Fereastra închisorii / Un fapt istoric

Nu, nu este în nici un caz vorba de faptul că o mânuitoare de paletă şi minge mică a câş­ti­gat ceva turneu parizian pe zgura banilor.
Asta e doar pentru cei cu minte puţină care cred că istoria e o chestiune sportivă, în care inamicii îşi aruncă mingi peste fileuri în războaie, iar frontierele imperiilor sunt înlocuite cu dungi albe de var.
Fapte de vitejie, în care paleta ia locul sabiei şi armura este înlocuită cu fusta scurtă.
Şi despre care presa de tomberon grohăie inept cum că pe un tăpşan de tenis s-ar scrie nici mai mult nici mai puţin decât istorie.
Istoria adevărată, sacră prin importanţa şi anvergura ei, este făurită de marii oameni ai timpurilor.
Nu are legătură nici cu sportul, nici cu lucrurile mici, nici cu tot felul de lăutari care se cred oameni de stat.
Istoria este despre lucrurile capitale, fie ele bune sau rele. Este despre catedrale, eroi şi sfinţi, dar nu de puţine ori şi despre trădare, crimă şi decadenţă.
Dar toate la o măsură atât de mare încât au schimbat mersul lumii.
Cu alte cuvinte, istoria este după chipul şi asemănarea oamenilor care o făuresc. Înaltă în virtuţi sau căzută în păcate de moarte, dar tot timpul dincolo de vremelnicie şi mărunţenie.
Unul din oamenii cei mari şi buni ai istoriei noastre este şi Corneliu Coposu.
Descoperirea testamentului său, după aproape 24 de ani de când a fost scris şi iscălit cu umbra morţii deasupra fiinţei sale, dar care avea să îl caute cu adevărat doar peste un an, este un fapt istoric.
Despre care ar trebui să înveţe copiii noştri la şcoala asta atât de strâmbă de acum, care le siluieşte individualitatea şi perspectivele existenţiale.
Testamentul lui Corneliu Coposu reite­rează, prin sensurile sale, ceea ce e clar pentru istoria românilor: că a fost mai înalt decât mulţi voievozi şi regi, mai jertfelnic decât mulţi eroi.
Un martir autentic, un om de stat irepetabil, aş îndrăzni să spun fără nici o emoţie chiar un sfânt. Simplu şi discret, dar de o mora­litate şi putere interioară pe care numai cei aleşi de Dumnezeu o au, Corneliu Coposu rămâne în memoria poporului român ca una din temeliile istoriei sale.
În toiul nopţii, întorcându-mă din Basa­rabia, m-am oprit la crucea luptătorilor anticomunişti din Munţii Lăpuşului, pentru închinare şi rugăciune.
Acolo, sub cerul înstelat şi în liniştea tai­nică a munţiilor, i-am mulţumit lui Cor­neliu Coposu pentru toată istoria pe care a dăruit-o neamului românesc şi creştinis­mului.