Fereastra închisorii / Tributul

Omenirea începe să plătească din greu tributul propriei nepăsări. Imbecilii care clamau că mişcările ecologiste exagerează cu opiniile lor verzi se înnegresc acum sub puterea furtunilor şi uraganelor aducătoare de dezastru şi pustiire.
Pe de o parte vedem nenorocirile exterioare, adică case distruse, păduri întoarse cu rădăcini cu tot, drumuri rupte şi bezna de după căderea stâlpilor aducători de electricitate.
Pe de altă parte avem pustiul din su­fletul oamenilor, după pierderea celor dragi, a agoniselii de o viaţă, sau ca urmare a neputinţei în faţa unei naturi mult prea provocată de însuşi făpturile care ar trebui să o preţuiască şi să o protejeze.

Când scriu aceste rânduri, a trecut chiar o săptămână de când stăteam li­niştit pe banca din curtea casei. Îmi făcusem un gulaş la ceaun, tocmai se stinsese focul. Rămăsesem singur şi beam un pahar de whisky cu gheaţă, pă­rându-mi rău că nu am plecat în Pasul Rotunda pentru treaba cu ceau­nul. Nişte insistenţe ciudat de apăsate din partea familiei, m-au făcut să ră­mân acasă, sub pretextul că va ploua. Dacă plecam poate azi eram altundeva, având în vedere ce prăpăd s-a pe­trecut acolo.
În loc de ploaie a venit însă urgia. Un nor uriaş negru, purtat de un vânt sălbatic, a întunecat curtea casei în câ­teva secunde. Nucul mare din spatele casei, brazii şi mestecenii de pe marginea râului nu au rezistat mult. Chiar şi stejarii au cedat cu tot cu rădăcinile lor încolăcite pe sub nişte pietre mari, care apoi au luat-o la vale.
Prin pădure e ca după război. O mică apocalipsă, care a distrus multe locuri dragi şi tainice, de nerecunoscut azi. Nostalgiile sunt însă inutile. Un bolovan uriaş, de câteva zeci de tone, a zburat prin pădure din vârful unei mă­guri până în drumul ce mărgineşte Valea Şuiorului, rupând jumătate din acesta.
Mă gândesc însă că la noi vântul a avut 100 km/h în timp ce uraganul Ir­ma a suflat şi cu 300 km/h.
Desigur rămâne întrebarea dacă vom învăţa ceva sau măcar dacă ne vom trezi. Un vecin îmi spunea uşurat că ce bine că a trecut. I-am răspuns că doar a început.
Depinde de noi dacă e începutul sfâr­şitului sau începutul convingerii că trebuie să devenim mai responsabili decât mistreţii din pădure.