Fereastra închisorii / Viaţă pentru viaţă

Săptămânile trecute, aflându-mă în vacanţă la mare, am văzut din nou cu ochii mei ce înseamnă salvarea unei vieţi. E un caz şcoală pentru situaţiile în care vorbim de derbedei, nu de oameni responsabili cărora li se întâmplă vreun necaz mare al vieţii, cum tuturora ni se poate întâmpla oricând: pe munte, pe şosele, prin aer ori pe apă.

Deşi vremea era pe deplin potrivnică scăldatului, datorită vântului puternic şi valurilor sălbatice, iar steagul roşu era ridicat de puţinii salvamari de la Saturn, un tânăr necopt şi chiar puţin imbecil înota precum un cerb tocmai în cea mai periculoasă zonă a mării.

După ce coarnele infatuării şi inconştienţei au început să-l tragă la fund, dându-i totuşi prilejul să boncănească după ajutor, mai mulţi tineri bravi şi-au pus la mezat propria viaţă pentru a-l salva dintr-un loc în care nu avea ce căuta, în condiţiile în care fusese şi atenţionat în acest sens.

Manevrele de salvare au fost deosebit de riscante, datorită curenţilor care împingeau deopotrivă victima şi salvatorii spre largul mării, razant cu stabilopozii unui dig, nelipsind mult ca marea să-i înhaţe pe toţi or să-i strivească de betoane.

După ce într-un final fericit au ieşit toţi la liman, au venit ceilalţi salvatori bravi, cu mai multe ambulanţe şi un elicopter. Lumea multă de pe plajă a fost foarte preocupată să ia aerul victimelor şi smurdiştilor prin adunarea sufocantă în jurul maşinilor şi înaripatului, fascinate mai mult de mirosul morţii decât de adierea vieţii.

Singurul poliţist prezent nu s-a putut opune curiozităţii morbide a poporului dornic de spectacol.

Mai mult, un nărod trecut de 50 de ani făcea eforturi distrofice să filmeze cu telefonul de cocalar orice şi din toate poziţiile, împingându-se şi maimuţărindu-se mai rău ca un macac.

Până la urmă au plecat salvările, a plecat cu greu şi elicopterul, care la aterizare a fost în pericol de prăbuşire datorită vântului, şi apoi din cauza oamenilor care nu au evacuat plaja pentru un loc propice, fiind obligat să se înghesuie spre mare, acolo unde era mult mai periculos.

M-am gândit atunci şi la turiştii în şlapi şi izmene de vară, culeşi cu riscuri imense de prin aprubturile munţilor de către salvamontişti extraordinari. Mi-am adus aminte şi cum anul trecut eu însumi am tras un copil din larg, iar tatăl burtos şi beat al acestuia s-a uitat la mine ca la un ciudat când i l-am împins în braţe.

Şi m-am gândit că trebuie o lege şi o pedeapsă dură pentru acei iresponsabili care cheamă la moarte salvatorii pentru salvarea vieţii lor, viaţă care le este în pericol tocmai datorită neruşinării acestora.

E un soi de tentativă de omor din culpă. Şi groaznic este când crima chiar se împlineşte. Salvatorul moare, devine erou, dar copiii lui rămân orfani. Iar celălalt trăieşte şi adesea nici măcar nu înţelege.