Fereastra închisorii / Virtuţile fricii

Una din cele mai strâmbe ipocrizii ale lu­mii moderne este cea de a degrada sau chiar elimina rolul fundamental al fricii umane.
Teoriile îndepărtate de realitate, precum este binele de rău sau urâtul de frumos, spun că omul ar trebui să facă toate lucrurile cele luminoase doar din convingeri sublime, nicidecum din frică.
Adică un soi de angelism închipuit, pe când viaţa cea adevărată ne arată cât de importantă e paza sufletului şi trupului oferită de frică.
 Însuşi echilibrele sociale au, ca una din pietrele de temelie, forme mai mult sau mai puţin subtile ale fricii. Aşa s-au născut regulile şi legile, cu toate sancţiunile şi pedepsele cuprinse în substanţa lor dozatoare de normalitate.
Frica de Dumnezeu este şi va fi unul din stâlpii cei mai înalţi ai rezistenţei în faţa păcatului.
Deşi El este preamilostiv şi atât de îngă­dui­tor cu mizeriile oamenilor, totuşi ne spune că nu ne va ierta la nesfârşit, iar pla­ta păcatului este moartea cea veşnică a su­fletului în iad.
Cu toate că credem şi iubim cu toată fiinţa Sfânta Treime, totuşi frica de Dumnezeu Tatăl, ruşinea faţă de Hristos ori temerea de Sfântul Duh ne fac adesea să nu călcăm strâmb.
Cunosc o femeie foarte vrednică care are un soţ ce o iubeşte foarte mult dar care este adesea ispitit. Femeia la rândul ei îl iubeşte infinit, dar îi spune că nu are în­credere în puterea lui de a rezista smintelii preacurviei. Însă providenţial ştie şi faptul că nu este înşelată datorită fricii profunde de Dumnezeu a bărbatului, iar asta le ţine fericirea vie.
La fel, frica faţă de lege şi închisoare îi ţine pe mulţi departe de statutul de infractor. Să nu credeţi că procese de conştiinţă adânci îi împiedică pe majoritatea şo­ferilor să nu se urce băuţi la volan iar apoi să omoare oameni nevinovaţi pe stradă. Din nefericire, câteodată nici măcar frica nu e de ajuns.
O demonstraţie populară sublimă şi pu­ternică, tocmai prin puritatea şi caracterul ei paşnic, dar înfricoşătoare prin suma im­presionantă a conştiinţelor curate din care era compusă, a reuşit recent să readucă guvernanţilor necesarul sentiment al fricii faţă de propriul popor, pe care au vrut să-l siluiască în chip hidos.
Nu am intenţionat să fac o pledoarie pentru frică, dar cred că ignorarea rolului ei esenţial în menţinerea sănătăţii sociale este una din expresiile deraiate ale unui purism nărod.
Temeţi-vă! Frica de Dumnezeu şi de lege vă va face neînfricaţi în faţa păcatului!