Fereastra închisorii / Tributul muntelui

E de admirat să vezi cum părinţii îşi duc copiii într-un loc atât de binecuvântat precum muntele.

Este una din şcolile existenţiale cele mai frumoase pe care poţi să o oferi celor pe care îi iubeşti nemărginit şi pe care vrei să-i creşti întru curăţenie sufletească.
Dar, în aceeaşi măsură, este înfiorător să asişti descumpănit la transformarea acestei minunate pedagogii părinteşti într-una a morţii stupide, a unei jertfe fără rost.
Atunci când deopotrivă, părinţi şi copii, se sting împreună pe munte da­to­rită smintelii de-a te urca pe crestele lui cele mai înalte în vremea când acesta îţi spune răspicat nu, înseamnă de fapt să ţi-o cauţi cu lumânarea.

Muntele are nişte canoane sfinte pe care nu ai voie să le pui la nici un fel de îndoială. Nici un curaj sau în­demânare omenească nu sunt îndestu­lătoare a te face să supravieţuieşti la cele mai mici suspine hibernale ale muntelui.
Sau la voinţa lui de a fi lăsat o vreme în tihnă şi în proprie singurătate. Muntele nu prea are nevoie de oameni iarna, cel mult îi acceptă cu greu pe cei care îl respectă şi iubesc în egală măsură.
Asta înseamnă să fi atent la toate semnele lui şi în modul cel mai smerit să le înţelegi şi îndeplineşti. Adică să-ţi tai voia firii, să ai răbdare şi să ştii când să renunţi şi să te întorci din drum.

A crede că poţi să te urci pe capul mun­telui atunci când el şuieră nă­praznic, când îţi închide orizonturile cu ceaţă de tot nevăzătoare sau când te poate strănuta ca pe un nimic în jos ca apoi să te îngroape de tot sub imensa zăpadă scuturată la vale, înseamnă a te crede mult mai mult decât eşti de fapt.

Din nefericire, unul din răspunsurile muntelui, îndeosebi iarna, este însuşi moartea.
Iar atunci când tocmai părinţii îşi trag copiii cei dragi în această poveste cum­plită e greu să pricepi ceva omeneşte.
Prima lecţie despre munte nu este despre cum să urci pe munte. Este despre nimic altceva decât despre când poţi să urci pe munte, despre când trebuie să pleci capul şi să te întorci de acolo în timpul vieţii. Fiindcă dacă vrei să te bucuri de darurile minunate ale muntelui trebuie să îndeplineşti o condiţie funda­mentală: să trăieşti.
Oricum, cele mai îndurerate rugăciuni pentru toţi copiii care au sfârşit pe munte alături de părinţii lor.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!