Fereastra închisorii. Sfânta Parascheva

Recunosc deplin că nu m-am gândit ca la un sfânt.
Ba, mai mult, priveam ironic la pelerinajul de la Iași.
Aşa cum o fac mulți, inclusiv oameni foarte deștepți.
Cu sminteală, în anii trecuți, aveam percepția unei îmbulzeli şi nu pricepeam de ce credincioșii stau la rând răbdători, multe ore, pentru a ajunge la trupul ei.
De fapt, la duhul ei.
Înalt şi minunat, aşa cum aveam să descopăr anul acesta.
Doar ascultând povestea vieții sale.
Cum mergea ea la biserică, pruncă fiind, şi îşi dăruia hainele bogăției sale copiilor săraci.
Şi se întorcea acasă în zdrenţele lor.
Iar mai târziu a făcut pentru Hristos ceea ce foarte puțini şi chiar aproape nimeni nu ar putea face pe lumea asta.
Şi-a vândut averea, iar banii i-a împărțit săracilor.
Plecată la locurile sfinte să-i slujească lui Hristos, se întoarce acasă precum un necunoscut.
În modestie şi simplitate, sacrificându-și tinerețea pentru alții.
Tinerețe în care a şi plecat la Domnul.
În chip minunat, trupul său a dat mărturie, peste timp, despre puritatea sa cerească.
Un domnitor român binecredincios a adus-o, în schimbul multor arginți, pe pământ românesc.
Unde a devenit ocrotitoarea Moldovei şi nu numai.
De aceea o caută aşa de mulți îndurerați.
Fiindcă e sfântă şi grabnică ajutătoare în suferințele păcătoșilor.
Multe neștiute, nemărturisite.
Că dacă s-ar ști toate, ar fi acolo milioane de oameni.
Slavă ție Sfântă Parascheva, curat acoperământ al nostru!