Fereastra închisorii. Umilinţa

Una din cele mai îngrozitoare apucături ale fiinţei umane este umilirea celuilalt.
Când îţi umileşti semenul, te pui ostentativ în locul lui Dumnezeu.
Sau cel puţin între cel umilit şi Tatăl lui Ceresc.
Te îmbeţi cu iluzia puterii absolute.
A superiorităţii şi infatuării faţă de un frate de-al tău care, vremelnic, este slăbit sau neputincios.
Şi pe care, în loc să-l ajuţi, îl îm­pingi şi mai mult în deznădejde.
Doar că Dumnezeu nu umileşte. Deşi are tot dreptul să o facă.
El iubeşte aşa de mult oamenii încât doar îi smereşte şi întotdeauna spre binele lor.
Fiindcă suferinţa, îngenuncherea şi înfrigurarea sufletească, atunci când sunt pogorâte de Sus, sunt vindecătoare mai târziu.
Umilinţa însă e inventată de oameni şi este icoana cruzimii şi a răutăţii lor diavoleşti.
Nu doar comunismul, nazismul sau alte orori istorice au umilit. Acelea sunt doar formele cosmice.

Cele zilnice, silenţioase şi perverse, îmbogăţesc tenace, la rândul lor, zestrea fetidă a umilinţei.
A nu ajuta un om aflat în nevoinţă este umilitor. Chiar şi tăcerea, cea din locul refuzului, oferită sufe­rinţei aproapelui este o metodă de tortură.
A nu răspunde la disperarea, stri­gată sau nu, a celuilalt înseamnă a-ţi umili propria condiţie umană.
A te bate cu cei mai slabi e umili­tor. Pe când, a o face cu cei mai tari decât tine poate fi o virtute.
A cere corectitudine de la oameni şi a nu le oferi propriul tău exemplu e de asemenea  degradant.
A-ţi frânge inima doar pentru cei care au legătură de sânge cu tine, a te sacrifica doar pentru familia ta înseamnă a nu urma până la capăt exemplul lui Hristos.
E relativ umilitor, e doar animalic.
A crede că a fi conducător în­seamnă doar forţă, impunere şi pedeapsă e tot umilitor.
Sfânta Scriptură spune că de vei vrea să fi întâiul te vei face sluga tuturor.
Desigur, fără a-ţi pierde cu nimic din strălucirea şi autoritatea de lider autentic.
Nu umiliţi!
Cei slabi vă vor permite. Poate chiar le va plăcea.
De la cei cu credinţă adevărată veţi primi un răspuns care vă va năuci.
Din umilitori veţi ajunge umiliţi.
Cândva. Când hotărăşte Dumnezeu că s-au plinit vremurile.
De obicei, când îţi este lumea mai dragă.