„Fiecare pacient este stăpân în corpul său, nimeni nu este mai puternic decât el”

Ştim că fiind Preşedinte al Comisiei de Apiterapie a Apimondia din 1997, aţi desfăşurat o prodigioasă activitate în Cuba, finalizată cu oficializarea de către Guvern a unor tratamente naturiste. Ne puteţi povesti câte ceva despre aceasta?

În anul 1997, după ce devenisem Preşedinte al Comisiei, l-am cunoscut la o conferinţă de Apiterapie din Europa pe Adolfo Piñeiro-Perez, care era responsabil pentru apicultură în Cuba. A fost un lucru deosebit şi norocos să ne întâlnim acolo, pentru că în acea vreme foarte puţine persoane primeau permisiunea de a ieşi din Cuba. Pe atunci încă nu se vorbea despre apiterapie la ei, dar am înţeles din discuţiile cu Adolfo că era un loc unde am fi avut libertatea de a organiza ceva în domeniu. L-am invitat să facă parte din Comisia de Apiterapie a Apimodia, apoi am început împreună lucrarea de acolo. Cetăţenilor americani le era interzis accesul în Cuba, din cauza relaţiilor delicate dintre cele două ţări. Ca să pătrund, făceam o jonglerie: de fiecare dată porneam de acasă spre o altă ţară, apoi de acolo plecam către Cuba. Am făcut în total 20 de călătorii pe parcursul a 7 ani. Am lucrat în echipă cu mai mulţi doctori din afara Cubei. Am adus şi un chirurg din Italia pentru intervenţia chirurgicală necesară unui pacient. Cel mai mult am lucrat împreună cu Vice-preşedintele Comisiei de Apiterapie, Roch Domerego, din Belgia, care a făcut 70 de călătorii în Cuba pe durata celor 7 ani.

Am lucrat în spitale, unde ne-am ocupat de tratarea cu proparomiel (n.a.: proparomiel este un amestec din anumite sortimente de miere, propolis şi uleiuri esenţiale) a celor mai grave infecţii cronice nozocomiale, unele vechi de mai mulţi ani, în special din sfera ortopedică. Acestea deveniseră poli-rezistente la antibiotice, făceau recidive frecvente sau nu mai răspundeau deloc terapiei, iar unii pacienţi aşteptau amputaţia membrelor bolnave, căci nu mai erau alte şanse. Noi am tratat peste 250 de bolnavi, din care 84% au fost vindecaţi, fără recidive.

O altă problemă căreia ne-am adresat în Cuba a fost cea a infecţiilor respiratorii, frecvente mai cu seamă în anumite zone unde umiditatea atmosferică este ridicată. Se cheltuiau sume mari pentru tratamentele convenţionale cu antibiotice, fără să poată fi stăpânită situaţia. Noi ne-am gândit să facem un studiu într-o zonă izolată, spre a fi siguri că pacienţii vor urma doar indicaţiile noastre terapeutice. Am ales Terazzas, care corespundea tuturor criteriilor. Acolo am administrat proparomiel atât curativ, cât şi profilactic. Rezultatele au fost că s-au vindecat 87,7% din cei bolnavi, fără recidive, iar profilaxia a condus la minimizarea îmbolnăvirilor.

Ca urmare a acestor rezultate, Cuba a recunoscut oficial drept tratament metoda aplicată de noi, apoi a exportat-o şi în alte ţări, de exemplu Venezuela, unde, de asemenea, a fost recunoscută oficial.

Dacă Guvernul din Cuba a recunoscut oficial metoda api-aromo-terapică drept tratament, înseamnă că doar permitea medicilor să îl prescrie sau îi şi încuraja în acest sens?

În Cuba, ori eşti acceptat, ori eşti afară. Dacă se acceptă ceva, aceasta înseamnă că statul plăteşte tot. Adică acest tratament prin api-aromo-terapie este plătit 100% de către stat în cabinete, policlinici şi spitale.

În 2005, Cuba a recunoscut ca medicaţie un proparomiel cu acţiuni specifice contra herpesului, iar în 2006, un altul, cu efecte antiinfecţioase generale. Apoi s-au mai făcut studii clinice pentru un proparomiel destinat infecţiilor bronho-respiratorii şi pentru altul destinat cicatrizării.

Statul cubanez a susţinut şi cheltuielile Dvs. personale făcute acolo?

