Fereastra închisorii. Toamna muntelui

Nu mai e nimeni acolo sus. Aproape nimeni.
Au coborât din Gutin toate mioarele.
Odată cu ele şi ciobanii, câinii şi tot ce înseamnă o stână.
Muntele a rămas singur, doar cu sălbăticiunile sale.
Începe toamna, cu toată fascinaţia sa.
Aer din ce în ce mai rece.
Linişte absolută.
Pe la mijlocul lui octombrie, culorile nebune ale pădurii.
Văzduhul se limpezeşte, iar muntele se vede în toată splendoarea sa cromatică.
Stâncăriile, iarba alpină, cerul, copacii, toate capătă claritate.
Apa e mai limpede, nopţile mai lungi.
Stelele strălucesc mai mult pe cer, fiorul mistic e mai intens.
Singurătatea vine de la sine.
Devenirea existenţială asemenea.
Muntele.   
Toamna.
Fiinţele alpine.
Trei minuni de la Dumnezeu.