şi coordonate de bază munca şi credinţa în Dumnezeu.

Totul a început pe când avea 14 ani, când s-a dus ucenic la un fierar din Sighet, el fiind născut în Iapa. Iar la 18 ani avea propria afacere:„la 18 ani am primit diploma de fierar şi mi-am făcut atelier particular. Pe unde am lucrat, am fost angajat ca salariat, iar după ce mergeam acasă lucram în atelierul meu. Veneau oameni să le potcovesc cai, să fac plug, să fac grapă sau alte obiecte care sunt folosite la sat. Am lucrat până la 20 de ani în Iapa”. Apoi a urmat o nouă etapă, şi să nu vă gândiţi la vreo „pauză”: „La 20 de ani m-am dus în armată. Am făcut armată trei ani şi două luni. În armată am fost transmisionist, dar potcoveam şi cai. Erau 480 de cai, fiecare cu număr matricol, şi din 3 în 3 luni se potcoveau”.

După ce s-a întors din armată, la 24 de ani s-a dus să lucreze la Borşa, unde s-a ocupat de 48 de cai până în 1958.

Iar din 1958 încoace şi-a câştigat renumele de meseriaş desăvârşit în comuna Dumbrăviţa, ajutând pe toată lumea când avea ceva de lucru. „În ‘58 m-am căsătorit şi am venit la Dumbrăviţa. După ce am venit aici, mi-am făcut un atelier în sat. În sat mai era un fierar, care era socrul meu, dar el era în vârstă. Când am venit aici, am venit cu sculele mele. Pe atunci erau în sat în jur de 4000 de cai. Vorbesc de caii de aici, dar veneau şi de la Cărbunari, şi de la Rus. Cam 4000 de cai erau pe atunci. Iar acum au mai rămas vreo 10 cai. În principal făceam potcoave. Dar erau şi boi şi bivoli. Sigur, şi la boi se pune potcoavă, pe unghia din afară, că altfel se roade”, spune Ştefan Covaci. Cu toate că era extrem de solicitat, s-a angajat la mină, iar munca de fierar în sat a făcut-o în afara orelor de serviciu: „Până în ‘60 am lucrat cu autorizaţie aici în sat. Iar în ‘61 m-am dus la Mina Herja 10 ani, apoi la Flotaţia Centrală ca forjor până în ‘90.

Când au început să dispară caii din Dumbrăviţa?

„În ‘62 s-a colectivizat România, iar caii şi căruţele au fost strânse la CAP. Eu, fiind angajat la intreprindere, a venit preşedintele CAP-ului şi am făcut contract cu el ca după orele de serviciu (lucram de la 6 la 14) să lucrez în sat. Şi lucram de la 15 până pe la 10 seara. În fiecare an mi-a confirmat zilele de lucru şi în final am adunat 17 ani de muncă. Mi se dădea normă şi dacă nu-mi făceam norma, îmi lua lotul ajutător. Aveam 30 de ari de teren pe care mi-i lua dacă nu-mi făceam norma la CAP. În schimb, îmi dădea porumb, grâu şi fân, că ţineam şi atunci animale”. După ce a intrat la pensie, a avut însă şi mai mult de lucru, că oamenii îl asaltau cu fel de fel de solicitări, reuşind performanţa să confecţioneze potcoavele şi să potcovească şi câte trei perechi de cai într-o singură zi. Pe lângă asta, avea de reparat pluguri, semănători, săpători, grape, iar în unele cazuri trebuia să le facă de noi. „Ce am inventat eu? Mi-am făcut mai demult o maşină manuală de găurit fier, de la 8 mm, la 20. Am făcut-o fără niciun model, din cap, cum mi-am imaginat. Şi mi-am făcut şi un jug, aşa îi spune, pentru potcovit boii. Boul nu stă să-l potcoveşti. Aşa că am făcut un jug şi îl ridicam sus cu două frânghii. Câte unul avea câte 8 măji (800 de kg).”

Ştefan Covaci lucrează şi acum, cu toate că are 80 de ani şi se mândreşte că şi-a învăţat băieţii meseria de fierar.

„Noi avem 54 de ani de căsnicie. Secretul? Munca este secretul. Eu v-am spus cât am lucrat, iar Domnica a lucrat 25 de ani la colectiv, la grupă de vaci (muls, hrănit, băgat de fân etc.). Plus că a fost de 12 ori în ţară la cules de mălai, fără să luăm în calcul ceea ce a făcut pentru gospodărie. Soţia mea are 87 de ani.

Munca este secretul longevităţii şi credinţa în Dumnezeu! Cânt şi în Corul Bisericii şi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu o căsnicie lungă şi frumoasă. În 2008 am făcut Nunta de Aur!” - Ştefan Covaci.