Aceasta nu. Ne-am plătit singuri călătoriile şi şederea în Cuba. Singura facilitate a fost că Adolfo a reuşit să ne pună la dispoziţie o maşină. Dar bucuria şi mulţumirea noastră erau că am găsit locul unde puteam să facem acele lucruri, iar în consecinţă apiterapia a fost recunoscută oficial la nivel guvernamental şi introdusă în programele naţionale de sănătate.

Aţi făcut un calcul al diferenţei de preţ între terapia aplicată de Dvs. şi cea convenţională cu antibiotice?

Desigur. Pentru 50 de pacienţi cu infecţii cronice nosocomiale, tratamentul pe durata unui an costa 15.600 $ dacă se făcea cu propoaromiel, faţă de 1.057.800 $ dacă se făcea cu antibiotice.

Aţi încercat să răspândiţi şi cunoaşterea apiterapiei în Cuba?

Comisia de Apiterapie a Apimondia are un program ambiţios de promovare a învăţării apiterapiei. În Cuba am organizat mai multe cursuri, unele de câte 3-4 zile. Aveam câte 300-400 de participanţi.

Unde v-aţi făcut studiile medicale?

Am absolvit Facultatea de Medicină la Geneva, apoi, după un an jumate de medicină generală şi chirurgie am făcut rezidenţiatul în psihiatrie 2 ani la Basel. Doream să mă specializez în psihanaliză, lucru posibil în 4 oraşe din Europa. Dar în niciunul dintre ele nu aş fi fost plătit ca medic în timpul specializării, iar familia nu mă putea susţine. Aşa încât la 32 de ani am plecat în America, unde găsisem că pot studia psihanaliză, fiind şi plătit în acest timp. În final am obţinut certificarea în psihanaliză pentru copii, adololescenţi şi adulţi.

Aveţi o amintire deosebită din acea perioadă?

Pe când lucram în SUA spre a echivala diploma din Geneva, am avut o experienţă excepţională la obstetrică, unde m-am simţit fascinat. M-am gândit să folosesc hipnoza pentru producerea naşterii fără administrare de medicamente antialergice. Ceea ce le spuneam femeilor era: “Vei simţi, dar nu te va deranja”. Personalul medical era uimit de foarte buna condiţie a nou-născuţilor.

Cum aţi ajuns să practicaţi apiterapia?

Am început cu albinele, apoi a venit api-terapia. Căutam de fapt un model pentru psihiatrie. Am început cu 2 stupi, iar în cel mai bun an am făcut o tonă de miere.

După 3-4 ani de la primii stupi am participat la o conferinţă despre terapia cu venin de albine, pe care a ţinut-o Charles Mraz la New York. Aceasta m-a intrigat şi m-a urmărit. Apoi am început să practic terapia cu venin de albine şi m-am împrietenit cu Charles Mraz.

Spuneaţi că, demult, fiind în căutarea unui model pentru psihiatrie, aţi ales albinele. Care a fost motivul acestei alegeri şi în ce fel aţi conectat modelul albinelor cu problemele pacienţilor?

Am fost pus în dificultate de experienţă, ca în relaţiile profesionale, aşa cum le-am cultivat eu, una care era benefică pentru amândouă părţile, a atins o formă particulară de intimitate şi schimb, apoi a ajuns la o măsurată distanţă emoţională şi fizică, pentru a fi destinată să se încheie. Atunci am căutat un model, iar Apicultura mi-a venit în gând, sub forma unei relaţii apropiate între mine şi stup, în care beneficiul este resimţit de amândoi, stupul şi eu. Când eram împreună cu albinele eram mutual dependenţi unii de ceilalţi.

Aceasta se petrecea în urmă cu 40 de ani. Doar mult mai târziu am înţeles că alegerea stupului a fost, de fapt, predeterminată. Ca adolescent obişnuiam să petrec vara multe săptămâni din vacanţă în Alpi, unde eram ajutorul unui ţăran bătrân care avea albine. Pe atunci nu aveam o afinitate particulară pentru acele insecte, iar ceea ce conta era relaţia cu bătrânul.

Cum se poate observa, interesul meu în raport cu modelul albinelor e orientat nu atât asupra problemelor pacientului, cât asupra pacientului în sine.

Cum utilizaţi produsele albinelor pentru propriul folos?

Micul meu dejun de acasă este constituit cam de 20 de ani din polen dizolvat, împreună cu un îndulcitor (miere), propolis şi lăptişor de matcă. În ultimii 6 ani am luat cam 4 grame de lăptişor şi 5 grame de propolis pe zi. Când fac efort fizic sau mental adaug o mixtură de plante cu miere.

Aţi participat la naşterea societăţii Americane de Apiterapie?

