Fereastra închisorii / Vecinătatea, bunul simţ şi legea

Deşi apreciez ca fiind de dorit buna vecinătate între oameni şi proprietăţile lor, am început să mă retrag din paradigma latino-balcanică a frăţietăţii necondiţionate cu vecinii şi să înţeleg pe deplin abordarea anglo-saxonă, simplă şi fără interacţiuni inutile, adică: cel mult ne salutăm, dar ne respectăm reciproc liniştea, limitele de proprietate şi obligaţiile de buni cetăţeni.

Cu alte cuvinte, dacă te arăţi ca fiind permanent amabil şi serviabil, când încerci să atenţionezi cu privire la cele ale bunului simţ ori ale legii, cei de prin vecini, învăţaţi doar cu sălbăticia propriei voinţe, au impresia unei agresiuni din partea celui care până la urmă doreşte doar să nu fie deranjat de excesele ori chiar de ilegalităţile celuilalt.

Dacă îl rogi să îşi asculte muzica, de orice fel ar fi ea, la un volum rezonabil, care să nu treacă aerian şi pe proprietatea ta, îţi răspunde imbecil şi arogant că face ce vrea la el acasă, neînţelegând de fapt, că astfel, a intrat parşiv şi în casa şi liniştea celuilalt. Când îşi primeşte amenda cuvenită, începe să înţeleagă de frica legii, în nici un caz din bun simţ. Şi spune că eşti un vecin dificil.

Altul îşi permite să încalce limitele de proprietate cu buldozerul, să-şi facă exploataţii forestiere ilegale, de unde primeşti toată ziua zgomot de drujbe, icuri şi topoare. Mai mult distruge şi drumul public datorită vânzolelii camioanelor grele, care la rândul lor circulă fără respectarea normelor. Dacă îl rogi să termine cu distrugerile şi nesimţirea te ignoră. Dacă te adresezi autorităţilor începe să înţeleagă. Din nou de frica consecinţelor, nu din bună creştere ori caracter. Şi se plânge că eşti un vecin rău.

Şi mai sunt multe exemple de acest gen. Reale şi cotidiene. Se pare că rugămintea şi vorba bună nu mai au, în multe cazuri de vecinătate şi nu numai, nici o valoare în ziua de azi. Bunul simţ, buna creştere, respectul şi înţelegerea celuilalt au devenit valori pe care dacă le invoci obţii cel mult un zâmbet ironic. Ori rânjet. Dacă, după rugăminţile prealabile, începi să ceri intervenţia legii şi autorităţilor, se simt profund ofensaţi. Dacă le spui că eşti gata să-ţi ajuţi orice vecin, dar nu le permiţi să te deranjeze, în condiţiile în care tu nu i-ai deranjat niciodată cu nimic, nu pricep sensul acesta simplu şi normal în orice comunitate ori ţară civilizată.

Concluzia este tristă, pentru nişte oameni care ar vrea doar bunăstarea din Europa, nu şi regulile: dacă nu se poate cu vorba bună, se poate cu legea. Însă nu acesta este modelul normal de funcţionare a unei comunităţi. Din păcate, suntem mult mai departe de civilizaţie decât ne place să credem.