Fereastra închisorii / Timpurile

În vremurile în care predam filosofia la ultima clasă de liceu, cel mai fascinant subiect de meditaţie era timpul.
Timpul, cel care a fost, este şi va fi mereu.
În primul rând, deşi simbol al veş­niciei, timpul nu trebuie pierdut, irosit fără rost.
Însuşi Arsenie Boca, îşi aminteşte că cea mai grozavă lecţie a copilăriei sale a fost o bătaie părintească de la tatăl său pentru simplul fapt că viitorul sfânt pierdea timpul.

Apoi avem un timp rece, care curge matematic şi inexorabil, cel astrono­mic. Perfect măsurabil, nu reprezintă altceva decât o cadenţă universală a trecerii lumii, în care soarele şi luna, ziua şi noaptea, anotimpurile, echi­noc­ţiile şi solstiţiile, sunt semnele sale de căpătâi.
Un apropiat al timpului astronomic, cel is­toric, capătă mai multă elasticitate. In­ter­pretabile şi diluate, deşi cu pretenţii de exactitate, timpurile istoriei dar şi istoria tim­­purilor, au încă suficient mister şi provocare.
Timpul biologic poate exprima suma de clipe necesară pentru ca o fiinţă să vină pe lume sau să-şi împlinească creşterea. Fie că vorbim de cele nouă luni necesare pentru ca pruncul să plece în lume din pântecele mamei sale sau de singura zi a vieţii unui fluture, vremurile biologice se împlinesc după legea lor.
Timpul fiziologic poate fi exprimat de rapiditatea vindecării unei răni, de timpul necesar coagulării sângelui şi re­fa­cerii unui tegument agresat. Rela­tiv, diferă de la individ la individ, dar în anumite li­mite date pentru fiecare specie în parte.
Cel psihologic, cel mai subtil, răs­toarnă orice calcul, orice măsurătoare fixă. Acelaşi interval de timp poate fi perceput ca nesfârşit, atunci când vine cu durere şi angoasă, sau ca o trecere accelerată atunci când aduce bucurie şi desfătare.
Timpul biblic curge în două mari părţi. Una lungă dar încheiată, cea de dinainte de Hristos, alta începută de două milenii dar eternă, cea de după Hristos.
Dintre toate, timpurile capitale pentru existenţa noastră sunt cele ale întunericului şi luminii. Ale păcatelor şi faptelor bune. Ale alienării şi slujirii lui Hristos. Ale căderii şi mântuirii.
Ale iadului şi raiului. Pe care le uneşte un singur lucru legat de timp: veşnicia. Cumplită pentru iad, fericită pentru rai.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, să împuţinăm timpurile păcatelor noastre şi să le înmulţim pe cele ale izbăvirii.
 Până ce înclinarea balanţei cereşti ne va răsturna în rai, cum ne ura cu iubire milostivă Părintele Cleopa.