Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Festivalul naţional al şanselor tale
În perioada 19-25 noiembrie are loc a XIII-a ediţie a „Festivalului Naţional al Şanselor Tale”, o săptămână a educaţiei permanente, care se desfăşoară sub genericul „Mediu social mai sigur pentru o educaţie mai performantă”.
La Şcoala Gimnazială Finteuşu Mic, am marcat acest moment prin activităţi cum ar fi: „Şcoala – Punte între generaţii”, „Educaţie estetică”, „Jocurile sportive în dezvoltarea intelectuală şi fizică a elevilor”.
În cadrul activităţilor, s-au organizat lectorate cu părinţii, pentru a îmbunătăţi relaţia şi comunicarea între părinţi, elevi şi cadre didactice. Relaţia se bazează pe colaborare şi participare activă - care presupune realizarea unor parteneriate între familie şi şcoală - politeţe şi respect reciproc. Astfel, acţiunile educative în care este implicat copilul ajută la corectarea unor comportamente şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestora.
Educaţia estetică reprezintă o componentă indispensabilă a formării personalităţii prin intermediul căreia se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de a recepta, interpreta şi crea frumosul. Dintre obiectivele propuse se numără: educarea atitudinii şi gustului estetic, formarea trebuinţelor şi dezvoltarea stilului estetic de viaţă, dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei, educaţia pentru şi prin valori literare şi plastic-picturale.
Jocurile sportive intelectuale rummy, şah, table îi ajută pe elevi în dezvoltarea psihică. Fotbalul şi handbalul contribuie la o dezvoltare fizică armonioasă şi de asemenea şi la igiena personală. În cadrul festivalului s-au organizat concursuri şi competiţii sportive la care elevii participă cu mult interes şi plăcere.
La aceste activităţi s-au implicat toate cadrele didactice, psihologul şcolar şi mediatorul şcolii, dirijate de către directorul şcolii prof. Rodica Danciu.