În 1978 a apărut o societate sub numele de North American Apiotherapy Society. Dar aceasta a dispărut, iar în 1989, a fost reactivată de Dr. Christopher M. Kim, un discipol al lui Charles Mraz, sub numele actual de American Apitherapy Society. Acesta a devenit Preşedintele Societăţii, iar după un timp, eu am fost vice-preşedinte. În 1994 am fost ales Preşedintele SAA, poziţie în care am activat 10 ani.

Ca psihiatru v-aţi tratat pacienţii cu medicamente convenţionale?

Nu le-am folosit deloc. Am aplicat psihanaliză, parţial hipnoză, apoi şi apiterapia, după necesităţile pacienţilor.

Care sunt bazele teoretice ale practicii Dvs. medicale?

Cele 3 baze teoretice ale gândirii mele profesionale în ordinea importanţei lor, sunt: 1) gândirea în sistem, 2) teoria relaţiilor obiective şi 3) dezvoltarea.

Teoria sistemului o aplic de regulă pentru grupurile umane, unde elementele constitutive sunt umane; uneori o aplic pentru animale şi mai rar pentru plante. Un grup este constituit din persoane care sunt împreună în realitate sau imaginar, ceea ce înseamnă că ele au postulat că au o anume formă de relaţie. Principiul cardinal este că atunci când cineva din grup se schimbă, atunci şi ceilalţi trebuie să se schimbe, iar ei decid pentru ce fel de schimbare optează.

Teoria relaţiilor obiective postulează existenţa unor funcţii individuale precum percepţia, memoria, instinctul, capacitatea de a corela urmele lăsate de evenimente, funcţii care se manifestă precumpănitor sub forma relaţiilor dintre individualităţi. Aceste funcţii-relaţii contează pentru dezvoltarea gradată a individului uman.

Numărul 3, dezvoltarea, reprezintă cunoaşterea faptului că schimbarea se produce spontan odată cu trecerea timpului. Înţelegerea schimbării este importantă pentru înţelegerea atât a individului, cât şi a grupului.

Cum vă construiţi relaţia cu pacientul?

Când un pacient mi se adresează pentru terapie cu venin de albine, înainte de a începe, trebuie să îl cunosc bine. Nu pot administra terapie unei persoane pe care nu o cunosc.

În ultimul an am lucrat să recunosc capacitatea pacientului de a înţelege, învăţa şi a-şi lua responsabilitatea tratamentului. Ideea principală este că nu numai doctorul trebuie să lucreze pentru sănătatea pacientului, ci pacientul trebuie să înţeleagă că are un rol principal aici. El nu trebuie să aştepte din afara propriei fiinţe rezolvarea problemelor sale, ci să se implice în a le înţelege, a căuta căile de rezolvare şi a face efectiv cele necesare pentru aceasta. Nimic nu este obligatoriu pentru el.

“Eu nu te tratez, tratăm împreună Eu şi Tu, iar al treilea membru al echipei este Corpul tău. Doctorul face ce poate, pacientul face ce vrea”. Aşa se poate rezuma credinţa mea intimă cu privire la acest subiect.

Fiecare pacient este stăpân în corpul său, nimeni nu este mai puternic decât el. Eu ca medic sunt complet responsabil pentru ce propun, iar pacientul devine complet responsabil pentru ce va face.

Cum procedaţi în terapia cu venin de albine?

Folosesc înţepăturile directe de albine. Dar le dau acestora şansa de a decide pentru ele. Merg la stupi, unde utilizez un sistem de aspirare a albinelor în vasul din care le utilizez. Întorcându-mă spre cabinet, deschid capacul vasului şi le spun albinelor că pe acelea care doresc să stea le rog să rămână, dar acelea care vor să plece sunt libere să zboare. După câteva secunde închid recipientul, apoi albinele rămase sunt foarte liniştite. Nu am nevoie să utilizez nicio metodă adiacentă spre a le calma.

Când pacientul vine la cabinet pentru tratamentul cu înţepături, îi spun că nu am nevoie de curaj în cabinetul meu; să îl lase afară la uşă. Curajul susţinut orb nu este de folos. Îl învăţ pe pacient să-şi asculte corpul şi să îl înţeleagă, pentru a obţine maximă eficienţă.

“Întreabă-ţi corpul ce vrea. Dacă nu vrea să fie înţepat, nu o face”. Mergând astfel, pas cu pas, pacientul preia responsabilitatea terapiei. Astfel reuşeşte să înţeleagă profund ce se petrece cu el, să urmărească şi să analizeze corect efectele tratamentului. Ajunge să ştie bine de ce are nevoie şi să îmi furnizeze cele mai corecte informaţii spre a adapta continuarea terapiei la necesităţile sale.

