Fereastra închisorii / Vremea postului

Ultima zi de campanie electorală, prima zi de post. Sfârşitul provizoriu a celor pământeşti, începutul celor nu întotdeauna sfinte.

Toamna târzie îl mărturiseşte pe Hristos printr-o zi frumoasă, de o limpezime şi linişte pogorâtă din cerurile cele sfinte.

Pare că lumea e tot mai departe de rostul postului. De la meschinăria livrată şablonard că important nu e ce intră pe gură ci ce iese pe aceasta şi până la fuga efectivă de puţină jertfă, o parte din oameni îşi încropeşte tot felul de explicaţii iraţionale cu privire la ocolirea timpului divin până la naşterea lui Hristos.

De obicei poveştile astea vin de la semeni care se cred sofisticaţi sau cel puţin interesanţi. Ceilalţi, oamenii simpli şi smeriţi, care postesc de zeci de ani în modul cel mai natural şi discret, îşi văd consecvent de mântuirea lor.

Prin văzduhurile monahale rugăciunile sunt tot mai verticale, spre binele şi iertarea noastră, a celor din lume. Care nu mai avem timp nici de un gând de recunoştinţă pentru cei care se închină în locul nostru şi spre fericirea noastră.

Postul Naşterii lui Hristos este unul de bucurie, prin tradiţie. Postitorul este fericit de multe dezlegări şi de o aşteptare dulce a venirii Mântuitorului în umanitatea pe care o va spăla de păcatele cele grele şi multe.

Cuvintele rele ar trebui să fie mai puţine, faptele bune mai multe. Iertarea şi pacea cu cel de lângă noi mai prezente, judecarea şi perspectiva personală subţiate.

Istovitor pentru cei care nu îl înţeleg, înălţător în virtute pentru cei care îl duc la bun sfârşit cu seninătate, postul, alături de rugăciune şi fapta bună, este drumul cel mai drept către Dumnezeu.

Cei care caută alte căi către cer s-ar putea să se rătăcească iremediabil. Într-o lume în care certitudinile sunt tot mai diluate, înfrânarea trupului şi a minţii, detenta inimii, întoarcerea spre sinele cel dumnezeiesc sunt încheiate în lumină harnică.

Să vă ajute Hristos pe cei care postiţi spre slava Sa, să vă ierte pe cei care aţi putea, dar nu puteţi!