Fereastra închisorii / Una spunem… alta facem

Spunem că vrem civilizaţie dar în fapt dezvoltăm sălbăticia. Nu cea nobilă, a naturii pure, ci cea gregară şi distrugătoare. Munţii, pădurile şi apele noastre sunt pline de sticle de plastic şi alte gunoaie, parcă perene. Nu văd pe cei în drept nici că fac ordine, prin sancţiuni efective sau propuneri dure de lege ferenda, nici că gândesc inteligent.

Dacă am prelua modelul german, în care cei care duc sticlele de plastic, ori chiar de sticlă, la pubelele special amenajate şi primesc în schimb tichete cu care pot cumpăra produse ori le pot preschimba în bani, i-am transforma simplu şi miraculos pe cei care fac mizerie în însăşi vânătorii acesteia. Dacă am aplica amenzi grele care să fie executate real, prin efectul legii, pângărirea mediului ar fi controlabilă.

Apoi vedem mulţi domniscăi cu ştaif care mor de grija mediului. Tot ei se fac că nu văd ori chiar încurajează nenorocirile aduse de defrişări, împroprietăriri ilegale ori microhidrocentralele ce distrug arii naturale protejate, ori pur şi simplu minunate.

Nu văd pe mai nimeni care să sancţioneze drastic accesul motorizaţilor, aşa zişi de agrement, în natură, toate spurcăciunile cu pistoane gălăgioase rănind cum vor şi când vor, prin călăreţii lor iresponsabili, liniştea şi sănătatea plaiurilor noastre divine.

Cine crede că regulile şi grija efectivă faţă de mediu şi de oameni se pot realiza doar prin educaţie şi propagandă sterilă este infantil. Cheia problemei sunt sancţiunile dure şi efective care afectează patrimonial, direct şi imediat răufăcătorul.

Sunt sătul de dezbateri publice, de consultări, de proiecte nătânge, de apologeţii prevenţiei şi conştientizării propriei noastre prostii ecologice. Vreau legi dure şi clare, căci frica este unul din cei mai eficienţi stăpâni ai celor care se trag din maimuţă şi se comportă mai jalnic decât aceasta.

În rest rămâne cum am stabilit. Fără atitudinea fiecăruia nu putem schimba nimic şi nici nu putem pretinde de la sine lucrurile bune ale vieţii noastre.

Orice agresiune împotriva naturii este de fapt una împotriva noastră. Adică o autoagresiune, un obicei specific celor mai degradaţi recidivişti.