Fereastra închisorii. Tot mai pustiu

Deşi tot mai aglomerată în chipuri, lumea e tot mai pustie în repere.
Relațiile între oameni alunecă spre schimonoseală, o oglindă a anomiei sociale.
Paradoxal, într-o societate liberă, exemplaritatea e mai rară decât cele totalitare în care pentru asta trebuiau plătite prețuri scumpe.
Precum libertatea, familia şi chiar viața.
Individualismul şi nepăsarea alunecă subtil şi acaparator în toate ungherele existențialității.
Simplitatea încrederii, forța mo­ralității şi disponibilitatea pentru sacrificiu au devenit doar prolegomene pedagogice.
Dumnezeu e tot mai împins de oameni în afara lor, condamnat să fie tot mai trist pentru ceea ce tocmai El a creat cu atâta dragoste.

Dacă acum puțini ani avertismentele unor monahi profunzi despre apusul lumii erau privite cu umor, acum orice e posibil cu adevărat.
Războiul hidos din Ucraina arată că diavolul umblă nestingherit prin cele mai înalte scaune ale planetei.
Încrederea în oameni a ajuns atât de diluată, încât la cea mai mică problemă cauți ajutor doar la Cer.
Fiecare e pe cont propriu, mai mult ca oricând.
Declarativ, valorile au rămas aceleași, dar faptele sunt pe invers.
Nu e bine deloc şi nicăieri.
Se vede asta peste tot.
Dumnezeu cu mila.