Fereastra închisorii / Veninul jumătăţilor de măsură

Unul din şerpii cei mai veninoşi ai zilelor noastre sunt jumătăţile de măsură. Sau limitele care în loc să fie târzii sau chiar deloc, sunt devreme.

Letale social şi desfiguratoare individual, jumătăţile de măsură distrug reguli, norme şi chiar rânduiala dumnezeiască a lucrurilor şi fiinţelor.

Unii sunt corecţi până la un punct, fie că acel punct înseamnă propria persoană, familia ori ispite mari. Banditul care le sminteşte moralitatea ori le amanetează libertatea ştie că e doar o chestiune de timp şi de turaţie psihologică până când victima cade nătângă în genunchi, captivă în nădragii corupţiei.

Alţii îşi iubesc enorm femeia, sunt buni soţi de felul lor, dar totul legământul din biserică se destramă când dau de o damă fatală. Mintea li se tulbură într-atât încât uită şi de copiii cei fără de prihană.

Prietenii sunt prieteni până apar nişte încercări puţin mai grele şi mai serioase.

Respectul, încrederea şi ajutorul creştinesc se risipesc la primele adieri de sacrificiu.

Lupta pentru adevăr şi dreptate se termină acolo unde încep calculele de oportunitate şi pierderile personale.

Cine îşi mai aminteşte de jertfele apostolice din închisorile comuniste ori din înaltul munţilor?

Multă lume vorbeşte de Arsenie Boca, puţini îi împlinesc învăţămintele. Bisericile sunt pline, inimile tot mai goale.

Ruşinea de sine şi de Dumnezeu a devenit un smarald. Gândul la ce zice lumea o prioritate existenţială.

Nu e doar o chestiune de anvergură, s-ar putea să fie chiar una de supravieţuire socială. Caracterul e sau nu e. Dragostea de adevăr, asemenea. Credinţa, la fel. Sunt tot mai rari cei încăpăţânaţi să stea vertical, ori măcar în picioare, indiferent de mersul lumii ori de preţul stăruinţei în lumină.