Fereastra închisorii / Un om ciudat

Asta sunt eu pentru unii.
Obligaţia morală de a lua serios în considerare părerile oamenilor despre mine m-a împins spre interogaţia fundamentală: de ce oare?
Răspunsurile le găsim în rândurile care urmează, astfel:
Dacă le ceri vecinilor să nu arunce gunoaie pe stradă şi în vale, ba mai mult, le şi strângi periodic şi voluntar, eşti un om ciudat.
Dacă le spui cu vorba bună să nu îşi dea muzica tare şi să nu cânte la mi­crofon în toiul nopţii, iar apoi chemi poliţia să facă linişte fiindcă altfel nu vor să înţeleagă, eşti un ciudat.
Dacă doreşti să fie respectată mejda dintre terenurile fiecăruia, eşti un ciudat.
Dacă doar tu cureţi, aproape zilnic, şanţurile comune de evacuare a apelor pluviale şi dejecţiilor din fosele septice, eşti un ciudat.
Dacă le pui în vedere unor aşa zişi iubitori de hard enduro să cureţe pădurile şi munţii de mizeriile de plastic portocaliu agăţate de ei în mii de copaci şi pe sute de poteci, eşti un ciudat.
Dacă notifici primăria cu privire la ilegalităţi şi delăsare administrativă, respectiv la risipa banilor publici, eşti un ciudat.
Dacă nu îţi convine că banii europeni sunt cheltuiţi pentru lucrări de apă şi canalizare într-un mod batjocoritor, eşti un ciudat.
Dacă alergi la munte aproape în fiecare zi şi ai poziţii publice despre crimele ecologice pe care le vezi cu ochii tăi, eşti un ciudat.
În general, dacă ceri să se respecte norme legale, proceduri şi elementare reguli de bună convieţuire, eşti un ciudat.
Nu mai vorbim de chestiuni etice sau de bun simţ, că eşti tot ciudat.
Ciudat, nu? Foarte ciudat.