Care a fost cea mai importantă decizie din viaţa Dvs?

Consider că cele mai importante decizii pentru viaţă, fiecare om le ia curând după ce s-a născut: în primele minute decide să respire, în următoarele ore să se hidrateze, iar în prima săptămână să se hrănească. Restul deciziilor din viaţă sunt secundare. Pentru mine, cred că, după cele trei, a mai fost însemnată hotărârea de a mă căsători.

Aţi fost vreodată în România şi aţi păstrat amintiri deosebite de la noi?

Am fost în România de două ori. Odată la un congres, ocazie cu care am vizitat împreună cu Cristina Mateescu (n.a.: actual este Director General al ICDA Bucureşti, www.icdapicultura.ro) Centrul de Apiterapie de la Bucureşti. La acea vreme aveau 14 medici de diverse specialităţi, toţi tratând cu produsele albinelor. Impresionant, precum şi faptul că produsele albinelor erau supuse unor controale periodice, la fel ca şi medicamentele. Altădată am fost în Bucureşti cu Ştefan Stângaciu (n.a.: actual este Preşedintele Societăţii Române de Apiterapie, www.apiterapie.ro), care mi-a sugerat să vizităm Delta. Acolo, printr-o întâmplare neaşteptată, am întâlnit nişte cunoscuţi veniţi în vacanţă. Am găsit foarte puternic şi penetrant întregul spirit al Deltei şi am părăsit locul încărcat de satisfacţie.

Actual se vorbeşte despre sfârşitul epocii antibioticelor, care nu mai pot face faţă multirezistenţei dezvoltate de microbi. Credeţi că terapia naturistă poate oferi o rezolvare a acestei probleme?

Pe fundalul acestor chestiuni se află ideea filosofică de a omorî lumea în scopul de a salva ceva...

Dar aici vorbim despre două aspecte: 1. menţinerea sănătăţii şi 2. îngrijirea bolii. Ne menţinem sănătatea dacă ne dezvoltăm şi păstrăm în bună condiţie răspunsul imunitar faţă de microbi. Îngrijirea bolii ar trebui făcută cu produse naturale care nu au niciodată puritate de laborator (în sensul că formula lor chimică este complexă şi nu pe deplin cunoscută, aşa cum nici sinergia dintre molecule nu este deplin cunoscută) şi nici nu sunt constante (compoziţia lor variază de la o recoltă la alta). Aceste calităţi de indeterminare şi variaţie ne asigură contra creării de rezistenţă din partea populaţiilor de microbi.

O scurtă caracterizare pentru medicina convenţională actuală, comparativ cu medicina naturistă?

Medicina vestică priveşte omul ca pe un organism, cu mintea şi sentimentele separate, pe care nici nu le ia în considerare. Se studiază doar structura fizică a corpului. Medicina naturistă consideră omul ca pe o fiinţă care are corp, minte, sentimente, iar acestea participă la tot ce se întâmplă în viaţa sa, în sănătate sau în boală.

Medicina vestică este din ce în ce mai puţin accesibilă oamenilor, ci doar unor favorizaţi. S-a construit un gigant.

Teoretic aş spune că medicina vestică îşi imaginează că lucrează în sistem închis, în timp ce medicina naturistă ştie că lucrează în sistem deschis.

Care aţi spune că este diferenţa esenţială între medicina convenţională actuală şi medicina naturistă?

Medicina vestică se adresează exclusiv bolii, fără a acorda atenţie sănătăţii. Medicina naturistă pune pe primul loc sănătatea, păstrarea ei sau recuperarea acesteia spre a înlătura boala.

Luând în considerare aceste deosebiri, cum vă simţiţi Dvs ca medic naturist?

Oamenii au reuşit să construiască un gigant în medicina vestică. Eu simt că stau pe umerii acestui gigant şi pot privi mai departe.

Născut în 1927, în Elveţia, Dr. Théodore Émile Arnold Cherbuliez trăieşte de 50 de ani în America, fără să fi devenit cetăţean american. Şi-a păstrat cetăţenia ţării de origine, având doar carte verde de rezidenţă în SUA. Pentru noi este un înţelept al medicinei naturiste, pe care îl respectăm şi îl iubim.

Interviu realizat de Dr. Cristina Aoşan, membru al Comisiei de Apiterapie a Apimondia