Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Fereastra închisorii / Ziua truditorilor din închisori
Da, ziua de 29 iunie a fiecărui an, cea înaltă în sinaxarul creştin datorită jertfei Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, este şi ziua de recunoştinţă pentru cei ce trudesc în penitenciare.
Sau ar trebui să fie, însă firescul şi autenticul lucrurilor legate de simbolistica acestei sărbători capitale pentru lumea închisorilor alunecă, pe an ce trece, într-un relativism de neînţeles.
Cred că ocrotitorii apostolici ai acestei bresle pământeşti ce a fost investită cu o uriaşă responsabilitate socială, sunt nedumeriţi în Cer de izolarea la care sunt supuşi la rândul lor, cei care ar trebui să le insufle lumină şi libertate interioară celor cu adevărat condamnaţi.
Mai nou, ostracizaţi iraţional şi aproape zilnic pe la televiziuni dubioase, din interese penale şi politice dezgustătoare şi evidente, cei care lucrează în închisori tac, îndurând privaţiuni psihologice pe care cei din afara zidurilor nu le pot înţelege şi adesea nici nu vor.
Ore nesfârşite de muncă în condiţii de o duritate extraordinară, în care trebuie să rămâi calm, echilibrat şi dincolo de toate profund uman, fiindcă lucrezi cu oameni care au nevoie de un ajutor cu totul special.
De multe ori uiţi să oferi acest ajutor propriei tale familii sau nu mai eşti în stare.
Un supraveghetor de pe o secţie de deţinere cu trei sute de oameni trebuie să execute timp de 12 ore, aproape neîntrerupt, un balet psihologic care pe alţii îi poate doborî irevocabil după numai câteva minute. Trebuie să ştii să treci repede şi convingător de la sensibilitate la autoritate, de la umor la seriozitate, de la control la autocontrol.
Da cititorilor, omul nostru e singur pe secţie cu sute de deţinuţi pe care trebuie să-i vrăjească aproape teologic la fiecare serviciu, astfel încât lucrurile să meargă ca la farmacie.
Adică să respecţi întocmai legea, dar să laşi loc şi pentru cele ale sufletului şi milostivirii creştine.
Fiindcă cu adevărat nu este vorba doar de o simplă meserie, ci de un meşteşug uman profund, care poate atinge însuşi cerul apostolic a lui Petru şi Pavel, atunci când îţi împlineşti menirea doar cu Hristos şi cu legea în inimă.
Vouă, celor care lucraţi în închisori şi care onoraţi cu adevărat această slujire extraordinară, deopotrivă sfâşietoare şi mântuitoare, vă doresc să împliniţi lucrurile până la capăt, cu dreaptă măsură.
Dacă societatea nu ne înţelege menirea, cu certitudine că răsplata va veni atunci când vom avea mai mare nevoie. Atunci când, oricum, societatea nu te mai poate ajuta cu nimic. Atunci când verdictele sunt eterne.
Până atunci, zile binecuvântate în închisoare. Bunul Dumnezeu e veşnic în ceruri şi nu ne va lăsa.